Lumea ca o carte

11,50 lei

Lumea ca o carte (eBook) – Mihai Cimpoi

Golește
ISBN: EB9786065944572 Categorie: Autor: Anul apariției: 2015 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Operele lui Tolstoi, Dostoievski, Kafka, Baudelaire, Camus, Rimbaud etc. sunt abordate din unghiul de vedere al unui cărturar cosmopolit.

Titlul sugerează şi modul în care e concepută cartea: precum un simbol; literatura universală se înfăţisează în aceast volum-spectacol ca o singură carte cu semnele încifrate ale fiinţei.

Lumea ca o carte de Mihai Cimpoi

CICATRICEA LUI ULYSSE
Tolstoi: demonul analizei

Oricât de epopeic ar fi – prin spirit şi structură –, Tolstoi porneşte în tot ce a scris – romane, jurnale, eseistică – de la un eu complex.
Jurnalul e la Tolstoi un mijloc ideal de a se spovedi: o posibilitate de confesiune totală. Eul de azi şi eul de mâine, ca şi cel de ieri, se cheamă într-o unitate indisolubilă. Eul posibil îi aduce reproşuri eului real.
Or, Tolstoi este eul absolut.
Tolstoi este Molohul care înghite totul; Tolstoi este Isida capabilă să se reculeagă din cioburi; Tolstoi este atotputernicul Zeus.
În tinereţe, porneşte de la Stern şi Rousseau, care îi favorizează pasiunea analizei.
Tolstoi începe de la un autoflagel, care este prima formă – criticistă – a autoanalizei.
„Cine sunt în realitate?”, se întreabă la 26 de ani.
Şi vedem autoproiectându-se un Tolstoi numai din pete şi vicii atribuite cu dinadinsul: „Sunt urât, neîndemânatic, lipsit de scrupule şi de o educaţie mondenă. Sunt irascibil, plictisitor pentru alţii, lipsit de modestie, intolerant şi sfios ca un copil. Sunt aproape un incult. Ceea ce ştiu am învăţat singur, pe apucate, fără nici o legătură, fără vreun rost şi oricum cam puţin. Sunt repezit, prosteşte vanitos şi impulsiv ca toţi oamenii fără caracter. Nu sunt curajos. Sunt lipsit de acurateţe în viaţă şi atât de leneş, încât trândăvia a devenit pentru mine o obişnuinţă aproape irezistibilă. Sunt inteligent, numai că inteligenţa mea nu a fost pusă niciodată la încercare în mod temeinic. N-am o inteligenţă practică, nici una mondenă, nici una de gospodar. Sunt cinstit, adică iubesc binele…”
Căinţa anticipează păcatul; oroarea de posibile goluri sufleteşti, de posibila abulie a caracterului şi intelectului e mai monstruoasă decât o realitate certă.
Scara ontogenezei este, însă, întortocheată; Tolstoi o va putea urca obţinând o armonie a preocupărilor sale spirituale, morale, religioase, intelectuale, vegetariene, pedagogice, filosofice…
Îşi creează, astfel, un catehism:

1) Ceea ce-ţi pui în gând urmează să îndeplineşti cu orice preţ.
2) Ceea ce faci, să faci bine.
3) Nicicând nu consulta o carte dacă ai uitat ceva, ci caută să-ţi aminteşti singur.
4) Fă permanent ca mintea ta să acţioneze cu întreaga ei forţă.
5) Citeşte şi gândeşte întotdeauna cu voce tare.
6) Nu te ruşina să le spui oamenilor care te deranjează că te deranjează…

Este eul tolstoian absolut, care acceptă şi refuză lumea după necesităţi, după imperative lăuntrice. Iar pentru a şti şi a putea să faci aşa ceva e nevoie de un eu puternic, care să nu mai aibă nevoie de consultaţii, care să se poată alimenta cu propriile forţe şi care să facă totul cu conştiinţa perfecţiunii.
Este unul dintre primele catehisme ale eului tolstoian.
Tânărul Tolstoi îşi impune pentru început reguli nu fiindcă este moralist, ci fiindcă este un creator absolut.
Reguli pentru dezvoltarea voinţei trupeşti. Şapte: dimineaţa s-o concepi ca pe un început al întregii zile; în somn fiind absentă voinţa, trebuie să dormi cât mai puţin posibil; toate neplăcerile corporale trebuie să le suferi, fără a le exterioriza; să rămâi credincios cuvântului dat; să nu laşi neterminat un lucru început; să ai întotdeauna un tabel al tuturor împrejurărilor vieţii tale; încordează-ţi toate puterile trupeşti în vederea lucrului.
Reguli pentru dezvoltarea voinţei senzoriale, unsprezece la număr, respectarea cărora să nu slăbească cu nici o iotă eul, să nu se exteriorizeze decât în dragostea faţă de omenire şi patrie.
Reguli care să sistematizeze, să dezvolte şi să întărească voinţa intelectuală, memoria.
Aceste reguli nu sunt însă abstracţii morale, formule apriorice ale unui spirit pedant. De altfel, nici nu le respectă. La 29 decembrie 1850 seara redactează precepte, apoi se duce la ţigănci…
Sunt determinări ale eului în timp, loc şi mediu.
Tolstoi îşi clarifică sieşi pro domo sua cum trebuie să se împrăştie, fără a-şi pierde esenţa.
A propune metodic eului un cod disciplinar înseamnă a învinge lenea intelectuală, orice posibilitate de subterfugiu al acesteia; înseamnă a te predispune întotdeauna la gândire.
Plehanov, pentru a explica contradicţiile de gândire tolstoiană, afirmă că e un gânditor slab.
Or, Tolstoi e gânditorul care nu putea să admită gândirii să slăbească pentru nimic în lume.
Când îl cuprindea vreun moment de apatie, lua în mâini cărţi de filosofie; oricare carte de filosofie.
A gândi este un comandament moral.
Tolstoi este un ascet plin de preocupări lumeşti.
Alungă mereu golurile, luptă cu orice înfrângere de o clipă.
E totul numai Voinţă, Viaţă, Nervi.
Golurile au adesea chipul greşelii.
Jurnalele tolstoiene transcriu liste întregi de asemenea greşeli, reale sau imaginare.
Autoflagelul revine ca un laitmotiv. De unde ia Tolstoi atâta forţă?
Iarăşi şi iarăşi îşi va imputa lipsa de fermitate; autoînşelarea şi autoiluzionarea stearpă; graba; teama de a nu face ceva în disonanţă cu necuviinţa; dispoziţiile proaste; spiritul de imitaţie; caracterul confuz şi nesăbuit al actelor.
Tolstoi combină regulile, caută să le derive din Platon sau dintr-un alt filosof; asociază şi confruntă viaţa practică cu cea a gândirii pure.
E un adevărat Divan, un judeţ al eului cu lumea, un purgatoriu prin autoanaliză, fiindcă patimile trebuie mereu înfruntate. M-am făcut mai bun cu adevărat? Iată cum formulează scriitorul şi gânditorul imperativul moral.
Nesaţiul perfecţiunii morale stă ascuns în acest „mai” ce stăruie asupra autoanalizei tolstoiene ca o sabie a lui Damocles.
Jurnalul e un mijloc ideal de a verifica gradul realizării acestui „mai”.
Principalul e să nu fie confundată perfecţionarea cu perfecţiunea: înainte de toate, va preciza Tolstoi, „trebuie să mă înţeleg bine pe mine însumi”; trebuie să se străduiască să-şi depăşească limitele. Perfecţiunea e ultima treaptă a desăvârşirii morale, care cere mai întâi urmărirea şi înlăturarea imperfecţiunilor.
Marile ajutoare ale procesului de examinare a eului, de stabilire graduală a calităţii perfecţionării sunt numerele. Există o mistică pitagoreică în jurnalele tolstoiene. Sunt numărate proiectele, gândurile, patimile şi pasiunile, regulile, preocupările, momentele morale şi sufleteşti prin care trece, viciile, virtuţile.
Există fermitate şi certitudine în numere: armonie, finalitate sigură; personalitate clădită şi promovată ireproşabil din plinul clipelor, nu din golurile acestora.
„Mă voi pierde, dacă nu mă voi îndrepta”. Însemnare din 21 septembrie 1855, urmată de enumerările a) viciilor, b) scopurilor vieţii, c) scopurilor literare, d) proiectelor de a doua zi.
Notaţiile numărate duc la o eliberare sigură de tot ceea ce îl împovărează şi îl împiedică. Ele au puterea unei formule magice.
Prin formula „D.v.t.” – dacă voi trăi – atât de frecventă în jurnale, Tolstoi se eliberează de obsesia morţii.
Gânditorul şi scriitorul absolut este întregit de cititorul absolut. Ce citeşte Tolstoi, să zicem, în 1907? Lecturi din Plutarh, Renan, Xenofon (în ruseşte şi greceşte), Francesco d’Assisi, La Bruyére, Shakespeare, Lous Thomas, Skovoroda, la care se adaugă proiecte de a scrie despre Epictet, Socrate, Pascal, Rousseau, Buddha şi Confucius. Uneori citeşte mai mulţi scriitori într-un adevărat delir al lecturii: „Toată ziua l-am citit ba pe Lermontov, ba pe Goethe, Alfons Carr…” Citeşte totul: beletristică, filosofie, manuale, cărţi religioase, gastronomice, poezie în original, în paralel cu originalul, în traducere. Un manual de istorie medievală îi stârneşte indignarea, fiindcă abundă în el omorurile, ofurile, jafurile şi adulterele. Îşi pune lecturile în proiecte. „Trebuie să-mi alcătuiesc un cerc al lecturilor: Epictet, Marc Aureliu, Lao-zi, Buddha, Pascal, Evanghelia…”

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Lumea ca o carte”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii