Educația copiilor capabili de performanțe superioare

„Muzica este un grai izvorât din inimă și menit să aducă dragoste și înfrățire printre cei pe care îi despart credinți și obiceiuri deosebite. Muzica este un grai în care se oglindesc, fără posibilitate de prefăcătorie, însușirile psihice ale omului, ale popoarelor.” (George Enescu)

Arta sunetelor produce emoții artistice puternice, care influențează nemijlocit personalitatea, acționând direct asupra compartimentului temperamental. Acesta, la rândul său – printr‑un sistem bine închegat de informații reciproce – întreține legături cu compartimentele aptitudinale și caracteriale, transmițându‑le impulsuri cu sarcini psihice (energii psihice) concrete. În conținutul acestor sarcini pot exista comenzi ce urmăresc restructurarea unora dintre compartimentele (structurile) personalității, provocând modificări, mutații și chiar transformări sensibile.
Muzica are rolul de a trezi gândirea – spune compozitorul, dirijorul, violonistul, teoreticianul, distinsul profesor Iosif Csire, și continuă să ne explice: „Muzica îndeplinește, în acest mecanism de interacțiune și intercondiționare reciprocă, rolul impulsionatorului, care eliberează o însemnată cantitate de energie vitală necesară acționării inițiale, precum și informative, cunoștințe, deci impulsuri cu sarcini, în conținutul cărora pot exista ordine cu efect transformator”. (Iosif Csire, Educația muzicală din perspectiva creativității, Ed. Universitatea de Muzică, 1998, Bucureşti) Kodály Zoltán a subliniat că, din experimentul de la Dunapataj „a reieșit că, în acele școli în care muzica este un obiect (…), obiect de preocupări zilnice, copiii învață mai bine și mai ușor toate celelalte obiecte de învățământ. Aceasta nu este o vrajă misterioasă, ci pur și simplu: preocupările muzicale zilnice îi înviorează creierul într‑atât, încât devin mai receptivi față de toate celelalte”. Calea întortocheată a proceselor psihice prin care acest efect transformator – dinamizator al muzicii pătrunde în conștiință nu este deloc netedă: ea este implantată de stații, de noduri de împletire ale diferitelor impulsuri și influențe, și apoi selecții cu sinteze. Vibrațiile sensibile ale muzicii prezente la aceste activități psihice – mai fine și mai delicate, mai profunde și mai nuanțate – îndeplinesc rolul de impulsionator activ, în același timp și de tranchilizator ai proceselor de sinteză, netezindu‑le drumul în scopul realizării unei circulații cursive suple în canalele pe care le transferă direct în conștiință. Se încheagă, astfel, un proces psihic deosebit de complex, provocat, dar și ajutat de muzică, în care se recunosc sincretic atât determinantele transferului, cât și cele ale efectului de transfer. Faptul că muzica produce emoții estetice puternice, iar prin transfer poate influența și dinamiza toate compartimentele personalității umane, face ca ea să poată fi utilizată în procesul educațional general ca un minunat agent cu ajutorul căruia se transmit, se transfer conștiinței impulsuri, energii, dar și sugestii privind modelarea, formarea și cizelarea – deci nuanțarea și flexibilizarea – întregului complex psihic uman. „Studiul legăturilor dintre categoriile taxonomice din domeniul cognitiv și cel din domeniul afectiv, conduce la conceperea unei pedagogii în spirală” – specifică prof. univ. dr. Marin Manolescu în cartea sa de Pedagogie. Pe înțeles, pe cognitiv se sprijină răspunsul afectiv. Iată de ce Daniel J. Levitin poate demonstra faptul că „procesarea muzicii este distribuită în întregul creier” (Daniel J. Levitin, Creierul nostru muzical, Ed. Humanitas, 2010, p. 300). În procesul educației muzicale, copilul își exersează voința – prin sustragerea de la preocupările ineficiente și canalizarea interesului către o activitate didactică cu caracteristici creative. Se dezvoltă gândirea logică prin realizarea raportului matematic dintre diferitele valori de note și intervale muzicale. Prin angajarea mai multor analizatori dirijați către tehnologia muzicală (păstrarea măsurii, a tempoului, concentrarea asupra poziției corpului și a mâinii, sau a picioarelor, a intonației vocale, a execuției sub aspect ritmic) se exersează atenția distributivă. Imaginația este puternic antrenată în strădania de a înțelege mesajul muzicii. Memoria, prin exercițiul de reținere și redare fidelă a structurii sonore, în diferite forme și genuri, este solicitată în permanență. Afectivitatea este chemată, exersată, vindecată, prin marea complexitate a emoțiilor si sentimentelor (cele estetice, în mod prioritar).
Creativitatea este dezvoltată prin solicitarea interpretării și prin jocuri creative plurifuncționale, inclusiv mici compoziții muzicale. Termenul de creativitate introdus de Gordon Willard Allport, profesorul de social‑etică și psihologie al Universității Harvard din SUA, cu scopul de a înlocui și de a include în conținutul său sensul termenilor tradiționali de „spirit inovator”,„inventivitate”, „talent”, „vocație”, a fost observat – remarca și Paul Popescu‑Neveanu (Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, 1978) – că „substratul psihic al creației este ireductibil la aptitudini și presupune o dispoziție generală a personalității la ceva nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate (…). Creativitatea are mai multe accepțiuni: de desfășurare procesuală specifică, de formațiune complexă de personalitate, de interacțiune psiho‑socială, toate intervin sincronic și sunt generatoare de nou”. (I. Csire, 1998, p. 65)
Ca artă a ordinii, proporției și echilibrului, a clarității, simetriei și armoniei, muzica aduce în ființa umană ordinea și disciplina. Adresându‑se tuturor copiilor – atât celor cu aptitudini muzicale, cât și celor mai puțin dotați din punct de vedere intelectual și/sau muzical. Prin exersarea și practicarea muzicii sunt antrenate și cultivate principalele operații ale gândirii, dintre care menționez, ca fiind cele mai însemnate: analiza și sinteza, comparația, asocierea și disocierea, generalizarea, abstractizarea, dar și concretizarea. Muzica devine astfel un sprijin prețios pentru copii. Auzul muzical și sensibilitatea ritmică se dezvoltă prin participarea activă. Respirația echilibrată, poziția relaxată a corpului, controlul asupra musculaturii mâinii (prin exercițiile ritmice), pronunția corectă a silabelor alcătuite din vocale și consoane (ceea ce solicită precizie și emisie specifică limbii în care se învață) reprezintă un aport substanțial la formarea și consolidarea deprinderilor de exprimare frumoasă și inteligibilă, la amplificarea bogăției vocabularului, precum și la însușirea tehnicii de dialogare civilizată. Dansul integrat în sfera educației muzicale se manifestă drept un instrument eficient de coordonare conștientă a gesturilor și a pașilor organizați funcțional, de flexibilizare a mimicii faciale , disciplinarea respirației, a curajului și a perspicacității în manifestarea spiritului de echipă. Toate acestea sunt demersuri cu intense funcții educative în scopul cultivării sănătății corporale și spirituale a copilului, a punerii în aplicare a ingenioasei maxime formulate de Juvenalis: „Mens sana in corpore sano”.
Forța transformatoare a muzicii este precum aerul „îndesat cu ozon” ce purifică, hrănește, dezvoltă și face să funcționeze la cel mai înalt grad de funcționalitate corpul uman. Raportul între inteligență și talent este sinteza posibilităților, care se pot transforma prin muncă în capacitate reală de creație, producătoare de performanțe înalte, adesea geniale.
Geniul se realizează în procesul îndelung și neobosit al autoinstruirii și autoeducației profesionale și etice, desfășurate adesea în decursul unei vieți de‑a dreptul zbuciumate, genialitatea fiind 99% transpirație și doar 1% inspirație, cum a recunoscut Thomas Alva Edison, ori: cunoștințele elaborate de ştiinţă permit astăzi spiritelor celor mai puţin dotate să asimileze conceptele a căror descoperire a cerut un geniu în trecut. Sau prin graiul lui Beethoven: trebuie ă dispreţuiesc lumea, deoarece nu intuieşte că Muzica este o manifestare mai înaltă decât toate înţelepciunile luate la un loc – şi filozofia.
La care Goethe adaugă: cine nu iubeşte muzica, acela nu merită numele de om, cine o iubeşte, acela este om pe jumătate, iar cine o practică, acela este om întreg. Părerea lui George Călinescu despre acest subiect: muzica este disciplina de bază, fără de care nu‑i poţi înţelege nici pe Holderlin, nici ordinea supremă a universului. „Rolul educativ‑formativ al muzicii se reflectă în calitățile ei specifice de influențare a personalității: prin crearea puternicelor emoții artistice, muzica acționează dinamic asupra temperamentului, iar acesta, antrenând inteligența, caracterul, întregește personalitatea cu acele calități (valori) etice‑estetice care sunt purtătoare de energii vitale transformatoare.” (I. Csire, 1998, p. 46)
Lucrarea de faţă este rezultatul cercetării depuse în cadrul perfecţionării mele la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti. Efortul meu a fost susţinut de Conf. Univ. Dr. Diana Csorba, cea care impulsionează eforturile învățării continue în mii și mii de copii, în mod indirect/direct, apreciază și valorifică perseverența, creativitatea, inovarea. Ei îi datorez curajul meu de a simți și de a trăi emoția cercetării, Ea mi‑a înlesnit zborul prin acordarea puterii de acțiune. Ea mi‑a încredințat lumina acelei semințe ce avea să crească în sens, și semnificație. Ea este vârful unui creion mereu ascuțit care scrie în inimile studenților istoria autentică a pedagogiei și deschide porțile căutării holistice, integrate a cunoașterii.
Cu o aleasă recunoştinţă învăț în tăcere, continuu, și cu fericire în inimă, că focusul în a oferi un rezultat celorlalți este posibil, că există înălțare și zbor, chiar dacă sunt obstacole, că eforturile constante fac posibile unicitatea și reușita deplină a tot ceea ce înseamnă ALEGERE, CREȘTERE, VIAȚĂ. / Autoarea