Întâmplări din pădure

12,30 lei

Întâmplări din pădure (eBook) – Ion Lazu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065940314 Categorii: , Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

O carte pentru copiii şi adolescenţii de la trei la nouăzeci şi trei de ani.

În fiecare seară, înainte de a se duce în pătuţul lui, micuţul Andrei se strecura lângă mine în pat, «ca să-i dau căldurică», obicei mai vechi, dar la care nu voia să renunţe nici acum, în toiul verii; aşa că se strecură lângă mine, mi se cuibărea la piept şi, prefăcându-se că aşteaptă să-şi primească porţia de căldurică – un fel de-a zice, căci de fapt el era cel care mă încălzea pe mine! – îl auzeam şoptind deodată, exact în clipa când eu simţeam că întrebarea nu poate să mai întârzie:
-Tată, nu-mi povesteşti ce s-a mai întâmplat în pădurea pentru copii?

Întâmplări din pădure de Ion Lazu

Prefaţă
sau
Povestea poveştilor, I.

În fiecare seară, înainte de a se duce în pătuţul lui, micuţul Andrei se strecura lângă mine în pat „ca să-i dau căldurică”, obicei mai vechi, dar la care nu voia să renunţe nici acum, în toiul verii; aşa că se strecura lângă mine, mi se cuibărea la piept şi, prefăcându-se că aşteaptă să-şi primească porţia de căldurică – un fel de-a zice, căci de fapt el era cel care mă încălzea pe mine! – îl auzeam şoptind deodată, exact în clipa cînd eu simţeam că întrebarea nu poate să mai întârzie:

– Tată, nu-mi povesteşti ce s-a mai întâmplat în pădure copiilor?

În momentul când Andrei punea întrebarea lui de totdeauna, răspunsul meu era deja pregătit, aşa că nu-mi era greu să-i răspund pe dată:

– Da, dragul tatii, să vezi ce mi s-a întâmplat chiar azi, dar să vezi şi să nu crezi!

Şi îi povesteam despre o rădaşcă întâlnită la rădăcina celui mai falnic stejar de pe drumul spre Vârtoape. Rădaşca tocmai se chinuia să se lanseze în zbor şi cu mare greutate a reuşit să mă oco-lească…

O rădaşcă în zbor e ceva nemaivăzut, să ştiţi, faţă de care bombardierele par nişte biete jucărele. Ce să mai lungim vorba, printre insectele din partea locului, mici şi mari, rădaşca este fără îndoială un uriaş! Andrei putea singur să-şi închipuie rădaşca în zbor, căci deja îi dusesem cândva un cleşte de rădaşcă, să-l vadă şi să se minuneze; aşa că acum el aştepta cu nerăbdare noutăţi despre „Uriaşul Carpaţilor”. Or, când m-am întâlnit cu rădaşca, am rugat-o să pregete o clipă, să stăm de vorbă. Eu i-am povestit pe scurt despre munca mea de geolog singuratic prin pădurile dognecene, apoi şi despre fiul meu Andrei, un băieţel tare simpatic şi vioi, dar care, sigur, ca orice copil sănătos şi curios, stă la masă cu orele, preocupat mereu de altceva, în timp ce noi, părinţii lui, îl tot îmboldim să înghită ce are în gură… Ei, uite aşa, mici necazuri, pe lângă bucuriile cele mari…

Rădaşca, la rândul ei, s-a apucat să-mi spună câte toate despre ea şi viaţa ei printre secularii stejari ai pădurii, despre puişorii ei cât o gămălie, de care trebuie să aibă mare grijă şi bineînţeles, ce mă interesa pe mine mai mult şi mai mult, despre grozavele ei coarne. „Se zice că seamănă cu coarnele de cerb, spuse Rădaşca, şi nu e de mirare, pe cât sunt de grozave, dar sper că regele cerb şi le duce mai lesne decât biata de mine…” „De ce spui asta?”, mă interesai eu. „Păi cum, nu ştii?! Coarnele astea sunt doar aşa…, de sperietură, şi din tot neamul nostru nu le port decât eu, ca tată de familie. Numai cât mă arăt de sub frunze şi duşmanul o ia la sănătoasa! Însă când e să mă lansez în zbor, îmi spuse rădaşca-tată (acum în-ţelesesem diferenţa!) privindu-mă drept în ochi cu ochii lui ca nişte nituri bine lustruite, în zbor nu-mi prea este la-ndemână, îmi iese sufletul până mă ridic la două palme de pământ – chit că aceste coarne sunt complet goale pe dinăuntru… E un secret pe care ţi-l spun doar dumitale, ca între taţi îngrijoraţi. Însă în zbor, mai spuse Rădaşca, oftând abia auzit, ele mă fac mereu să-mi aduc aminte ce lucru de mare răspundere este să fii tată şi să ai o familie de apărat!”

Îl ajutai pe „Uriaş” să se înalţe în zbor, de pe ciocanul meu geologic. Cum să nu-l înţelegi pe-un asemenea tată destoinic?!

Asta cu Rădaşca. În seara următoare îi po-vesteam cum am încercat să intru în vorbă cu o veveriţă, spărgându-i două nuci şi lăsându-i-le pe o buturugă. În altă seară, despre un puişor de pisică sălbatică, zărit într-o scorbură de copac, care de teama mea se făcuse una cu scorbura; m-am dat în spatele copacului şi i-am împins cu ciocanul o felie de pâine cu unt şi salam, căci mama lui cine ştie când avea să se întoarcă de la vânătoare, adu-cându-i un şoricel – sau neaducând nimic, cum se mai întâmplă… În altă seară îi povesteam cum am lovit fără să vreau un şarpe de sticlă, care pe dată şi-a lepădat coada, iar aceasta a continuat să se zbată multă vreme pe cărare, în timp ce şarpele de sticlă se târâse într-un tufiş. Îmi părea aşa de rău şi ştiam că pe şarpe îl doare, dar mai ştiam şi că o să-i crească în curând o nouă codiţă, chiar dacă mai mică – bună şi aia la o adică!

În altă seară i-am povestit ce-am vorbit cu Broasca ţestoasă cea înţeleaptă. Sau ce mi-a şoptit iedera căţărată tocmai în vârful unei gârniţe; sau cum s-au întâlnit doi melci tinerei, pe-o potecă, lângă pârâu… Şi alte, şi alte poveşti, din câte se întâmplă la tot pasul, prin măreaţa pădure bănăţeană: despre raci aşa-zişi înceţi, dar care sunt de fapt mai sprinteni decât peştii; despre coţofana cu aripa rănită, care căzuse în lac şi eu am salvat-o…

Şi astfel fiecare seară îşi avea povestea ei, pentru că în fiecare zi „se întâmplă ceva pentru copii în pădure”, după vorba lui Andrei… Şi cum să nu se întâmple, zău aşa, când pădurea este atât de aglomerată?! Când te gândeşti numai câte gâze poţi întâlni la fiecare pas, câţi bondari hoinari sunt într-o singură poiană din sutele de poieni, într-o singură fâneaţă din zecile de fâneţe; câte albine într-un singur salcâm înflorit, câte gâze însetate de nectar într-un tei secular… Or, ce vreau să spun este că unde se află atâta lume luminată, sunt şi întâmplări de povestit. Iar Andrei nici nu aşteaptă altceva, pe cât e de curios, când se strecoară, seara, lângă mine în pat, „să-şi ia căldurica”…

Am să vă spun un secret: când povestesc, trag cu ochiul la Andrei, care ascultă cu multă atenţie şi curiozitate, face ochii mari de uimire sau stă ne-mişcat, în aşteptare. Dar abia când se luminează la faţă şi începe să râdă, iar trupuşorul îi freamătă de bucurie, abia atunci ştiu că povestioara mea se află pe drumul cel bun. Nu-mi rămâne decât să o port cu mare grijă, mai departe, prin vâltoarea peri-peţiilor cu gâze, flori şi fluturi şi…

Şi fiindcă suntem la secrete, să vă mai spun unul: tare mult îi plac lui Andrei surprizele! De tot felul, chiar şi cele de stil! Vă explic îndată. Încep o poveste despre un copil care a făcut cutare şi cutare lucru, dar ştiţi, foarte pe departe, că pădurea e mare, nu glumă! Şi, la un moment dat, ca din întâmplare, strecor un amănunt din care Andrei să înţeleagă că băieţelul acela din poveste e chiar el. Întâi doar ca o bănuială, apoi bănuiala se îngroaşă, nu? Numai să-l vedeţi ce încântat este, cu câtă plăcere râde! – adică nu doar că ascultă o poveste plină de surprize, dar este el însuşi în lumea poveştilor pe care le ascultă, unul dintre eroii lor. Asta i se pare uimitor şi interesant la culme: să fii şi aici, în pat, şi dincolo, în povestea din pădure…

Dar a venit şi ziua când el şi mama lui au trebuit să plece într-o lungă călătorie. Grea des-părţirea, dar de! un tată trebuie să fie tare. Am rămas mai departe pe teren, să-mi fac meseria de geolog. Şi, de fapt, abia aici începe povestea… acestor POVEŞTI PENTRU ANDREI. În ce fel? Păi este tare simplu, totuşi! Căci în fiecare dimineaţă, ca şi până acum, vezi bine, mi se întâmplă în pădure „ceva interesant pentru copii”. Până seara povestea era gata compusă, doar că, la culcare, nu aveam cui s-o mai spun (şi mi-o spuneam tot mie!).

Îmi ziceam că o să ţin minte aceste poveşti, pentru când Andrei se va întoarce. „Numai de nu le-aş uita!”, îmi ziceam în gând. Şi iată aşa, de la o zi la alta, poveştile se adună în mintea mea. Până în ziua când am găsit puiul de arici în curte la noi. Era un semn pe care mi-l trimisese pădurea. Şi l-am înţeles pe loc: mi se cerea să scriu poveştile din pădure şi să i le trimit lui Andrei, acolo unde, poate, şi lui îi era dor de casă, de prietenii lui din Bocşa şi de dealurile cu poeniţe. Iar prima poveste va fi chiar cea despre puiul de arici care l-a căutat pe Andrei.

Am scris povestea şi abia după aceea m-am simţit mai liniştit. Ştiam că povestea avea să i-o citească mama lui şi simţeam, într-un fel greu de explicat, că această poveste ne ţine uniţi, pe noi trei.

Cu aceste gânduri, am pus plicul la poştă şi am început să aştept, nici eu nu ştiu prea bine ce…

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Întâmplări din pădure”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii