Exerciții de globalizare

24,80 lei 22,50 lei

Exerciţii de globalizare (eBook) – Nicolae Corbeanu

Golește
ISBN: EB9786065944350 Categorie: Autor: Anul apariției: 2016 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Globalizarea accelerată a lumii actuale aduce nu numai avantaje, despre care ni se vorbește curent, ci și dezavantaje, despre care se vobește mai puțin sau deloc. În volumul de față, autorul abordează, dintr-o perspectivă critică, nu numai aspecte ale globalizării, ci și numeroase alte teme de actualitate și de interes general. Este vorba de texte scurte, scrise adesea pe un ton ironic sau cu o coloratură umoristică, un gen hibrid oscilând între publicistică și literatură, așa cum se practică pe scară largă în țările occidentale. Dar nu numai. Literatura română are o veche tradiție în acest domeniu, începând cu tabletele lui Tudor Arghezi, continuând cu glosele lui Geo Bogza, până la la contemporanul Tudor Octavian.

Volumul – o frescă acidă a lumii contemporane – promite cititorului o lectură ușoară, adesea amuzantă și nu arareori prezentarea unor fapte și aspecte mai puțin cunoscute.

Exerciţii de globalizare de Nicolae Corbeanu

EU NU VREAU MAŞINĂ NOUĂ!

– Ţie ţi-ar trebui o maşină nouă, mi-a spus zilele trecute, pe un ton ce nu admitea replică, fie-mea.

E adevărat că maşina mea nu mai e prea nouă. La drept vorbind, e destul de veche, are vreo 14 ani, câţiva ani încă şi devine, ca mine, oldtimer. Nici nu i-ai da vârsta pe care o are, dacă n-ai vedea că e un model care începe să devină rar pe şosele. Dar se ţine bine şi merge ca ceasul, mai ales că n-are decât 99.000 de kilometri la bord, ceea ce, dac-aş vrea s-o vând, nu m-ar crede nimeni, după cum, probabil, nu mă credeţi nici dumneavoastră. Asta pentru că toată lumea cunoaşte între timp trucul cu datul înapoi al kilometrajului. De câtva timp, în Germania, o asemenea escrocherie este ilegală, dar până nu demult nu exista nici un articol de lege care s-o incrimineze. Ca acei doctori de pe vremuri (acum, desigur, astfel de doctori nu mai există, nu mai e nevoie), care pentru câţiva poli te făceau din nou fată mare, tot felul de mecanici descurcăreţi îşi făceau fără ruşine reclamă prin ziare cu arta lor de a-i trage-n piept pe cumpărătorii naivi. Contra unei mici taxe, kilometrajul arăta că maşina abia şi-a terminat rodajul, deşi fusese căznită ani de zile de patru-cinci proprietari succesivi. De aceea, când e vorba să cumpere o maşină de ocazie, nemţii se orientează mai mult după anul de fabricaţie. Pe a mea n-aş lua mult mai mult decât dacă ar avea 250.000 de kilometri.

– Şi de ce, mă rog, mi-ar trebui o maşină nouă? am întrebat eu, trecând cu vederea singularul care ar fi sugerat că numai eu aş avea nevoie de o maşină nouă, nu şi restul familiei.

– Ca să nu creadă vecinii că eşti un pârlit care n-are bani să-şi schimbe maşina nici măcar o dată la zece ani.

Trebuie să vă spun că, în Germania, maşina e un simbol al statutului social. Cu cât mai mare maşina, cu atât mai important barosanul din ea. Asta spre deosebire de România unde, după cum ştiţi, lucrurile stau exact invers: cu cât mai important barosanul, cu atât mai mare maşina. Dar, dac-ar şti vecinii ce le spun eu în gând celor care se interesează de posibilităţile mele financiare, s-ar feri, cu grijă, să le mai treacă prin cap o asemenea întrebare.

La drept vorbind, eu n-aş mai vrea maşină deloc. Adică n-aş mai vrea maşină proprietate personală. Cel mai mult şi mai mult mi-ar plăcea mie să am la dispoziţie oricând vreau eu o maşină cu şofer, proprietate publică. N-aş fi pretenţios. M-aş mulţumi, să zicem, cu un Mercedes din clasa superioară. Nici n-aş ţine neapărat să fie echipată cu bar, nici n-aş avea pretenţia ca şoferul să poarte livrea. Trebuie să păstrăm, cred eu, simţul proporţiilor.

Avantajele de a nu avea maşină proprietate personală mi se par evidente. N-aş mai avea probleme cu pneurile, nici cu acumulatorul, nu mi-aş mai bate capul dacă motorul merge în trei bujii, dacă bat tacheţii… Apropo, dumneavoastră ştiţi ce sunt ăia „tacheţi”? Eu n-am reuşit încă să aflu. Ştiu doar că trebuie să se comporte civilizat şi că n-au voie să bată, ca Securitatea până mai anţărţ. S-ar ocupa de toate şoferul. El ce treabă are? Nu mi-ar mai majora Secţia financiară impozitul în fiecare an, ca să mă oblige (cu duhul blândeţii, desigur, prin mijloace economice) să-mi cumpăr una nouă (nu de alta, dar şi industria automobilului trebuie stimulată cumva), nici Uniunea Europeană nu m-ar mai sâcâi cu tot felul de norme antipoluante tot mai pretenţioase şi tot mai severe. Dar pentru că nu sunt ales al poporului, deputat sau senator, sau ministru sau director general sau altceva de acest gen, ca să binemerit din partea patriei recunoscătoare maşină la scară, nici măcar baron local (aşa-mi trebuie dacă n-am reuşit nici măcar să rămân repetent!), trebuie să ţin şi eu, ca toată lumea, maşină.

Dar de ce nouă? Eu sunt de părere că, spre deosebire de alte obiecte personale, de un aparat de ras să zicem, care, dacă-l îngrijeşti, te ţine ani buni, sau de o carte, pe care o poţi citi cu grijă, fără să-i faci urechi, fără să îndoi colţul paginilor, eventual învelind-o ca pe caietele de teme la aritmetică, o maşină e numai parţial a ta. Mai exact, numai interiorul ei, habitaclul (iertată fie-mi vorba proastă!). Exteriorul e bun public, aparţine colectivităţii şi mediului ambiant, fiind expus fără putinţă de apărare unor factori destructivi.

Un factor destructiv extern e, de pildă, vecina din stânga, o doamnă foarte distinsă, pe care o enervez de câte ori cutez să ocup eu locul (public) de lângă trotuar pe care-l revendică ea şi atunci mă pedepseşte parcând alături atât de strâns, încât, când iese din maşină, îi trage câte una maşinii mele cu portiera ei protejată de apărătoare de plastic dur, care lasă de fiecare dată o urmă. Nu mare, o mică liniuţă verticală, abia vizibilă. Dar, cu timpul, s-a însumat pe portiera maşinii mele un adevărat model geometric de liniuţe verticale. Un alt vecin mi-a buşit-o o dată ceva mai vizibil, dar în limitele sportivităţii. Zicea că i-am blocat ieşirea din garaj. Băieţelul altui vecin, un mic bandit, mi-a scos într-o zi, în joacă, ventilele de la roţile din spate, lăsându-le pe jantă. De băieţii care mi-au demontat noaptea numerele, luându-le cu ei ca amintire, când am fost ultima dată cu maşina în România, nu vă mai povestesc, v-am spus altă dată.

Asta când factorii destructivi sunt oameni sau ceva în genul ăsta. Dar şi alte făpturi ale Domnului, din regnul animal, au ce au cu maşina mea. E adevărat că n-avem prin zonă jderi, animăluţele acelea simpatice şi vioaie, cu blană elegantă, care se strecoară pe dedesubtul maşinii în motor şi sunt în stare să roadă într-o singură noapte toate cablurile, ce constituie pentru ele, pe cât se pare, un desert excelent. Dar căţeluşul vecinului, Boby (îl ştiţi pe Boby, sper), care iese de câteva ori pe zi la plimbare, dintre toate roţile disponibile prin zonă preferă, pentru uşurarea de dimineaţă, exact roata din stânga spate a maşinii mele.

De păsărele ce să mai vorbesc? Dacă aveţi maşină, ştiţi ce vreau să spun. Vreau doar să adaug că, în cartierul nostru, vieţuiesc şi un fel de ciori, unele chiar în arbuştii şi copacii sub care-mi parchez eu de obicei maşina. Le zic aşa, deşi nu sunt ciori, pentru că, deşi arată cam ca nişte porumbei, sunt mari ca nişte ciori. Ei bine, păsările acestea au o încărcătură incredibilă pentru nişte vietăţi relativ mici, totuşi. Judecând după urme, ai zice că e vorba de nişte vaci zburătoare. Ele par să aibă o preferinţă specială pentru maşina mea şi îşi execută bombardamentele cu atâta precizie încât nu nimeresc aproape niciodată pe un loc neted şi relativ uşor de curăţat, să zicem capota motorului sau acoperişul, ci prin locuri cum ar fi spaţiul dintre portieră şi restul caroseriei, deasupra balamalelor şi pe oglinda retrovizoare. E adevărat că, dacă speli de trei-patru ori cu apă călduţă şi detergent, se curăţă destul de bine, doar că, pe zonele afectate de bombardament, lacul, înainte lucitor, rămâne mat.

Oarecum intrigat de frecvenţa acestui fenomen şi nevrând să cred, totuşi, că e vorba de o persecuţie sistematică, am mers pe urmele lui şi am efectuat anumite investigaţii. Şi iată ce-am aflat (vă rog să mă credeţi că nu glumesc): Zburătoarele din această categorie obişnuiesc (ca oamenii cu simţ de prevedere înainte de a pleca la drum) să-şi lanseze încărcătura imediat după decolare, ca să fie mai uşoare în timpul zborului. Pe de altă parte, ele sunt tentate să considere un fel de rivale toate obiectele de aceeaşi culoare cu ele, cum ar fi maşina mea, care e gri foarte închis, aproape neagră. Cercetătorii serioşi, de la nu ştiu ce universitate germană, au alcătuit chiar un clasament al preferinţelor lor în materie de culoare. Cel mai puţin vizate sunt maşinile albe sau de culori foarte deschise, urmate de cele roşii, apoi de cele verzi. Cu cele albastre intrăm în zona de risc, pentru ca acelea vopsite în tonuri închise, terminând cu negru, să fie cele mai expuse.

Dar nici cu culorile vesele n-o nimereşti întotdeauna bine. Un prieten al meu, doctor (în filosofie marxistă), şi-a dorit întotdeauna un BMW roşu (n-am înţeles de ce prefera tocmai roşul, dar nu despre asta este vorba). Şi, într-o bună zi, şi l-a cumpărat. Nou-nouţ, fireşte. O minune de maşină, curată, strălucitoare, o bijuterie. Ce să vă mai explic eu dumneavoastră cum arată un BMW nou? Şi roşu pe deasupra. Şi l-a parcat, plin de mândrie, în faţa casei. A doua zi l-a găsit cu o zgârietură adâncă, efectuată cu un obiect dur şi ascuţit, cât era maşina de lungă, de la portbagaj până la far. Aşa, ca să se înveţe minte şi să nu mai sfideze oamenii cumsecade cu maşina lui.

Şi atunci vă întreb pe dumneavoastră: chiar am eu nevoie de maşină nouă?

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Exerciții de globalizare”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii