Caietul albastru

85,20 lei

Caietul albastru (eBook) – Nicolae Balotă

Golește
ISBN: EB9786065944619 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

De când mă ştiu, aş putea spune, dar mai precis de la vârsta de cincisprezece ani, am ţinut – cu unele inter­mitenţe – un jurnal intim. În epoci diferite, el a luat înfăţişări felurite: când simplu caiet de note referitoare la evenimentele, la trăirile zilei, când jurnal de lectură, uneori repertoriu al exerciţiilor spirituale, consemnare a meditaţiilor urmând un itinerarium mentis in Deum, alteori caiet al unei pasiuni obsesive, de cele mai multe ori un melting pot în care ghiveciul cuprindea reflecţii, note pe marginea cărţilor, a evenimentelor din lume, scrisori, însemnări de călătorie, proiecţii în imaginar, vise, ficţiuni. În anumite perioade purtam chiar două „jurnale”, unul pentru consemnarea reflecţiilor, altul pentru urmărirea desfăşurării unei experienţe intime acaparatoare. Nu arareori textele depășeau limitele însemnării „zilnice”, constituindu‑se în eseuri constru­ite zile, dacă nu chiar săptămâni de‑a rândul.

Caiete întregi, file numeroase din aceste arhive intime s‑au risipit, au pierit prin naufragiile ultimelor decenii, prin locuinţe percheziţionate, părăsite, confiscate, trecute în „patrimoniul statului”. Altele, tot numeroase, s‑au regăsit în lăzi şi saci eşuaţi – dacă nu pe plăji pustii – prin garajele şi magaziile prietenilor sau ale rudelor. Câteva mi‑au parvenit, aduse sau transmise clandes­tin peste frontiere, în perioada în care eu însumi, refu­giat politic în Franţa, nu mă puteam întoarce în ţară. Printre ele, „Caietul” acesta „albastru”.

Caietul albastru – un fragment memorabil din istoria mentalităţilor autohtone.

Caietul albastru de Nicolae Balotă

„Adevărata putere, scrie tânărul erudit Balotă, se află în puterea fără glorie, în puterea ascunsă, în fecunditatea tăinuită. Nimic manifest, sămânţa este îngropată adânc. În somnul seminţei e puterea fără glorie. Însăşi pasivitatea ei e rodnică. Secerişul, gloria târzie a seminţei dincolo de orizontul ei. Sămânţa e puternică în timpul agoniei sale subterane”. Aceste note – ce pot fi considerate un manifest indirect – sunt scrise în ianuarie 1955 […] E captivantă incursiunea efectuată în ’91-’98 în sumbrul an ’54-’55; ochiul lucid al eruditului Balotă îl „priveşte” pe junele de atunci, îl judecă, îl tratează cu iubire, cu înţelegere, cu ranchiună de cărturar. Se obţine astfel un efect al stranietăţii; e ca şi cum ai înainta printr-un labirint al timpului, labirint ce are în loc de ziduri – oglinzi. În timp ce vezi diferite chipuri reale în oglindă, asişti la descrierea lor luxuriantă, memorabilă, iar numai peste câteva clipe ai şansa să vezi aceleaşi chipuri vii, descrise de acelaşi spirit… ce a acumulat o experienţă – de la primul jurnal, de la primul segment de timp – de patruzeci de ani aproape. Cuceritoare, asprimea unui guru întoarsă împotriva sa, asprime ce denotă faptul că războiul subteran, început acum câteva decenii, e în toi; Maestrul îşi este fidel sieşi, se înfruptă imperial din mizeria oricărei autodepăşiri (Nietzsche). Atingând o dată un ideal – kantian vorbind, „un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin idee” –, Nicolae Balotă, îl depăşeşte exemplar, inventând idealuri ce dau largi fiori de sfânt mister. (Lucian Blaga)”

Prolog

La început a fost privirea. O privire stinsă, opacă. Am recunoscut-o imediat, deşi o întâlnisem cu ani în urmă. Era tot ce-mi aminteam din el, din omul cu ochi de mort. Nici acum privirea aceasta nu se fixă asupra mea; mă atinse doar în treacăt, fără să se oprească, alunecând peste mine, dincolo de mine. Parcă nu m-ar fi văzut, parcă nici n-aş fi fost.

Mai era, fireşte, propria mea privire. Când am intrat, în seara aceea de iarnă, în sala mare, abia luminată, a gării din Cluj, l-am zărit de îndată, aşteptând („pe mine mă aşteaptă” – mi-am zis) cu ochii săi goi îndreptaţi spre intrare. Privirea mea l-a desprins din mulţimea celor ce dormeau pe baloturi încinse cu sfori groase şi curele, ori se foiau pe loc, vârâţi unii într-alţii, ca un ghem de lilieci aglutinaţi, hibernând între geamurile duble ale unei odăi neîncălzite. Din mulţimea aceea de bărbaţi şi femei în pufoaice negre, ude de zăpada topită, ţărani cu cuşme în cap şi cu câte două desagi de pănură cenuşie, petrecute de o parte şi de alta a umărului, soldaţi cu moletiere şi mantale lungi ruseşti, el singur se desprindea, el singur era vizibil, poate pentru că era singurul la pândă.

În clipa în care privirile noastre s-au încrucişat, mi s-a făcut deodată frig.

Coborâsem încins din autobuzul ticsit ca întotdeauna, purtând un nécessaire vechi de piele al Mamei, într-o husă de pânză kaki, o relicvă din „timpurile bune” dinainte de război, ca şi o altă geantă, mare, grea, dintr-o piele groasă, o servietă de voiaj cu multe despărţituri, de care Tata mai demult nu se separa niciodată, în deplasările sale oficiale. Pe aceasta o burduşisem cu cărţi. Mai aveam într-însa un comentariu în lucru la Psalmii lui Arghezi (pe care aveam să-l reiau douăzeci de ani mai târziu), ca şi ultimul caiet, voluminos, legat într-o pânză albastră, al Jurnalului meu. Purtam pe braţ un palton, de asemenea al Tatălui meu („ia-l tu, el tot nu-l mai foloseşte” – mi-l întinsese, cu un mic gest trist, Mama, în ajunul plecării). Transpirasem cărând toate acestea până la autobuz, apoi în înghesuiala din autobuz spre gară.

Eram foarte grăbit: voiam să părăsesc cât mai repede oraşul. Mi se părea că ameninţarea pe care o simţeam plutind în jurul meu va înceta de îndată ce voi fi ajuns la Bucureşti. Prietenii mei, Matei şi Nelu Boilă, îmi spuseseră că locuinţa mamei lor, unde îşi petrecuseră sărbătorile, era ţinută tot timpul sub supraveghere şi că erau sau li se părea că erau urmăriţi. Mă întrebaseră dacă nu observasem şi eu în urma mea vreo asemenea „umbră”. Dar în zadar mă oprisem de câteva ori, în drumurile mele din ziua aceea prin oraş, întorcându-mă brusc şi cercetându-i pe cei din urma mea, nu recunoscusem în nici unul vreun agent al Securităţii. Până când, intrând în gară, am dat cu ochii de individul smead, cu privirea goală, în care recunoscusem pe cel ce, cu câţiva ani în urmă, într-o seară de toamnă, mă arestase.

„Pe mine mă aşteaptă” – îmi repetam, în timp ce îmi croiam cu greu drum prin masa aceea compactă de bărbaţi şi femei în pufoaice ude, negre de zăpada topită. Abia mă strecuram, încărcat cum eram, vrând în acelaşi timp să mă depărtez, să scap din raza acelei priviri, şi să mă întorc, să-l văd, să mă conving că mă urmăreşte ori, dimpotrivă, mă lasă să-mi văd de drum. Ajuns în sfârşit sub tabloul cu „Plecări”, mă opresc, privesc îndelung în sus, prefăcându-mă interesat, nu văd bineînţeles nici o oră, nici o linie de plecare, cu gândul la privirea celui din spatele meu; apoi, mă răsucesc încet, mă bălăbănesc cu bagajele, încercând să-l zăresc acolo unde îl descoperisem, lângă intrare. Dar în zadar scrutez ghemurile strâns înnodate ale celor ce se îmbulzesc sau somnolează în aburii de ţuică şi de vin (doar suntem a doua zi după Anul Nou), nu mai e nicăieri. Am sentimentul chinuitor pe care-l cunoaşte, cred, orice animal hăituit: acela de a nu mai şti dincotro îl pândeşte vânătorul. Sau, nevoia – poate şi ea animală – de a te preschimba din urmărit în urmăritor, de a-ţi ţine duşmanul la distanţă, în raza privirii tale. Dar nu, nu mai era nicăieri, ori se pierduse în gloata în care eu însumi mă scufundasem. Cum mai puteam să ştiu dacă pe mine mă aştepta, dacă pe mine mă urmărea, fără să mai dau ochii cu el! Stăteam descumpănit, îmbrâncit din toate părţile, şi simţeam cum mă năpădeşte o sudoare rece, cum mă îngreţoşează mirosul spirtoaselor amestecat cu acela, pe care îl simt deodată foarte iritant, al prafului D.D.T. risipit din belşug prin sălile gării. Încep atunci şi eu să dau din coate, să mă strecor prin mulţime, spre ieşirea pe peron, şi ajung în sfârşit la uşa păzită de un controlor care pretinde să i se arate biletele, de unde îndelungi scotoceli, când, lângă această ieşire, iată-l din nou, proţăpit, drept în faţa mea. Dar de astă dată nu i-am surprins privirea, căci aceasta se plimba undeva, pe sus, pe fresca veche, scorojită, decor lepros al sălii de aşteptare, ce supravieţuise bombardamentelor americane, nu şi ultimilor zece ani de incurie comunistă.

Aerul umed, proaspăt, din seara aceea de iarnă, după o zi de lapoviţă, îmi făcu bine. Trenul fiind tras la peron, mă urcai în el şi-mi găsii locul într-un compartiment aproape gol, de clasa a treia, lângă uşă.

În graba mea de a părăsi oraşul, sosisem prea devreme la gară. Vagonul zăbovea, glacial, cu luminile scăzute. Ghemuit în colţul meu, îmi învelisem capul şi pieptul în paltonul negru, agăţat deasupra mea, al bietului meu Tată. Printre pulpanele, pe care cu amândouă mâinile îngheţate le apropiam în faţă, aruncam câte o privire spre cei ce intrau în compartiment şi spre culoarul forfotind de lume. Încercam să alung, să uit privirea aceea de peşte mort, dar în zadar. Imposibil de citit în penumbra morocănoasă a cabinei. Pe bancheta din faţă, în colţul opus, lângă geam, am recunoscut un tânăr, student la Politehnica din Bucureşti, fratele unei prietene; petrecuse şi el sărbătorile Crăciunului acasă, iar acum se întorcea la studii în Capitală. Lângă el mai rămânea un loc liber. Ultimul.

Aşteptare interminabilă pe întuneric; trenul nu se mai hotăra să plece. Forfota se potolise; culoarul era gol. Deci nu mă urmărise; am scăpat. Pătruns de frig, voind să mă scutur din amorţeala care mă cuprindea, am dat de o parte poalele paltonului, m-am aplecat puţin în faţă, am răspuns dând din cap studentului care mă saluta amical. N-aveam nici un chef de vorbă. Căutam să văd cât este ceasul, apropiindu-mi încheietura de geamul ceva mai luminat dinspre culoar. Ora plecării trecuse de mult. Când mi-am ridicat ochii de pe ceas, am întâlnit privirea aceea tulbure, ochii spălăciţi, indiferenţi. Se oprise în dreptul uşii de sticlă a compartimentului meu şi mă fixa. După ce poposi câteva clipe asupra mea, privirea mă părăsi şi văzui o mână întinsă, mâna lui ridicându-se încet, până în dreptul obrazului meu, parcă arătându-mă, cu un gest plictisit, cuiva. Atunci mi-am dat seama că nu era singur. Lângă el, mai tânăr decât el, era altul căruia mâna obosită mă indica. Apoi, tot atât de brusc cum apăruseră, dispărură amândoi. Ca şi cum nici nu ar fi fost.

M-am tras din nou în dosul paltonului negru, în întuneric. Simţeam năduşeala curgându-mi pe spinare. Tremuram de frig şi încercam să revăd privirea, gestul, căutătura curioasă a celuilalt, un tânăr necunoscut, apoi din nou gestul făcut parcă în silă, şi privirea rece, indiferentă. Mă străduiam să înţeleg sensul acestei pantomime. Mă arătase într-adevăr pe mine celuilalt, sau mi se păruse? Îl întâlneam a treia oară în seara aceea, dar pentru întâia oară privirea aceasta, ca de nevăzător, se oprise asupra mea. „Pe mine mă aştepta; pe mine mă urmăreşte. Dar de ce mă arată altuia? Ce vor?”

Şi trenul care nu mai pleca. Locomotiva cu aburi sforăia de mult, sub presiune. Se făcuse târziu, în compartiment toţi fuseseră de părere să stingă becul chiorâş care abia lumina plafoniera plină de praf, şi se ghemuiseră câte patru pe bancheta noastră, pe cea din faţă doar trei, spre somn. Deodată, trenul se smuci din loc şi atunci auzii uşa alunecând, pe cineva intrând, făcându-şi loc printre picioarele noastre. Am privit prin fanta paltonului şi l-am recunoscut pe tânărul de adineauri, din culoar, pe cel căruia mă arătase din gest şi din privire agentul mai vârstnic al Securităţii, pe care-l ştiam, nu-l putusem uita, doar cu şapte ani în urmă apăruse într-o seară la noi acasă şi mă „ridicase” împreună cu un vraf de cărţi „subversive”, pe care le căra, gâfâind, un poliţist bătrân, în urma noastră, până la maşina neagră ce ne aştepta după colţ.

Trenul gonea acum. Recunoşteam luminile, de mult familiare, de la Someşeni, Apahida… Aşteptasem cu atâta înfrigurare plecarea trenului încât – deşi mă tulburase scena din culoar, apoi apariţia tânărului, fără îndoială şi el agent – mă simţeam întrucâtva uşurat. „M-au lăsat să plec; poate n-au de gând să mă aresteze. E doar o simplă urmărire; vor să vadă unde mă duc, cu cine mă întâlnesc” – încercam să mă liniştesc. Faptul, însă, că nu se ascundeau, că unul mă arătase altuia, pe faţă, mă neliniştea. Parcă eram, pentru ei, un obiect: măsurat din priviri, marcat, livrat. Nici unul, cred, dintre călători nu remarcase transmiterea aceasta din privire şi gest şi, chiar dacă ar fi remarcat ceva şi ar fi înţeles, s-ar fi prefăcut că nu zărise nimic – cu teama animalelor din cuşcă de mult obişnuite să-şi întoarcă cu spaimă ochii atunci când se iveşte printre bare luciul metalic al privirii gardianului. Dorm cu toţii, parcă, adânc, unii chiar sforăind cu aplicaţie. Se preface şi el că adoarme, sunt sigur că se preface. Îl privesc pe furiş atunci când, trenul trecând prin vreo gară, geamul cu flori de gheaţă se luminează pentru câteva clipe. Cu ochii închişi, pare că a aţipit, dar gâtul întins, capul ridicat, ca de şarpe, veghează. E atât de aproape de mine încât, dacă s-ar apleca puţin, ar putea să mă atingă. Valuri de frig mă năpădesc, venind dinspre el, de parcă ar fi un sloi de gheaţă.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Caietul albastru”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii