Opere XI: Richard al II-lea, Henric al IV-lea

Scrisă probabil în 1595, Richard al II-lea este prima piesă din a doua tetralogie a lui William Shakespeare, urmată de Henric al IV-lea (Părţile întâi şi a doua) şi Henric al V-lea. Din punct de vedere istoric, aceste piese anticipează o altă tetralogie, deja cunoscută publicului, reprezentată de Henric al VI-lea (Părţile întâi, a doua şi a treia) şi Richard al III-lea. Cele două tetralogii se întind pe perioada 1399-1485, iar dacă adăugăm şi alte două piese istorice ale dramaturgului, Regele Ioan (1596) şi Henric al VIII-lea (1613), perspectiva devine şi mai largă, cuprinzând perioada dintre 1199 (venirea la putere a regelui Ioan-fără-Ţară) şi 1547 (moartea lui Henric al VIII-lea).

Cele două tetralogii dovedesc uriaşa apetenţă a publicului renascentist pentru istoria Angliei, dar şi felul cum Shakespeare a contribuit la dezvoltarea unui gen cultivat mai mult atunci decât astăzi sau cum a evoluat trupa lui de actori în interpretarea unor piese îndepărtate, aparent, de realitatea contemporană lor. În plus, aşa cum subliniază şi Paulina Kewes, dacă atât comediile, cât şi tragediile se încheie cumva, într-un mod mai mult sau mai puţin fericit, piesele istorice nu pot o face definitiv, pentru că istoria nu-şi opreşte cursul; pe de altă parte, nici începutul unei piese istorice nu este spontan, pentru că este vorba despre un continuum al evenimentelor care trebuie integrate într-un context mult mai larg. Prin urmare, spectatorii lui Shakespeare erau invitaţi să privească istoria ca pe un proces cuprinzător şi dinamic, unde prezentul şi viitorul deveneau foarte repede trecut, iar „înainte” şi „după” izolau doar pe moment evenimentele încadrate în fluxul continuu al istoriei.

Traducerea din volumul de faţă prezintă ultimul an din viaţa lui Richard al II-lea: 1399. Graham Holderness este de părere că decizia de a începe piesa tocmai atunci se bazează pe faptul că Shakespeare a găsit momentul istoric ca fiind „punctul culminant al conflictului dintre monarhie şi feudalism, derulat în timpul domniei lui Richard” şi că dramaturgul a înţeles istoria medievală într-o manieră mult mai complexă şi mai detaliată decât au făcut-o colegii lui de breaslă.