Gândirea înceată

Gândirea înceată de Ion Lazu

Anul 2000

1 ian. O noapte cu ninsoare uşor viscolită. Revelion la sora mai mare a Lidiei, pe la două revenim spre casă, prin mare ninsoare. Copaci încărcaţi de nea. Ne trezim pe la 11, zi însorită, cu zăpadă. Mîncăm, telefon de la Gelu+Carolina, care întreabă de carte. Plecăm în parc pentru mică plimbare, ocolim jumătate de lac; 5-6 fotografii cu brazi încărcaţi de nea, amintirea munţilor. Mulţi plimbăreţi, atraşi de promisiunea zăpezii. Pe jos, ştiolnă. Din parc, direct la tanti M., apoi la tanti F., unde avem convorbire cu Chicago. Planuri pentru 60 de ani. Telefon Norei T. şi foarte scurt lui Ţone.
Sunt un om modelat mai mult de litaratură decît de părinţi şi de şcoală, aşa că practic nu-mi pot imagina cum aş fi arătat, ce aş fi devenit, cum aş fi evoluat. Poate şi pentru că personajele din cărţi sunt mai pregnante, mai coerente, mai plauzibile, cu noimă şi de înţeles, în ultimă instanţă. Când spun uneori că eu şi fără studii superioare aş fi fost cam acelaşi om, cam la asta mă refer. La faptul că pentru formarea mea decisive au fost cărţile, lecturile. Poate că abia prin asta mă apropii de alţi scribi…
Există suflet? Poate că nu există, în sensul dat acestui cuvînt de cei care neagă transcendentul. Pentru mine există, el este ceea ce a rămas din părinţii mei şi îmi umple mie viaţa, gîndurile; ceea ce mă face să fiu în comuniune cu ei. Mai pe scurt, sufletul meu este bunătatea din mine, ceva indestructibil, din câte îmi dau seama.
Familia ca redută, iubirea ca redută, Frumosul ca redută. Locuri pentru a rezista atacurilor Nimicniciei.
8 ian. Scriitorul? Un informator, mai mult sau mai puţin. Colaborare benevolă. Dar să te ferească Dumnezeu să-i impui să renunţe la scrisul lui (indiferent de calificativul pe care i l-ai acordat). Nici o şansă. A reuşit să-l stopeze comunismul, ca regim totalitar, dotat cu tot ce trebuie ca să intimideze, să constrângă, să corupă, să suprime…?
Pe C. cei de la putere îl folosesc pentru că are o minte bine mobilată şi e bătăios. Nevoia lui de a ieşi în faţă, de a avea puterea de decizie pentru ceilalţi, consideraţi pleavă, de a se afla printre cei care fac jocurile, în cazul lui nu atîta pentru avantaje materiale ci din orgoliu. Pledează cu deplină convingere pentru sloganuri pesederiste. Te-ai jena să-l auzi cu raţionamente de caracudă.
24 ian.. Crezi în veşnicie? Dacă tu crezi, înseamnă că deja ai veşnicia aici, în această viaţă. Deci pentru totdeauna. Un totdeauna în care încă exişti.
„Pune pe acelaşi plan plăcerea şi necazul, câştigul şi pierderea, victoria şi înfrîngerea şi încinge-te pentru luptă”. Gita-veda – India. Să nu uităm că alesesem ca titlu: Cîştigul şi pierderea.
25 ian. Comunicarea are două aspecte: cu ceilalţi şi cu tine însuţi. Grav e că se accentuează criza în ambele sectoare, căci e imposibil să contrabalansezi potopul ce vine asupră-ţi – al mediocrităţii, nu al valorii! – şi care nu-ţi lasă măcar şansa de a rosti: şi eu exist; în celălalt sector, nu mai ai răgaz să vorbeşti cu tine însuţi, mai exact spus să asculţi şoaptele lăuntrului; sau să contempli. Tehnica ne copleşeşte, ne închide gura, nu mai ai cînd să-ţi spui replica. (Las de-oparte jocurile pe calculator, unde numai viteza contează, promptitudinea: eşti concentrat la limită pe monitor – mai poţi gândi altceva, mai poţi simţi, visa, contempla, aştepta, amâna – ca să te bucuri de toate variantele?! În mod paradoxal, comunicarea te-a izolat! Iar cei ce te bombardează cu mesaje, nu rostesc ei înşişi decît simulacre de idei, de gînduri, de sentimente, şablonizate, standardizate, pre-fabricate. Fără mister, fără tîlc. O aprigă de-personalizare a individului.
Prietenii mei au fost cu adevărat minunaţi, sau este în cauză firea mea pozitivă, care m-a ajutat să le văd doar partea bună, iar defectele să le ignor? Sau este ceva în mine care-i face pe oameni să se apropie cu partea bună, ţinîndu-şi-o în umbră pe cea rea? Da, zic tot eu: este faptul că nu le stau în cale, nu-i concurez, nu le iau apa de la moară. Şi văd ei bine că nu am adunat bunuri materiale, pe care să le jinduiască
Mitomanul a reuşit să-şi construiască despre propria viaţă o poveste atît de frumoasă, flatantă, seducătoare, încît nici bunul Dumnezeu n-ar fi aranjat-o mai minunat, cât ar fi el de mărinimos şi omnipotent. Or, mitomanul ajunge să ţină cu dinţii de această viaţă fictivă, pe care şi-o admiră – şi în care el este un învingător, un ales, un privilegiat al soartei, nu?; e înspăimîntat de ideea morţii, îngrozit şi neconsolat. De parcă ar presimţi că dincolo, chiar în rai de va fi să ajungă, nu va mai avea ocazia să-şi croiască o a doua biografie în asemenea măsură flatantă. Aici, ca printr-o minune, reuşise. Cu atît mai îndîrjit va ţine el de viaţă.
Dacă totuşi nu e exact invers: prea marea iubire de viaţă l-a făcut să o înfrumuseţeze atît, în mintea sa şi în faţa ascultătorilor, cu toate că, e drept, nu şi în realitate.
29 ian. A crede e firesc, a nu crede e nefiresc – de aici frustrarea şi poziţia incomodantă a ateului, în conflict cu propriile porniri şi instincte.
1 febr. Pînă acum nu mi-am pus niciodată întrebarea, poate nici alţii nu-şi vor fi pus-o, în ce-i priveşte: ce s-ar fi întîmplat cu mine dacă m-aş fi născut în altă religie decît creştinismul? Să notez în fugă, că nu fac o distincţie netă între ortodoxie, catolicism, protestantism etc, deşi poate unele determinări ar proveni din chiar practicarea lor. Abia acum însă îmi dau seama cît de determinat sunt de religia-morala în care m-am născut. Tot ce gîndesc, ce simt, tot eşafodajul de sentimente, aspiraţii, valori… se raportează la el. De ce suntem buni, drepţi, răbdători? De ce iubim cu uitare de sine, de ce suferim, de ce sperăm – dacă nu pentru că avem încredinţarea că există un suflet şi o viaţă de apoi? Cum ar fi viaţa mea dacă, asemenea indienilor, aş crede în transmutaţie, metempsihoză etc. Mi s-ar mai părea importantă viaţa mea cu fiecare clipă a ei, cu acţiunile, faptele, gîndurile, sentimentele. Renunţarea la plăceri, ascetismul – dar în vederea a ce? În fond, după atîtea lecturi, nu mi s-a transmis esenţialul cu privire la „oferta” mahomedanismului, a budismului etc.
Durerile, ele ne ţin legaţi de viaţă. Ideea că după ce vor trece aceste inconveniente, o să începem a trăi cu adevărat, din toate puterile sufletului nostru.
2 febr. Poziţia ochelarilor pe nas. Scăpaţi de etuva dictaturii, gesturile şi atitudinile noastre sunt mai libere, au căpătat lejeritate democratică.
Ce observăm, în pestriţăria comportamentelor oamenilor politici? Le alunecă ochelarii pe nas. Lui Ion Iliescu citind liste feseniste. Ni s-a părut legat de emoţiile momentului, de miza prea mare. Îl simţeam tremurînd mai abitir decît noi, pe dedesubt. Apoi, în stilul personal, care-i individualiza, toţi oamenii politici din vîrful trebii: Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Isărescu, să observaţi dumneavostră, îşi aşază cu aplicaţie ochelarii la rădăcina nasului: Văcăroiu ca un activist unsuros, Ciorbea ca un premiant tare ambiţios, Vasile geambăşeşte, Isărescu precum un cămătar. Pînă şi dl Emil are un joc cu ochelarii. Or, ce înseamnă asta, dacă psihanalizăm gestul? Că respectivii, or fi ei excepţionali, premianţi, doctoranzi şi orice alt titlu către academie, dar nu au strop de simţ practic. Nouă ne arde buza de oameni cu picioarele pe pămînt şi cu ochelarii temeinic plasaţi pe nas, cînd ne citesc la tv cifrele costelive ale bugetului, procentele, inflaţia. În proporţie de 99% bănuiala că tocmai simţul practic le lipsea s-a adeverit, prea curînd… Dacă sunt atît de neîndemînateci că nu şi-i pot modela singuri, ca să le stea neclintiţi pe faţă, în orice poziţie, chiar şi cu capul în jos, chiar şi în aparatele de testare ale cosmonauţilor, de ce nu-şi dau ochelarii la un specialist: domnule, fii bun să mi-i faci să stea ca lumea, măcar să nu-mi alunece pe nas în timpul simplului gest de a citi! Dar se pare că nici cei din preajma acestor lideri, adjuncţii lor, consilierii, staff-ul, cum se zice, nu au spirit de observaţie, ori le lipseşte iniţiativa, dacă nu cumva le lipseşte curajul simplu de a veni cu soluţia salvatoare pentru imaginea şefului. Te-ar lăsa un vînzător de ochelari neamţ să pleci din magazinul lui fără să ţi-i potrivească ”neclintiţi”?!