Generația mea

10,20 lei

Generația mea (eBook) – Augustin Nacu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786068012261 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Aceasta se întâmpla după fiecare vis bizar și important, totodată. Îl secătuiau… visele. Dar nici fără ele nu putea. Erau viața lui. Nu le ținea minte. Își dădea seama că fusese ceva. Ce anume, nu putea spune. Știa doar un singur lucru: astăzi va încerca din nou să plece în California. Va fi greu. Și, totuși, va încerca. Altă ieșire nu mai există.

Generația mea de Augustin Nacu

Episodul I
Capriccio

1

Să deschidă… să nu deschidă ochii?…
Stătea culcat în pat.
Pipăi după perna de alături. N-a găsit-o! Era să-i deschidă, dar se stăpâni. Îşi ascunse mâinile sub plapumă.
…Totuşi, nu-şi deschise ochii. À quoi bon? Dacă-i va deschide, o să fie struţ. 0 să aibă picioare lungi, puternice, noduroase. 0 să fie un fricos… Ieri, mergea pe stradă şi, deodată, îl cuprinseseră fiorii: i se păruse că este urmărit. De cine? Naiba ştie! Ştia însă că-i sunt urmărite cuvintele, gândurile… Ce tâmpenie! Uite, vezi! À quoi bon? Nu-i deschide şi gata! Rămâne homo sapiens. Se va ascunde într-o peşteră pentru a scăpa de tot ce îi este cunoscut. Struţul procedează la fel. Ha-ha! Nici nu observi când eşti struţ şi când – homo sapiens. În caz de pericol, bagi capul în nimic şi rămâi încredinţat că nimeni nu bagă de seamă. Tu nu-i vezi, deci, nici ei nu te văd. Ce fericire! 0 viaţă să nu deschidă ochii! Zău că bine-ar fi! Nu va avea nevoie de inimă, plămâni, creier… Ce înseamnă zbucium, dor, amintire? Nu ştie… şi nici n-ar fi vrut să ştie. À quoi bon? Oare nu-i de ajuns că merge, doarme, mănâncă… există? E adevărat că o face cu ochii deschişi… Nu-i nimic. Va corecta şi această greşeală… Un lucru n-ar fi de dorit: poate adormi şi atunci îl vor năpădi visele şi… mai ştii ce… La urma urmei, să fie şi vise, căci, oricum, mai e nevoie şi de variaţii. Nimic mai mult, calm şi veşnicie…
0 atingere, un sărut.
Deschise ochii.
Examină atent pereţii albi, rafturile cu cărţi, masa.
Aruncă o privire spre geam. Afară, nucul îşi scutura frunzele, iar sufletul i se umplu de izul colorat al toamnei…
Peste câteva clipe, va fi ziua lui de naştere.

2

„Văd prăbuşirea”, gândi el şi bău coniacul rămas în păhărel. Îi plăcea să-l savureze îndelung, să-i simtă tăria, mirosul. Şi-i plăcea să facă asta când ploua.
După ce îşi goli paharul, ieşi pe balcon să fumeze.
Astăzi nu pleacă nicăieri. Nu mai are unde pleca. Stă singur şi nu deschide uşa nimănui… Dar dacă va fi Ea?…
Se uită în jos. Era la etajul şapte. Urmări maşinile gonind pe autostrada spălată de ploaie… Şi dacă se va arunca în prăpastia aceea?… Ce va fi?… Nu ştie… Ştie doar că tot ce a fost va lua sfârşit… Apoi, va veni Necunoscutul… Va fi mai uşor?… Să lase totul baltă?… Nu… va aştepta încă… Oare degeaba s-a chinuit până acum?… Va rezista. Va încerca încă o dată… Sau, poate…
Gândurile i-au fost întrerupte de ţârâitul soneriei… Să deschidă, să nu deschidă?…
Intră în cameră şi se-ndreptă spre uşă. 0 deschise.
– Credeam că nu eşti acasă, a spus Ea din prag.
– Intră, rosti el. Treci în cameră, adăugă şi închise uşa.
Ea şi-a lăsat umbrela în antreu şi a intrat în cameră.
– Vrei o cafea?
– …
– Aşteaptă un pic. E gata imediat, îi zise el din bucătărie.
Ea şi-a scos paltonul şi s-a aşezat în fotoliu.
Peste puţin timp, apăru, ducând pe o tavă două ceşcuţe cu cafea, o cutie cu bomboane şi o sticlă cu brandy. Se opri în faţa Ei şi puse tava pe podea.
– Mai ai şi altceva în afară de cafea!? s-a mirat Ea.
– Îhî, făcu el, aşezându-se turceşte în faţa tăvii.
Îşi băură cafelele. 0 privi gânditor. Ea îi surâse. El îşi lăsă ceşcuţa, se ridică şi luă chitara din colţ. Se aşeză pe scaun. Ciupi strunele cu agilitate. Când găsea una dezacordată, o întindea un pic, apoi o încerca din nou. Şi tot aşa, până-i găsea tonul potrivit.
După ce acordă chitara, începu să cânte în surdină.
Ea s-a dus spre geam. A ascultat ploaia, apoi s-a întors la melodia din cameră.
La un moment dat, încetă. Se ridică şi puse chitara la loc. Se apropie de Ea. 0 cuprinse într-un sărut lung şi apăsat.
…Stăteau culcaţi, lipiţi unul de altul, un trup şi un suflet.
– Eşti o minune, spuse el.
– Şi tu la fel, a zis Ea.
Îi sărută faţa, umerii, întreg trupul şi îşi ieşi din minţi. Vârtejul plăcerii îi învălui şi, în clipa aceea, simţi cum cade în bezna Necunoscutului.
„Văd prăbuşirea”, gândi el şi închise ochii.

3

Miez de noapte. Fuma pe balcon. Deodată, auzi o chemare. Cineva-i şoptea numele. Avea farmec şoapta aceea şi-i plăcea s-o asculte, mai ales, noaptea.
În sfârşit, azvârli mucul de ţigară şi intră în cameră. Lampa de masă era aprinsă. Cineva stătea în fotoliu. Privi surprins, amintindu-şi de spusele unuia: „Când ea intră-n odaie, bătrânii se sculară”.
– M-ai chemat? întrebă el, aşezându-se pe scaun.
– Nu ştiu. Poate… a spus ea, examinându-l cu atenţie. Ştiu că cineva m-a aşteptat.
– Te-am aşteptat! exclamă el, ridicându-se. Zi şi noapte mă gândeam la tine! Vroiam să te văd, să te aud, să te simt!
Se rezemă de perete, uitându-se visător la ea. Apoi, lăsă ochii în jos, îi închise.
După un timp, ieşi din amorţire. Îşi ridică fruntea şi o privi îngândurat.
– Te-am aşteptat, repetă el, cu glas scăzut, aducându-şi aminte de cuvintele: „O mare importanţă pentru noi are speranţa. Dacă ai speranţă, ai viaţă, dacă n-ai speranţă, n-ai viaţă”.
– Cine eşti?… Întrebarea i se păru prostească şi amuţi.
Erau amândoi într-o cuşcă, tête à tête, el – năuc, ea – străină.
Într-un târziu, i-a răspuns:
– Sunt ceea ce ai făcut până acum.
Îşi încruntă fruntea în dorinţa de a pătrunde sensul acestor cuvinte. Apoi, se apropie încet de ea. Îi atinse cu degetele umărul, gâtul, bărbia. Privirile lor se contopiră.
Sări brusc înapoi, de parcă l-ar fi fript ceva. Mâinile îi tremurau, faţa i se-ncreţea, iar ochii îi ieşeau din orbite.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Generația mea”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii