101 dialoguri în libertate. Volumul I

Cassian Maria Spiridon e un fervent al fragmentului liric, al concentratului capabil a fixa poezia. Spaţiul şi timpul verbului se contrag astfel la minimalul semn al substanţei, ungarettian urmărite în sensul unor fugitive contacte ale universului lăuntric cu cel exterior, înconjurate de magia tăcerii. Pe deasupra oricărei dezvoltări, resimţite ca parazitare, fragmentul e suveran ca loc privilegiat al poeziei.

Dacă Paul Valéry afirmă că partea cea mai profundă a omului e pielea sa, înţelegem alarma nivelului senzorial, încordarea simţurilor în vederea integrării în real a fiinţei. Se ajunge astfel la o poetică a simţurilor. Aceasta restaurează concretul în drepturile lui de atotputernică imaginea a lumii. Cassian Maria Spiridon trăieşte liric prin concret, înlocuind sublimarea experienţelor sale sufleteşti printr-o decupare ghidată de acuitatea contemplativă. (Gheorghe Grigurcu)

Poziţia individuală a unui Cassian Maria Spiridon, interiorizat, divizat şi iscoditor (după o copilărie frustrată), comportă stări de opoziţie, accente de orgoliu şi tentative (eşuate) de iniţiere într-un umanism fără tenebre. Câţiva dintre contemporanii săi mai vârstnici îi sunt aproape. (…)

Problematizând, la modul înalt, dând prioritate cerebralităţii şi încadrându-se axial în fluxul psiho-nevrotic al momentului său, Cassian Maria Spiridon opune decorativismului şi transparenţelor însemnele unei vieţi interioare frământate. Poezia sa, de un lirism ideizat, e jurnalul superior-ceremonios al unui melancolic de extremă luciditate. (Constantin Ciopraga)