Crâncenul veac XX și ororile sale

Istoria e turbată. Nu toată lumea îi înțelege „meandrele”. Cei mai mulți oameni trăiesc sub vremi, împovărați, mulți cad în genunchi, alții „se descurcă”, puțini rămân în picioare, demni. Exaltările de moment, din societate, din politică, rămân ca gestica unor personaje cărora aerul le preia vibrația. În istorie, până la urmă, numai supraviețuitorii par să aibă dreptate.

Dar toți supraviețuitorii sunt, cu adevărat, învingători? Sau, mai bine zis: Supraviețuitorii au dreptate, pe când învingători sunt doar cei care au intuit adevărul, care s-au situat de partea adevărului. Dar care e măsura cu care putem cântări toate acestea? Suntem noi cu adevărat deținătorii „instrumentului” care să facă ordine, să cântărească exact? Pe retina timpului, din „memoriul” lui Mihai David, se perindă o mulțime de chipuri și nume, se derulează fapte, se exprimă speranțe, mor oameni și se nasc oameni, dispar epoci istorice, se sfărâmă mituri, se fărâmițează chipuri cioplite în lut. Sinceritatea discursului salvează naivitățile, judecățile pripite, greșite chiar, aspre uneori. Uneori ai impresia, cetind, că e vorba de o „drojdie de lume”, de resturi salvate miraculos de la un potop care uniformizează totul. Pe multe dintre acele resturi sunt urme de viață, pe altele mucegaiul și-a impus regula lui. Unii fac alergie la mucegai, alții îl consideră „o terapeutică”, alții îl neglijează. Așa-i lumea!
Parfumul de epocă emană din paginile manuscrisului (cărții), amănuntele, multe strict biografice, au rezonanța ecoului într-o peșteră goală: sunetul se prefiră, în urmă rămâne tăcerea țiuitoare. / Adrian Alui Gheorghe