Condamnat să ucidă

10,70 lei

Condamnat să ucidă (eBook) – Adrian Buşilă

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786066680530 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Romanul Condamnat să ucidă este o încercare de a reda realităţile „epocii de aur”, dar şi cele din perioada impunerii de către ruşi a comunismului în România.

Personajul central, arhitectul Tudor Gurău, sătul de lipsa de perspectivă a meseriei sale, ca proiectant de garduri de prefabricate, coteţe de porci şi blocuri de garsoniere pentru nefamilişti, realizează că locul său nu este într-un institut de proiectări fără perspective. Se întreabă dacă nu a venit momentul să fugă peste graniţă, sperând că în Apus îşi poate valorifica aptitudinile…

Trebuie să dispară pentru a nu plăti cu viaţa o crimă pe care n-a înfăptuit-o.

Fură maşina celor veniţi la locuinţa lui să-l aresteze şi străbate cu ea jumătate de ţară, apoi cealaltă jumătate cu bicicleta. Trece, în cele din urmă, Dunărea în Jugoslavia.

Condamnat să ucidă de Adrian Buşilă

1

Ce părere am despre mine însumi? Proastă. Poate de aceea n-am reuşit să urc spre vârful piramidei, acolo unde se lăfăiesc mahării. Se zice că pentru asta trebuie să te vinzi. Or eu aş fi făcut-o la un preţ derizoriu. Nu mă pricep decât să trag targa pe uscat. Moştenire de la tata, dumnezeu să-l odihnească pe unde i-or fi putrezind ciolanele… Ca să se trezească dis-de-dimineaţă se culca în ogradă, pe o rogojină, cu un bolovan sub cap în loc de pernă. Când soarele se căznea să se ridice de după dealul Geru, îl auzeam orbecăind prin chiler. Legătura dintre tata şi mine a făcut-o coada de cătină roşie a biciului. Cătina roşie a fost creată special pentru a însemna bucile neisprăviţilor. Nu o dată pentru totdeauna ca dangaua de pe şoldurile vitelor, ci periodic, metodic, cu luare aminte, cu detaşare şi, mai ales, fără milă. Părerea tatei. Vecinul, Costică strânsură, nu era de acord. Biciul? Biciu-i pentru vite. Pentru de-alde noi, furca. De fier. Când vecinul punea mâna pe furcă, dispărea tot ce era viu în bătătură. O zbugheau orătăniile care-ncotro, în frunte cu cele patru puşlamale ale lui: Melu, Ionel, Lae şi Silică, rezultate din trei căsătorii succesive ale vecinului. Dar făcuţi parcă de-o mamă, aşa erau de zăbăuci şi puşi pe tândăleală. Ca şi mine. Tata, ca orice tată de moda anilor treizeci, trăia cu convingerea că nu va ieşi nimic din mine. În sens filozofic, vreau să spun. Avea darul previziunilor. Cel puţin în ceea ce priveşte oamenii. „Mă, zicea, copchilu-i dracu’!” Şi, după cum bine se ştie, bătaia-i ruptă din rai. Lupta contrariilor. Rezultatele, imprevizibile. Atât eu, cât şi băieţii vecinului, în ciuda numărului egal de bătăi încasate, am evoluat în viaţă numai bine să nu se poată trage nicio concluzie. Cine avea răgaz să-şi dea cu părerea, afirma cu convingere că o să înfundăm puşcăria. Dar, la pârnaie n-a ajuns decât Ionel… Cel mai mult îl înfuria pe tata amestecul în treburile celor mari. Aşa că legătura dintre adevărul venirii mele pe lume şi coada biciului am făcut-o de timpuriu. Când nu prea ştiam bine ce-i cu berzele. Trăgeam cu coada ochiului pe sub fustele femeilor care îşi spoiau pereţii caselor în preajma sărbătorilor de primăvară, cocoţate pe schele încropite din te miri ce. Melu şi Ionel, băieţii din prima căsătorie a vecinului strânsură, care deţineau astfel de informaţii, jurau că ieşisem de pe undeva, de acolo. De sub fuste. Eram în mare încurcătură. Cum rămânea cu berzele?! Am descusut-o pe Petrica, o fată mai răsărită ca noi, rămasă orfană de război şi luată de ai mei ca ajutor în gospodărie. Petrica a confirmat. M-am retras în umbra chilerului să rumeg situaţia. Nu-mi convenea că în loc să fi venit pe lume, aşa cum susţinea mama, zburând pe deasupra islazului comunal, a lanurilor de porumb foşnind în bătaia vântului, a cuhalmului de pe malurile Siretului, a grădinilor şi acoperişurilor caselor, apărusem din acel loc întunecat şi insalubru… Să fi fost mama mincinoasă? Revoltat, am întrebat-o. S-a holbat la mine. Şi-a acoperit gura cu pestelca. Era un caz fără precedent. Convinsă că nu-l poate rezolva singură, i-a spus tatei. „Da, mă, a zis tata. P-acolo ai ieşât. Da’ altî treabî n-ai? “ Şi ca să-şi întărească spusele, a pus mâna pe bici. După tipic. Mi s-a făcut greaţă. De adevăr. Barza mi se părea mai potrivită pentru aşa o treabă delicată. Faţă de spusele mamei, de atunci am început să am oarecare rezerve. Am şi fost un timp supărat pe ea. Un păcat pe care nu pot să mi-l iert. Dacă-ar fi singurul…

2

Astăzi este una dintre zilele mele proaste, dintr-un şir nesfârşit de astfel de zile. Darul unui dumnezeu cu toane. Trag obloanele peste planurile de viitor. Planuri de rahat… Uneori îmi vine s-o iau razna, peste graniţă, cu speranţa că mă va nimeri glontele unui grănicer zelos… Dar azi, nu-mi arde nici măcar de plumbul izbăvitor. Ţin în mână cartea lui Sabato Despre eroi şi morminte. Trec peste rânduri cu mutra mea de zile negre, fără să pricep mare lucru. Reţin expresii ca acestea : …e o ţară scârboasă, în care reuşesc doar neruşinaţii… nu vrei să spui că omenirea e altceva decât o albie de porci… ăştia (Bach, Beethoven) suferă pentru toţi, iar restul – o adunătură de netrebnici, pui de căţea sau cretini… Panseuri care nu-mi produc satisfacţia scontată de traducător prin asimilare şi comparaţie cu propria mea ţară. Aceste fraze şi altele fuseseră subliniate cu o mână nesigură, probabil mâna gheboasei, doamna Eugenia, bătrâna de la care împrumut cărţi. Sau bani. După un număr de pagini, îmi atrage atenţia o afirmaţie : Triumful are totdeauna ceva vulgar şi oribil. Ideea seamănă cu una dintre găselniţele mele, un fel de scuză pentru neputinţa mea de a parveni. Mă opresc din citit să văd cărui personaj îi atribuise Sabato felul meu de a gândi. Este Alejandra, autoarea atentatului împotriva propriului tată. Încerc să-i dau o alcătuire fizică: ochi mari, sprâncene depărtate de rădăcina nasului, frunte înaltă, uşor bombată, gura cu buza de jos răsfrântă provocator şi ironic, păr lung, printre şuviţele căruia răsar umerii goi, încă neîmpliniţi… Rezultatul mă descumpăneşte: Alejandra… Îmi năvălesc în minte amintiri răscolitoare… Alexandra… Fatamutei din cimitir… Imagini fragmentare, din trecut, capătă contur… Tata… Un băietan din grupul nostru, al celor ce mânam dimineaţa vitele spre cuhalm călărind caii rămaşi după încheierea războiului, zace năclăit în sânge pe paiele din coşul căruţei… Umbre alunecă prin întunericul uliţei… Duba neagră…

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Condamnat să ucidă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii