Îngerul păzitor

Îngerul păzitor de Alcaz

ÎNGERUL PĂZITOR

PERSONAJE
ALEC senator, 90 de ani
JIM  îngerul păzitor, 25 de ani
CHERIE soţia lui Alec, 30 de ani
(Camera lui Alec)

ALEC:
Jim!… Jiiim!… Jiiiiim!… În sfârşit!… Ce-i aia, am răspuns?… Ai răspuns pe dracul… Dormeai?… Ah, tu nu dormi niciodată, am uitat… Şi eu am început să nu mai dorm noaptea… Cum?… Dorm ziua?… Ascultă, Jim, nu te mai aud bine… Eu sunt de acord că, la vârsta mea, auzul e ceva mai slab, dar telepatia ta nu-mi trece prin urechi. Nu ştiu pe unde trece, dar ştiu că n-are butoane de reglat, ca la televizor… Ah, tu crezi că şi recepţia mea telepatică s-a hodorogit?… Posibil, posibil… Dar să ştii că m-am cam săturat de telepatia asta! O fi ea bună la voi, extratereştrii, dar eu sunt cu picioarele pe pământ… încă, dacă ai băgat de seamă… Mai târziu, vom vedea!… Dar, uite, acum îmi vine în minte: de ce nu faci şi tu un efort şi să vorbeşti, cum să zic, oral!… În toată viaţa asta lungă pe care am trăit-o împreună, numai eu am făcut eforturi cu telepatia ta. Ar fi elegant din partea ta să te străduieşti un pic şi să vorbeşti cu mine, ca mine… Ei, ce zici? Ai asistat la atâtea întâlniri de-ale mele cu mii de oameni şi ai văzut cum se face. Simplu!… Cum n-ai organ? Fă-ţi unul! Ai făcut atâtea minuni de peste nouăzeci de ani, că unul în plus nu mai contează… Hai, te rog, încearcă, măcar o dată!… De dragul meu!… Că şi eu am făcut atâtea de dragul tău!…

JIM (se aude un orăcăit):
ALEC:
Aşa-i la început! Un fel de orăcăit… Încearcă „Alec”!

JIM (numai voce):
A… A… Al… Ale… Ale… Alec… Alec!

ALEC:
Ura! Ai reuşit! Ştiam eu că poţi orice!…

JIM (numai voce):
Nnnu… e… chiar… chiar… uuuşor!

ALEC:
Încă un efort şi n-o să te mai pot opri.

JIM (numai voce):
Era… era… mai re… repe… repede… îna… înainte.

ALEC:
Înainte nu trebuia să-ţi cauţi cuvintele ca să îmbraci ideea, ştiu. Ideile sunt mai iuţi, iuţi ca fulgerul, pe când vorbirea e ca o pâlnie îngustă, prin care treci torentul gândirii.

JIM (numai voce):
Chiar aşa!

ALEC:
Da, dar cuvintele îmbracă ideea într-o haină decentă, pentru că – uneori – gândurile noastre nu pot fi expuse ca atare.

JIM (numai voce):
Nu pricep.

ALEC:
E simplu. Când te afli în faţa unui interlocutor pe care nu-l prea înghiţi, gândurile tale despre el nu sunt tocmai curate. Şi atunci, în loc să-i spui că este un cretin, cum gândeşti, foloseşti cuvinte de salon, ca „am citit cu plăcere ultimul tău roman”, sau „discursul tău la senat a fost decisiv”!

JIM (numai voce):
Deci, minţi.

ALEC:
Dragul meu Jim, n-ai învăţat că minciuna este hrana noastră cea de toate zilele? Minţim, pentru că numai aşa suntem acceptaţi în societate. Cuvintele au fost inventate ca să ne ascundem gândurile. Dacă-i spun cretinului de la Senat ce gândesc despre el, s-au dus dracului nu numai relaţiile cu el, dar şi viitorul meu politic.

JIM (numai voce):
Ştiam că tu faci altceva, nu politică.

ALEC:
Ha, ha, ha! Dar pe timpul comuniştilor, ce-am făcut? Şi nu numai eu, toţi! Minţeam marxism-leninism, ca să nu ne pierdem slujba! Sau, mai rău, chiar libertatea!

JIM (numai voce):
Dar acum nu mai ai nevoie să minţi.

ALEC:
Ce tot spui! Politica marxist-leninistă a fost înlocuită cu politica afacerilor. Cum să faci bani, fără minciună? Pentru că banul ne-a trimis cu mii de ani în urmă, pe timpul lui Moise, când oamenii se rugau la viţelul de aur. Orice altă credinţă este aruncată la gunoiul istoriei… şi în primul rând, cea marxist-leninistă.

JIM (numai voce):
Ăsta e oportunism!

ALEC:
Spune-i cum vrei. Important e să faci bani!

JIM (numai voce):
Erai altfel, Alec, atunci când ai pornit în viaţă.

ALEC:
M-am schimbat, prietene! M-am luat după alţii… de fapt, după toţi ceilalţi din jurul nostru. Eu, după cum ştii, mi-am câştigat la început pâinea prin muncă şi n-am alergat după aşa-zisele afaceri… Dar, dragă Jim, fac o paranteză: poate că tu nu-ţi dai seama, dar efortul tău de a vorbi a dat rezultate excepţionale. Vezi că se poate, dacă vrei?

JIM (numai voce):
Ca să-ţi fac pe plac.

ALEC:
Acum, am altă idee.

JIM (numai voce):
Nu! Nu se poate!

ALEC:
Ai ghicit?

JIM (numai voce):
Nu. Am citit în mintea ta.

ALEC:
Şi? Nu e o idee extraordinară?

JIM (numai voce):
Nu! Nu pot chiar să iau chip omenesc!… Exclus!… Interzis!…

ALEC:
Dar pentru tine este un joc. Ţi-am mai spus, ai făcut atâtea minuni în viaţa noastră, că ăsta e un fleac. Ca să devii material, îţi trebuie materie, nu? Ia din jurul tău câtă materie vrei şi fă-mi şi mie plăcerea asta…

JIM (numai voce):
Alec, ceea ce-mi ceri tu este imposibil… şi periculos. Dacă aş reuşi să mă materializez – şi spun „dacă” numai ca să fiu alături de tine –, făptura mea imaterială dispare.

ALEC:
Normal.

JIM (numai voce):
Da, dar fenomenul nu este reversibil!

ALEC:
Adică?

JIM (numai voce):
Adică, după joaca ta de-a v-aţi ascunselea, nu pot reveni la starea mea iniţială.

ALEC:
De unde ştii? Ai mai încercat vreodată?

JIM (numai voce):
Nu, dar aşa se întâmplă. Şi eu nu vreau.

ALEC:
Chiar dacă te rog eu?

JIM (numai voce):
Chiar dacă.