Verva Thaliei

Verva Thaliei de Adrian Mihalache

PUŢINĂ TEORIE
REALISMUL CAPITALIST

O poartă înaltă de metal, asemănătoare cu o fortificaţie medievală, separă sediul companiei private Gemma Advertising de dezordinea pitorească a Căii Rahovei. Contrastul dintre interior şi exterior este izbitor. Imobilul modest este îngrijit mobilat şi decorat în stilul internaţional-corporatist, care combină diversele nuanţe de gri ale mochetei, mobilierului şi calculatoarelor. Mă primeşte un bărbat cu aspect tineresc şi hotărât: e chiar patronul. Caut să-mi ascund stânjeneala sub masca unei dezinvolturi exagerate. Am venit să solicit o sponsorizare şi mă întreb cum se poate evita, într-o astfel de postură, umilinţa. Sunt invitat cu amabilitate la o masă rotundă imensă, mi se aduce cafea. Conversaţia se desfăşoară pe fond de muzică tehno, iritantă deşi emisă la volum mic de o instalaţie audio sofisticată.

„Ştim că sunteţi om de teatru”, începe amabil patronul. „Am avut colaborări cu teatrele, le-am tipărit programe, dar am vrea să ne implicăm mai mult în mişcarea artistică”.

„Având o tipografie, aţi putea edita cu uşurinţă cărţi” sar eu să prind ocazia.

„Ne gândim la mai mult decât atât”, spune patronul mijindu-şi ochii. Pare a contempla un proiect cu bătaie lungă. „Nu vrem să susţinem acţiuni punctuale, izolate. Avem în minte un program complex”.

„Sunt numai urechi”.

„Ne-ar interesa să sprijinim sistematic un curent nou în dramaturgia contemporană românească”.

„Thalia să vă binecuvânteze”, încerc eu nota frivolităţii. „Ce-aţi zice dacă aţi plăti toate cheltuielile cu montarea unei piese scrise de mine?”

„Asta s-ar putea integra ca o componentă în programul nostru”.

„Să purcedem, deci!”, mă arăt eu om de acţiune.

„O clipă,” zice patronul. „Vreau să vă prezint pe scurt programul nostru”.

„Aveţi cumva un material scris, să câştigăm timp?” Insist asupra timpului ca să-mi evidenţiez preocuparea pentru eficienţă.

„Nu, ascultaţi-mă, vă rog”. Vorbeşte moale, ca un individ obişnuit cu atenţia şi răbdarea celorlalţi. „Ştiţi, desigur, că întreprinderea de azi nu mai este doar locul de muncă, unde se câştigă pâinea zilnică. Este un loc unde o comunitate trăieşte şi se autoeducă”.

„Aceste lucruri nu-mi sunt deloc străine”, intervin. „Mă interesează îndeosebi manipularea simbolică prin care se impune o marcă”. În sinea mea, nu pot decât să sper că arăt competent.

„Noi nu creăm doar simboluri, ci şi valori morale, fără de care simbolurile nu s-ar impune nicicând. Suntem, îndrăznesc să afirm, creatorii unei noi culturi”.

„Puteţi să vă impuneţi şi fără morală, dacă vă faceţi o bună reclamă”.

„Vorbind despre reclamă…”. Se întrerupe pentru a se concentra mai bine. Reia. „S-au încercat în lume cele mai diverse acţiuni publicitare. S-au organizat evenimente, s-au produs clipuri, postere, prospecte. Nimeni însă până la noi nu s-a gândit la publicitatea prin teatru”.

„Prin teatru?” încremenesc eu.

„Da. De ce n-ar zugrăvi un dramaturg, folosindu-şi întregul talent, cum merge o întreprindere ca a noastră? Noi l-am sprijini din plin”.

„Cum vedeţi asta? Pentru a face reclamă lui Connex, am pune personajele să vorbească tot timpul la telefon şi să laude de fiecare dată ce clar se aude şi ce ieftin e serviciul. Dar cum să facem în cazul Dv.?”

„Noi nu dorim o reclamă de acest tip frust, elementar. Noi am vrea piese care să reflecte cultura noastră de întreprindere, să prezinte sufletul ei. Ştiţi, şi întreprinderile au un suflet”.

„Da, mai ales cele mici şi mijlocii. Totuşi, nu vi se pare un program prea îngust?

„Nu, de ce? S-ar putea imagina nenumărate situaţii. Să zicem că o fată de la Connex iubeşte un băiat de la Dialog. Asta s-ar putea dezvolta foarte interesant”.

„Da, de pildă patronii respectivi le-ar interzice căsătoria din raţiuni de competitivitate. Conflictul dintre profitabilitate şi afectivitate ar distruge viaţa tinerilor. Ca în «Romeo şi Julieta.»”

„Sunteţi injust ironic. Eu am făcut doar o schiţă stângace. E meseria Dv. să concepeţi ceva artistic valabil”.

„Nu credeţi că propunerea Dv. aminteşte de comanda socială de pe vremuri, când eram trimişi în fabrici să ne documentăm pentru a zugrăvi cu entuziasm realizărili?”

„Nu văd nici o asemănare. Pe vremuri erau multe ingerinţe ideologice. Noi nu avem nimic de a face cu ideologia”.

„Cultura Dv. de întreprindere nu are ideologie?”

„Noi avem doar ideologia muncii fără preget care ne menţine pe piaţă. Această muncă trebuie descrisă cu cele mai bune mijloace artistice. Suntem gata să plătim. Şi încă bine”.

„Nu înţelegeţi că nu faceţi decât să readuceţi la viaţă metodele realismului socialist? Vreţi iar piese în care să se îmbine armonios realizarea planului – mă rog, a profitului – cu împlinirea sufletească, mariajul cu utilajul”.

„Am impresia că Dv. aţi rămas încremenit în proiect. Nu puteţi înţelege că vremurile s-au schimbat şi priviţi totul prin lentilele vechi”.

„Nu s-au schimbat decât tehnologiile. Înainte, în piese erau obligatorii rabotezele, în curând calculatoarele vor fi de rigoare. Unde e schimbarea?”

„Nu-i acelaşi lucru să o faci silit sau să o faci pentru bani”.

„Credeţi-mă pe mine că e la fel de umilitor. De fapt, vreţi să se rescrie Cetatea de foc în versiune adusă la zi. De ce nu-l căutaţi pe Everac? Mai trăieşte încă şi a mai făcut din astea”.

„Everac ar fi prea scump. Noi ne gândeam să ajutăm un tânăr, să facă o carieră frumoasă ducând departe numele nostru”.

„Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar realismul capitalist nu mă atrage mai mult decât realismul socialist”.

„Aveţi grijă, nu veţi mai însemna nimic dacă nu vă integraţi în cultura noastră. Ştiţi care este astăzi soarta unui nonconformist ca Dv.?”

„Nu, care?”, încerc să fiu sfidător.

„Anonimatul”.

Ne despărţim, eu gânditor, el încrezător în viitor.

JOC DE SCENĂ
Un dialog metateatral
Persoanele/personajele:
Actriţa: vârstnică, elegantă, volubilă, reputată ca temperamentală şi decisă să joace bine propriul ei rol;
Criticul: între două vârste, inteligent, cultivat, elegant; suferă în ascuns că nu se află el în luminile rampei;
Regizorul: tânăr, pasionat de profesie, la curent cu ultimele noutăţi; uşor intimidat de celebritatea interlocutorilor;
Dramaturgul: tânăr, aspect convenţional de funcţionar; orgolios sub aparenţe modeste.