Editorialul. Strategii de interacțiune cu literatura

21,80 lei

Editorialul. Strategii de interacțiune cu literatura (eBook) Dragoș Bako

Golește
ISBN: EB9786065947542 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Prin resuscitarea editorialului cu ajutorul literaturii, cartea lui Dragoș Bako se dorește o pledoarie împotriva standardizării culturale și comportamentale, un panaceu pentru ameliorarea disonanței cognitive și eliberarea culturală de sub tirania nivelatoare a „creierului global”, profund manipulat de mass-media.
Altfel, libertatea noastră de alegere, liberul nostru arbitru, chiar şi personalitatea noastră rămân doar simple iluzii care, asemenea unor bule de săpun, dispar la prima confruntare cu memele pe care ni le inoculează în permanenţă mijloacele de comunicare în masă.

Convins că, la ora actuală, trăim o viață intens mediatizată (evident-virusată), autorul subliniază rolul decisiv al editorialului în crearea de anticorpi culturali, capabili să ne protejeze de influenţa memelor standardizante pe care ni le inoculează mijloacele de comunicare în masă, acceptată ca a patra putere în stat. (Prof.univ.dr. Gheorghe Manolache)

Editorialul. Strategii de interacțiune cu literatura de Dragoș Bako

INTRODUCERE

Demersul nostru are ca punct de pornire identificarea faptului că rolul editorialului într-o publicaţie nu este perceput de către anumite categorii socio-culturale în conformitate cu importanţa şi puterea persuasivă a acestui gen publicistic. Adeseori, articolul de fond este tratat ca o „ştire prelungită”, în care s-au strecurat câteva opinii personale, iar rolul editorialistului este redus la nivelul misiunii unui reporter obişnuit, care transmite, relatează un eveniment, prezintă o situaţie. Relevanţa ştiinţifică a studiului reiese din identificarea în textul de tip editorial a unor elemente de literaritate, punând accent pe strategiile folosite pentru materializarea acestora. De asemenea, este important de precizat interferenţa culturală şi acţiunea memetică asupra cititorului, memele (în definiţia dată de R. Brodie) devenind formule de observare a evoluţiei şi continuitate a editorialului în societatea românească.

Statutul de „vârf de lance” al unei publicaţii, rol pe care astfel de scrieri trebuie să îl aibă, este bagatelizat în contextul unei diluări a genurilor presei, al estompării delimitărilor clare impuse de literatura de specialitate. Lipsa deprinderii de a lectura sistematic un ziar şi explozia mediului on-line au dus la răsturnarea ierarhiei speciilor publicistice. Nevoia de stabilitate, precum şi oferirea unor repere ştiinţifice şi aplicate se justifică, astfel, prin coagularea unei formule de analiză pertinente a relaţiei dintre presă şi cititor.

Pe fondul dezvoltării galopante a presei în mediul virtual am constatat o oarecare uşurinţă în asumarea rolului de editorialist, în conflictul imediat cu acela de lider de opinie. Publicaţiile electronice, blogurile, reţelele de socializare devin suportul unor articole de fond, „recte” de opinie, redactate, de multe ori, în afara regulilor clasice ale genului. În privinţa celor care îşi asumă acest rol, putem afirma că, în multe situaţii, activitatea lor nu are girul unui public consolidat în timp, deţinător de repere culturale şi literare stabile. Se creează astfel o prăpastie între editorialistul a cărui evoluţie e garantată de o „pătură socială” fidelă şi cel care îmbrăţişează acest statut, în absenţa unei legitimări venite din partea unui public omogen.

Analiza noastră îşi propune să aducă în prim-plan această discrepanţă şi vizează demonstrarea puterii pe care interacţiunea cu literatura o conferă editorialului. Scopul mărturisit este lămurirea teoriei asupra editorialului, în contextul presei anglo-americane şi franceze, schiţarea evoluţiei acestuia, dar şi intrarea în „carnea” textuală, prin identificarea procedeelor lingvistice şi cognitive, precum şi modul în care funcţionează memele culturale, prin intermediul acestui text-hibrid. Raportarea la poziţia articolului de fond în presa internaţională, precum şi analiza unor tipare, existente în publicaţiile din aceste ţări, cum ar fi editorialul ilustrat, servesc analizei noastre pentru a găsi argumentele ce conturează imaginea unui peisaj publicistic consolidat. În mod tradiţional, în jurnalismul francez, britanic şi american, editorialul a deţinut constant supremaţia, această stare de fapt generând definiţii consistente şi de valoare în domeniul „teoriei media”.

Policronia fenomenului este dată de realitate, în sensul că, printre editorialiştii de forţă ai presei româneşti de după decembrie 1989, recunoaştem scriitori, poeţi, prozatori, filosofi ale căror virtuţi artistice şi-au pus amprenta decisiv asupra activităţii lor gazetăreşti. Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Cristian Tudor Popescu sunt scriitorii-gazetari ale căror editoriale, publicate după 1989, ne vor ajuta să demonstrăm că literaritatea unui text de tip editorial sporeşte capacitatea persuasivă a acestuia; mai mult, în unele cazuri, ea putându-se transforma într-un instrument de manipulare subtilă. Strategiile persuasive au în vedere intertextualitatea, definită atât pe axa orizontală, cât şi pe cea verticală, în ansamblul relaţiilor pe care textul le stabileşte cu lectorul şi contextul. Masa de cititori fideli ai acestor scriitori-gazetari se remarcă, de obicei, printr-o „educaţie peste medie”, un simţ artistic dezvoltat şi apartenenţă la valorile clasice, acest din urmă lucru făcându-i să conştientizeze rolul pe care îl joacă articolul de tip editorial în anatomia unei publicaţii, dar, în acelaşi timp, făcând mai dificilă sarcina editorialiştilor de a recurge la instrumente persuasive.

Literatura de specialitate defineşte editorialul ca manifest al publicaţiei, ca emblemă a orientării acesteia. Subiectele tratate în astfel de texte trebuie să acopere o „plajă” cât mai largă a aşteptărilor cititorilor, să fie de interes general, să lămurească dileme, stări de fapt, ce privesc dorinţele mai multor categorii sociale. Aflat la întretăierea unor domenii consistente precum politicul, socialul, economicul, editorialul conţine germenele construirii opiniei publice. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, procedeele literare îi oferă o formă şi un conţinut atractive, dar şi dense la nivel ideatic.

Se impune să amintim că editorialul, aşa cum vom demonstra, tratează evenimente/situaţii/momente/personaje ţinând cont şi de profilul publicaţiei: revistele de specialitate abordează teme din sfera de interes a „publicului ţintă”, în timp ce publicaţiile de cultură generală pot trata, în editorial, subiecte diverse, din domeniile specifice sau cele înrudite.

În privinţa studiului de faţă, am pornit de la ipoteza că temele abordate de editorialiştii menţionaţi acoperă o varietate de probleme, autorii nesfiindu-se să analizeze subiecte politice, economice, sociale sau culturale. Această libertate e conferită de formatul „generalist” al gazetelor în care semnează. Pentru a observa evoluţia editorialului românesc, aflat în tangenţă cu literatura, vom recurge la o scurtă prezentare a primelor texte de acest fel cu implicaţii literare. O astfel de abordare e menită să scoată în evidenţă amprenta pe care o lasă un editorial asupra societăţii, la un moment dat. Fie că vorbim despre o revistă literară sau o publicaţie, în ale cărei pagini se regăsesc subiecte din mai multe domenii interdisciplinare, editorialul este articolul de căpătâi, impunând, frust sau discret, o anumită orientare. Investigaţiile, la care vom recurge exhaustiv, vor propune puncte de abordare diverse, atât la nivel identitar şi mentalitar, cât şi la nivel textual. Suportul ştiinţific este alcătuit heterogen, aşa cum o impune tematica abordată: pe de o parte, sunt teoriile ce funcţionează asupra spaţiilor culturale, cum ar fi recursul la explicarea funcţionării memelor (R. Brodie, Ch. Dawkins, ş.a.), modalitatea de coagulare a spaţiului public (Habermas, Moirand, Lippmann, ş.a.), teorii identitare (Patapievici, Arendt, Boia, Cesereanu), iar pe de altă parte, sunt cele care privesc aspecte textuale: discursul publicistic (Charaudeau, Maingueneau), procedeele literare (Genette), ştiinţa textului (Plett), ironia (Jankélévitch, Hutcheon), pamfletul (Angenot), lectura şi relectura (Eco, Călinescu). Teoriile ştiinţifice ne vor da prilejul de a măsura tensiunea care se naşte între discursul publicistic şi cel literar, observând valoarea crescută a textelor care folosesc, cu precădere, inserţii literare.

Amalgamul de publicaţii din spaţiul românesc de după 2000, dispariţia din formatul tipărit a unor ziare importante şi dezvoltarea haotică a jurnalismului on-line au aruncat editorialul românesc într-un con de umbră. Totodată, au apărut variante hibrid ale acestuia, care oscilează între eseu şi proces-verbal comentat. În acest marasm au supravieţuit, totuşi, câţiva editorialişti proveniţi atât din tagma scriitorilor, cât şi a jurnaliştilor de profesie. Pe lângă cele patru nume deja amintite, îi putem aminti şi pe Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Lelia Munteanu, Doru Buşcu, lista neîncheindu-se aici. Fie că semnează în publicaţii care continuă să apară în format tipărit, fie că s-au mutat în New Media, editorialiştii consacraţi îşi continuă misiunea de a desluşi iţele social-politice sau economice din spaţiul românesc, însă intensitatea vocilor scade, direct proporţional, cu înmulţirea aşa-zişilor formatori de opinie. Aceştia din urmă au ars etapele clasice ale devenirii, beneficiind de un instrument facil de propagare a ideilor, pe cale virtuală, Internetul. Ca urmare, studiul nostru îşi propune să reaşeze valorile, în funcţie de criterii bine stabilite şi argumentate.

Pentru că viteza cu care se lecturează în ultima perioadă s-a modificat, pentru că reflecţia post-lectură s-a diminuat considerabil, există o consecinţă directă, aceea a posibilităţii de a trece cu multă uşurinţă de la un text la altul, de la un tip de discurs la altul. De multe ori, emiţătorul nu mai este preocupat de calitatea produsului pe care îl livrează, de raportarea la repere culturale solide. Un alt obiectiv este legat de analiza actului lecturii asupra editorialului şi cum funcţionează (re)lectura, în această direcţie.

Studiul are cinci capitole („Conceptul de editorial”, „Evoluţia editorialului în cultura română”, „Pluripers­pective asupra editorialului”, „Literaritate şi persuasiune”, „Strategii de interferenţă a editorialului cu literatura”), fiecare fiind dezvoltat pe mai multe subcapitole. Structura este echilibrată, urmărind atingerea implicaţiilor ce reies din relaţia dintre cele două domenii de analiză.

Originalitatea constă în identificarea şi argumentarea faptului că literaritatea unui text de tip editorial funcţionează ca o unealtă persuasivă, în cadrul căreia memele culturale devin motoare cognitive. Înţelegem prin literaritatea unei astfel de scrieri alternarea construcţiilor fundamentate pe logică, argumentarea cu formule expresive, artistice, referinţe livreşti, limbaj cultural intelectualizat, intertextualitate, procedeele literare. Latura literară a unui editorial este, aşa cum vom demonstra, aidoma unei şlefuiri menite să confere rotunjimi produsului prezentat consumatorului. Talentul autorului, harul de a crea imagini puternice, sonorităţi induse, trăiri efervescente reprezintă catalizatorul unui astfel de demers. Incursiunile editorialiştilor pe teritoriul literaturii, plasarea ironiei între „pereţii groşi” ai construcţiilor artistice dau savoare şi suculenţă textului, făcându-l, totodată, elocvent. Fluiditatea, muzicalitatea şi cromatica unui editorial pot fi unelte persuasive, care îşi fac treaba aidoma unei orchestre sinestezice. Uneori, efectul pe care literaritatea unui articol de fond îl exercită asupra receptorului poate fi comparat cu acceptarea unui produs prezentat într-un „spot publicitar”, în care fundalul sonor convinge, înlăturând analiza cerebrală a subiectului reclamei.

Hibridizarea editorialului literarizat are un efect de manipulare asupra cititorului, ca o completare a fragmentelor argumentative. Fără doar şi poate, pentru ca o astfel de construcţie să producă efecte, să determine o anumită reacţie, este nevoie ca receptorul să împărtăşească valori asemănătoare cu ale emiţătorului, să posede un simţ artistic exersat, să fie capabil de a descifra subtilităţile şi formulele estetice.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Editorialul. Strategii de interacțiune cu literatura”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii