Înamorați întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu n-a existat „cu adevărat”. El s-a născut într-o țară nemaiauzită și cosmicizată, între iad și paradis, Baaad; are prieteni cu nume de mit, de legendă și de doină, ce-și petrec timpul în Muzeon; faptele sale sunt roade exotice, născute pe ruinele Sinelui și sălbăticite de suferință și de încrâncenarea morții delirante. Atât. / Petru Ursache

Despre Cezar Ivănescu s-au auzit voci pe tonalități diverse: mai emoționale și patetice, mai grave și echilibrate, ca de fiecare dată când apare, printre poeți, o personalitate puternică și neliniștitoare. Adorația ca și invidia se întipăresc de îndată pe chipurile confraților când poetul își face apariția în adunări; el le întâmpină pe toate cu schița unui surâs care anunță, cu discreție, siguranța sentimentului consacrării printre cei mari. Dar adorația și invidia sunt experiențe sufletești surori, ca dragostea și ura. Oricând își schimbă rolurile, în una și-n aceeași piesă jucată de cțnd lumea. Urăști (cu invidie) când dorești rolul exact opus. În acest caz, ura este justificată și productivă. Nici admirația, nici invidia (respectiv ura) nu sunt scutite de exagerări, câtă vreme se permite protagonistului să-și onoreze rolul lui de creator de cultură.