Capcana de piatră

16,50 lei 14,30 lei

Capcana de piatră (eBook) – Ion Lazu

Golește
ISBN: EB9786068012070 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Acum, gândindu-mă că s-ar putea prea bine să renunț definitiv la această „anchetă pe cont propriu“, îmi dau seama că, de se va întâmpla, totuși, în lunile pe care le mai am de lucrat în zonă, să mă aflu față în fața cu acei oameni asupra cărora „sunt multe bănuieli“ (soțul Danei, dar mai ales odioșii ei socri), în ce mă privește nu voi simți nici pic de ură sau de oroare – nimic altceva decât curiozitate profesională, rece; ambiția mea literară se limitează la a înțelege lucrurile așa cum s-au petrecut și la consemnarea lor cât mai adecvată.

Vreau să-i văd la față pe acești oameni (despre care mi s-au povestit atâtea…) ca să pot înainta în munca mea de scriitor; altfel însă, Dumnezeu cu ei!, să-și poarte cum vor ști povara propriului destin…

Îmi dau seama că așa înțeleg eu astăzi, probabil în dezacord cu opinia curenta, titlul Cu sânge rece al romanului lui Truman Capote. Cu sânge rece se va fi comis crima (poate da, dar poate nu – și nici măcar n-ar fi o noutate! – să ne amintim de Dostoievski), prin acest titlu Capote vrea să ne spună că așa se simțea el ca autor în fața celor doi criminali odioși pe care-i interoga, în celula lor: cu sânge rece, perfect detașat de ei, ca la o lucrare de laborator. (Foarte atent însă și cu toată aparatura pregătită!)

Capcana de piatră de Ion Lazu

Partea I

Ieri, după o întrerupere de o zi la ai mei, ajung cu colegul de echipă în satul unde am mai lucrat în campania din 1978. Îl revăd pe nenea Purcărescu, cel de la care am copiat atunci fragmentul de cronică (transcris de el din monografia unei comune vecine) ce a constituit punctul de pornire al romanului meu aşa zis istoric, apărut cu câtva timp în urmă. Omul acesta are 84 de ani şi aleargă tinereşti prin curtea plină de orătănii. Cămăruţa unde a găzdui-o pe colega mea a redevenit ceea ce fusese dintotdeauna: o magazioară şi bătrânul nu dă seemne că ar fi dispus să-i schimbe destinaţia, deşi a înţeles că am revenit aici pentru o nouă campanie, aşa că nu insist, cum făcusem data trecută, când nu era vorba de mine. Până la urmă ne plasăm, măcar provizoriu, la nea Petrică, fosta gazdă a celorlalte două colege. (Eşti ca un sultan, îmi strecurau, cu invidie, diverşi amici.) Doar cinci ani au trecut şi iată că acei cărbuni descoperiţi de noi, dar care nu păreau să prezinte interes economic, musai să fie acum cercetaţi la mare detaliu, în vederea valorificării lor neîntârziate. Dacă e ordin…

Dar să notez mai în amănunt scena revenirii mele în acest sat vâlcean – dacă nu o fac acum, nu voi mai avea timp pentru ea niciodată. (Îşi spuse păţitul.) Şi adevărul este că sunt de fiecare dată la început de drum – fapt care mi-a atras atenţia de la o vreme – sunt unele mişcări ale mele şi ale celor cu care vin în contact, şi altele pe dinăuntrul meu, pe cât de nete, pe atât de inexplicabile, măcar pe moment şi intrigându-mă tocmai de aceea. Uneori aceste „sugestii de început”, cum îmi place să le numesc, se încarcă pe parcurs de cine ştie ce semnificaţii nebănuite, fapt care mă tulbură şi, abia mai nimerind cuvintele, îmi vine să cred că… de aici ar putea să pornească ceva, vreo nouă scriere de-a mea… iar alteori, cel mai adesea, aceşti „fiori” se pierd, se şterg ca nimic. Şi atunci, bineînţeles, trec mai departe, cu o apăsare pe suflet… Deci:

Coborâsem pe peron, cu tot calabalâcul. Dar trenul întârzia în gară, cei câţiva călători se evaporaseră cât ai clipi din ochi, pe peron rămăsesem doar noi doi, înconjuraţi de multele bagaje. Şeful de staţie se fâţâise încoace şi încolo (altul decât data trecută, l-am salutat totuşi şi mi-a răspuns. Ar părea un gest exagerat într-un oraş, dar aici suntem la ţară. Şi o să ne tot vedem, în aceste 5-6 luni, nu? Apoi a reintrat în clădirea staţiei, fără să fi dat semnalul de plecare. Am fi avut deci timp să „pasăm bagajele prin tren, eventual apelând la ajutorul celor de pe platformă şi să răzbim peste linii, direct la şosea, cum făcuseră deja ceilalţi pasageri şi cum ştiam eu însumi că se poate proceda; în loc de asta, i-am spus colegului că trenul nu a primit acceptul de plecare, poate în aşteptarea altei garnituri, să ne luăm calabalâcul. Ne-am îndreptat în lungul peronului, înapoi, spre barieră. Şi mergând fără grabă (asta era ziua instalării şi doar atât!), strivit sub greutatea rucsacului, m-am pomenit că mă bucur că suntem nevoiţi să facem acest larg ocol, în loc să fi scurtat drumul, să ne fi cruţat forţele. (Parcă ezitând să mă apropii de ţintă; parcă evitând să ajung. Dar de ce?)

Abia ajunşi la barieră, încă lăsată (căci trenul întârzia în staţie, parcă uitat acolo…), am trecut linia, am ajuns la şosea şi ne-am întors spre capătul satului. Întregul context fiindu-mi foarte bine cunoscut, simţurile mele erau întoarse spre altceva, indefinit pe moment. Prima persoană pe care am întîlnit-o a fost doamna Bucşan., îi spun aşa pentru că are un fiu la Bucureşti, şi nu oricum, ci unul „mare”. Îndreptându-mă spre bătrână – colegul meu, picat pentru prima dată în această comună, musai se menţinea în planul doi, lăsându-mi în mod firesc toată iniţiativa, şi oprindu-mă destul de aproape de dânsa, anume ca să mă vadă bine, şi vorbindu-i destul de tare ca să mă poată auzi, i-am spus „săru’mâna” şi i-am amintit că „tot eu sunt geologul care cu nişte ani în urmă am locuit peste drum de dumneavoastră, în casa domnului Fănică”… Toate precauţiile mele s-au dovedit inutile, era, se vedea bine, la fel de agră precum o ştiusem – şi spun asta nu numai pentru că mi-a răspuns de parcă am fi continuat o discuţie întreruptă cu o oră în urmă, ci gândindu-mă la privirile ei treze, scormonitoare, la faţa uscată, prelungă ca la capre, imobilă, în contrast cu marea mobilitate a buzelor, schiţând uneori un fel de zâmbet, doar ca să-ţi poţi face o idee la ce distanţă imensă te afli de râsul propriu-zis. Şi în timp ce-mi răspundea la întrebarea mea politicoasă despre fiul ei: că a fost de curând pe-aici, a stat vreo cinci zile şi o să mai vină (nu ştiu când) – una dintre întrebările pe care i le puneam şi pe-atunci, dacă nu singura – şi la cealaltă întrebare, despre nenea Purcărescu: că e bine-sănătos (spre marea mea bucurie şi uşurare), îi priveam ochii verzi-cenuşii şi faţa cu trăsături puţine, rezumative, şi încercam să-mi dau seama dacă despre o astfel de bătrână s-a putut spune şi s-ar mai putea susţine, cu un pic de curaj, că a fost, că se cunoaşte să fi fost o femeie frumoasă, hăt-demult, când toţi din sat s-au obişnuit să vadă în ea doar un monument de zgârcenie. Am aflat pe dată că domnul Fănică a făcut renovări importante la casa părintească, a tencuit şi a zugrăvit, a adus mobilă de la Bucureşti – o să mai aducă un transport – n-am reţinut când, deşi femeia mi-a precizat, ea le ştie pe toate, are un răboj fără cusur al evenimentelor din sat… Iar în privinţa găzduirii, ea nu poate să primească (pentru motivele pe care trebuie să le fi ştiu de data trecută), la fiul ei tot aşa, acolo nu a pus încă duşumelele; dar să încercăm dincolo de magazin, la alde Petrică (pe care şi eu îl aveam în vedere, însă îl ţineam în rezervă, mai bine să ai de unde alege decât să dai din colţ în colţ, neştiind cui să te adresezi…). Intrasem deja în curte la bătrână, colegul mai în spate, stăteam cu picioarele pe iarba deasă ca o blană şi înaltă, în care se mai desluşeau urmele adânci imprimate de maşina fiului, am rugat-o să ne dea voie să lăsăm bagajele la ea pe cerdac şi ne-a atras atenţia că numai pentru o oră, după care ea o să se culce (sau o să plece de-acasă, n-am reţinut ce spunea, ştiind eu prea bine că abia aştepta să scape de noi ca să dea colţul casei, în coşmelia unde fabrică ţuică – o vinde ceferiştilor, celor care încarcă şi descarcă la vagoanele de marfă – o ţuică de tot modestă, din care şi eu am cumpărat de câteva ori, data trecută, împins de împrejurări…).

Eliberaţi de bagaje şi promiţând să revenim în mai puţin de-o oră, am tras portiţa după noi cu grijă explicită şi am urcat în stradă. Dar de unde senzaţia (surdă, pe cât de insidioasă) că am nimerit într-un infundibul al Timpului, într-un loc fără ieşire? Ah, poate de la faptul că trenul încă nu plecase din staţie… Am luat-o la picior şi, dintr-un loc pe care îl ştiu, de unde casa lui dom’ Fănică arată ca o vilişoară, înconjurată de verdeaţa pomilor şi învăluită încă o dată, pe trei laturi de joardele viţei de vie, i-am arătat-o colegului, cu un gest: „Uite casa în care am stat!” şi, nedându-i timp să mă urmeze, trec strada, exact prin stânga pietrei kilometrice, cobor taluzul năpădit de iarbă, păşesc peste podeţul de lemn, în pantă, împing poarta de fier, mă opresc abia în mijlocul curţii, văd ce văd, urc pe verandă, îmi apropii faţa de cele trei geamuri la rând, mă întorc şi ies în stradă, închizând poarta în aşa fel ca să pară chiar încuiată, în timp ce colegul, abia apucase să facă doi trei paşi oblic pe asfalt. Nu-i spun decât „să mergem!” şi privesc cu animozitate spre cele două case noi ridicate estimp şi care ocupă tot spaţiul dintre dom’ Fănică şi Purcărescu. Garduri înalte, de beton, venite mult în faţă, au lăsat totuşi un mic intrând în dreptul fântânii, asigurându-i accesul din stradă. Iar îl las pe coleg pe marginea străzii, intru până în mijlocul curţii lui nea Părcărescu şi îl strig.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Capcana de piatră”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii