Proză scurtă cu postludii

Prețul inițial a fost: 12,30 lei.Prețul curent este: 10,20 lei.

Proză scurtă cu postludii (eBook) – Augustin Nacu

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786068012285 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 ePub: ISBN 978-606-668-088-2PDF: ISBN 978-606-8012-28-5 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„În afară de Postludii, textele din această carte le datorez tatălui meu defunct. Știu că puteau fi mult mai multe.

Mi-a împărtășit o sumedenie de lucruri, însă eu n-am avut fericita inspirație de a face careva însemnări pentru că încă nu conștientizam că mintea omului mai are și obișnuința de a uita. Eram încrezător și mă gândeam că aveam tot timpul înainte. În mod fatal, tata a pierdut treptat din memorie o grămadă din câte îmi spusese și nici eu n-am mai reținut o mulțime din mărturisirile lui.

Pesemne, presimțirea morții l-a făcut să înșire pe hârtie doar în câteva cuvinte niște fărâme din ceea ce îi fusese odată enciclopedia amintirilor în speranța că fiul leneș va găsi, totuși, de cuviință să scrie cumva prin ce trecuse, ce văzuse și auzise tatăl lui.

Îi dedic neglijentele mele interpretări ale faptelor, consemnate de el, în ordinea lor cronologică pentru a reliefa și dimensiunea istorică.”  / Augustin Nacu

Proză scurtă cu postludii de Augustin Nacu

Cerşetorul

Un prieten al tatei, care nici el nu mai e în viaţă şi care fusese preot în oraşul Ismail în perioada interbelică, a observat într-una din zilele de vară ale lui 1939 că la uşa principală a catedralei a mai apărut un cerşetor, care însă se deosebea de ceilalţi şase, care veneau acolo de mai mulţi ani. Un ochi îi era acoperit cu o bucată de piele, cu nişte cureluşe legate la ceafă. Avea părul lung şi o barbă mare. Umbla în zdrenţe, cu două cârje. Se înfiinţa lângă intrarea în biserică în fiecare duminică şi de sărbătorile religioase. Enigmaticul cerşetor a dispărut după intrarea trupelor sovietice în Ismail la 29 iunie 1940. Prietenul tatălui meu l-a recunoscut într-o după-amiază de la începutul lui iulie al aceluiaşi an mergând pe strada principală a oraşului într-un costum elegant şi pantofi noi, tuns la modă, fără cârje, fără bucata de piele de pe un ochi şi fără barba enormă pe care şi-o răsese. Născut în Tiraspol, tovarăşul Boris Grinberg, cum se numea, era deja primul secretar al comitetului orăşenesc al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din Ismail.

Nu numai istoricii ştiu că acel personaj a mai avut şi pseudonimele Nikolov şi Nikolski, precum îi cunosc şi rolul sinistru în România postbelică, după ce acesta devenise la câţiva ani de la falsa postură de cerşetor la uşa catedralei din Ismail ministru al securităţii, cu cel din urmă pseudonim.

Martorul trădător

Ionuţ Crăciun, un consătean de-al tatălui meu, a fost sergent la un pichet de grăniceri de pe malul limanului râului Nistru lângă oraşul Cetatea Albă în deceniul trei al secolului trecut. De-a lungul iernii dintre anii 1932 şi 1933, sute de ţărani ucraineni treceau noaptea limanul îngheţat spre malul românesc, înfăşuraţi cu pânze albe pentru a nu se deosebi de zăpadă, salvându-se de foametea cu care îi fericise primul stat socialist din lume, sub împuşcăturile grănicerilor de pe malul sovietic. Mai mulţi fugari erau răpuşi de gloanţe, rămânând pe gheaţă până în primăvară, când trupurile lor albe erau înghiţite de apele Nistrului. Singurul cuvânt pronunţat de cei care ajungeau la grănicerii români abia se mai desluşea: „Mâncare”. Erau duşi cu căruţele la centrul pentru refugiaţi din Cetatea Albă, unde li se asigurau masă şi cazare gratuite, după care erau lăsaţi să se stabilească în ţară. Cifra de zece milioane de morţi în urma Marii Înfometări, organizată de regimul sovietic în Ucraina, e deja cunoscută istoriografiei. În afară de Cetatea Albă, centre pentru refugiaţi mai aveau şi celelalte trei oraşe de pe malul Nistrului: Tighina, Soroca şi Hotin. Au fost primiţi toţi cei care s-au înverşunat să nu moară de foame în Ucraina în perioada aceea, după cum au fost primiţi şi „duşmanii poporului”– aşa erau numiţi la ei acasă -, care au reuşit să fugă de epurările staliniste din anii 1937-1938, trecând, tot noaptea şi tot iarna, limanul îngheţat al Nistrului, tot înfăşuraţi cu pânze albe pentru a nu se deosebi de zăpadă şi tot sub împuşcăturile grănicerilor sovietici. Soarta „duşmanilor poporului” din Ţara Sovietelor acelor vremuri era decisă de „troika”, ceea ce în traducere din rusă ar putea fi tălmăcit „cei trei”, care erau şeful securităţii raionale sau orăşeneşti, primul secretar de partid şi preşedintele executivului. Aceasta, bineînţeles, în loc de judecată.

La 28 iunie 1940, trupele sovietice au invadat Basarabia şi grănicerii români de la Nistru au fost evacuaţi. Unii au fost plasaţi la noua frontieră dintre România şi URSS de la Prut şi Dunăre, iar alţii, printre care şi Ionuţ, la graniţa cu Ungaria.

Sergentul Crăciun a fost lăsat la vatră în 1943, pe caz de boală.

În septembrie 1944, el a fost mobilizat în Armata Sovietică în calitate de simplu soldat şi a făcut pregătirea militară la Stalingrad împreună cu alţi consăteni. N-a contat defel că niciunul dintre ei nu cunoştea limba rusă. Toţi au fost trimişi ca infanterişti pe front.

În Polonia şi Germania se dădeau luptele cele mai crâncene. În timpul ofensivei ruşilor spre Berlin, Ionuţ a fost acoperit la un moment dat cu pământ în urma exploziei unui proiectil german din apropierea lui. Camarazii l-au dezgropat imediat şi sanitarii l-au transportat la spitalul de campanie. Nu mai putea vorbi şi nici nu mai auzea nimic. A fost evacuat într-un spital mai mare din spatele frontului, unde erau specialiştii de care avea nevoie şi unde s-a aflat până la sfârşitul războiului. Auzul i s-a restabilit, însă rămase mut în ciuda strădaniilor medicilor de a-i reîntoarce şi darul vorbirii. A fost demobilizat în vara lui 1945, fiindu-i prescris tratamentul pe care trebuia să-l urmeze în satul de baştină.

Avea permanent un creion şi o bucată de hârtie în buzunar pentru a scrie ce vroia să spună sau să întrebe până în vara lui 1946, când a început să vorbească, spre bucuria lui.

Ionuţ a fost arestat în 1948 pe baza unui denunţ anonim la NKVD, ulteriorul KGB. Prima lui vină era că a servit Siguranţa Regatului Român ca grănicer la Nistru. Nu pot să nu fiu de acord cu tata că acel om era un martor, deşi indirect şi involuntar, la foametea artificială din anii 1932-1933 şi la execuţiile şi deportările din anii 1937-1938 din Uniunea Sovietică, despre care auzise de la ţăranii ucraineni şi alţi „duşmani ai poporului” prin intermediul traducătorului de la centrul pentru refugiaţi din Cetatea Albă, unde îi aducea, iar securitatea sovietică nu admitea martori care să poată divulga, chiar şi în cuvinte puţine, secretele edificării unui viitor luminos. În legătură cu cea de-a doua învinuire, i s-a spus că trebuia să rămână în Basarabia pentru că, la 28 iunie 1940, el a devenit cetăţean sovietic, dar că, plecând în România, el şi-a trădat noua patrie.

Presupun că, dacă nu părăsea Basarabia, el tot ar fi fost denunţat – era un fel de patimă pe atunci –, iar în cazul acesta, aş fi dorit să înţeleg socoteala pentru care destinul i-a amânat arestarea, punându-l la alt hotar, îmbolnăvindu-l, băgându-l în război, grav rănindu-l şi vindecându-l, pentru a-i adăuga la ipostaza de martor la crimele unei patrii nesolicitate pe cea de trădător al acesteia.

Ionuţ Crăciun a fost condamnat la 25 de ani de Gulag şi a murit într-un lagăr de concentrare din Siberia.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Proză scurtă cu postludii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii