Woody Allen. Bufon și filosof

10,50 lei

Woody Allen. Bufon şi filosof (eBook) – Dana Duma

Golește
ISBN: EB9789731925790 Categorii: , Autor: Anul apariției: 2012 Colecții: ,
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Un fascinant discurs despre unul dintre cei mai celebri şi cei mai disputaţi actori şi regizori, cu istorii scandaloase al căror personaj atipic a fost, cu viaţa – nu totdeauna lipsită de răspântii şi suspans – de culise a acestui filosof al scenei şi bufon metafizic al existenţei.

Autoarei i s-a decernat pentru această carte Premiul Uniunii Cineaştilor din România.

Woody Allen. Bufon şi filosof de Dana Duma

Lui George Littera, un înger printre criticii de cinema
CUVÂNT ÎNAINTE

Pentru mine Woody Allen este un erou. M-am decis să-i consacru o carte nu numai pentru că mulţi îl consideră „ultimul mare comic american” dar şi pentru eroica lui putere de a rezista în cadrul cinematografului dominant. În peisajul din ce în ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezintă alternativa dătătoare de speranţe: încă se mai poate râde inteligent în sălile de cinema, unde glumele „fiziologice” (bathroom humour) fac ravagii printre adolescenţii hrăniţi cu hamburgeri şi educaţi cu jocuri video.

Cum să nu-l simpatizezi pe ochelaristul comic american când el este, în plus, cel mai european (în spirit) dintre cineaştii de peste ocean? O recunoaşte şi el şi nu oboseşte să mulţumească publicului de pe bătrânul continent, care l-a ovaţionat înaintea celui de acasă. O recunosc şi criticii şi eseiştii care îngroaşă mereu lista cărţilor dedicate operei sale. O recunosc, în fine, marile festivaluri europene, onorate să-i proiecteze peliculele în gala de deschidere (Cannes, Veneţia) unde cineastul începe să-şi însoţească, de la o vreme, creaţiile.

Woody Allen merită atenţie specială nu numai pentru că ar corespunde unui gust mai sofisticat, adresându-se celor care apreciază umorul său de „bufon literat postmodern”. Hazul său cucereşte mai degrabă graţie sincerităţii din care se naşte: el este permanent alimentat de obsesiile personale ale regizorului-scenarist, care îşi exorcizează prin vorbe de duh spaimele şi neliniştile. Prin strategia lui autobiografică, el apare ca unul dintre ultimii reprezentanţi ai cinematografului „de autor“, sintagmă detestată de producătorii hollywoodieni, dar dragă tuturor acelora care îşi petrec încă multe ore în sălile Cinematecii, în compania lui Bergman, Fellini, Truffaut sau Tarkovski. Opera lui Allen ilustrează strălucit o idee a prozatorului său favorit, Flaubert: „Rasa gladiatorilor n-a murit; fiecare artist este unul dintre ei. Distrează publicul cu agoniile sale”1

Comediile alleniene „ne distrează”, într-adevăr, dar au şi meritul de a ne antrena în elanurile autorului de a reflecta asupra marilor teme: dragostea, moartea, Dumnezeu, vinovăţia, iertarea. Iar pentru felul inteligent în care foloseşte râsul ca leac împotriva disperării omului în criză de certitudini la sfârşit şi început de mileniu, Woody Allen merită, cu prisosinţă, afecţiunea şi atenţia noastră: monologul acaparant care este întreaga lui creaţie cinematografică ne apare ca o răsplată.

Când Allen primea, în toamna lui 2002, din mâinile alteţei sale don Felipe de Borbón, unul dintre prestigioasele premii „Principele de Asturias” şi era condus, pe tărâm spaniol, într-o caleaşcă regală, fragilul comic spunea, intimidat: „ E o poveste cu zâne”. Reuşita alleniană este, în peisajul cinematografului de azi, un fel de poveste cu zâne, care merită a fi povestită într-o carte.

PUŢINĂ BIOGRAFIE…

Susţinătorii teoriei potrivit căreia comedia se naşte din mari frustrări şi disperări, reconvertite în râs, sunt descumpăniţi privind parcursul biografic al lui Woody Allen. La fel şi cei care văd în el intelectualul cu o formaţie solidă, un ins studios de pe vremea pantalonilor scurţi.

Allen Stewart Konigsberg se naşte la 1 decembrie 1935 în cartierul Flatbush din Brooklyn, ca fiul lui Martin şi Nettie. Situat relativ aproape de Long Island şi de insula Ellis, pe care ajungeau la începutul secolului trecut imigranţii din Europa, printre care se numărau şi bunicii cineastului, cartierul era unul „decent”, locuit de mici burghezi cărora nu le mergea prea rău. „Credeau în Dumnezeu şi în mochetă” va spune el, mai târziu, despre locuitorii de aici. Tatăl era meşteşugar şi practica mai multe meserii (printre care şi cea de taximetrist sau de figurant într-un spectacol muzical), mama era contabilă la o florărie şi amândoi munceau mult, ca toţi americanii după marea criză din 1929, dar locuiau confortabil şi copiilor (mai are o soră, Letty, născută în 1943) nu le lipseşte nimic. Într-un interviu din 1969 îşi aminteşte: „ Nu aveam nimic dintr-un copil solitar sau temător. Mă jucam toată ziua, jucam toate jocurile şi încă foarte bine. Nu eram nici înfometat, nici neglijat. Aparţineam unei familii burgheze bine hrănite şi bine îmbrăcate, instalate într-o casă confortabilă“.

Şcolarul Woody, cum îl vor porecli colegii (probabil că de la wood/lemn, vrând să sugereze „cap de lemn“) nu străluceşte la nici o materie. În schimb, este „idolul recreaţiilor“, are un dar înnăscut de a-i face pe cei din jur să râdă. „Nu râdeam, dar eram considerat un copil nostim. Punctul meu de vedere era amuzant şi spuneam lucruri amuzante“. E atras de sporturi, joacă în echipa de baseball a şcolii, deşi arată cam pirpiriu. În afară de sport, se mai simte atras de numerele de magie şi de prestidigitaţie, foarte la modă în spectacolele de varietăţi în anii ‘30-’40. Petrece multe ore şi în sălile de cinema, unde savurează mai ales comediile semnate de Chaplin, Ernst Lubitsch, fraţii Marx.

Fantezia lui Woody este, cum ar spune G. Călinescu, „în stare de perpetuă ebuliţie“: paginile caietelor lui de şcoală se umplu de glume, scrise foarte spontan, care îi fac să râdă pe colegii de clasă, dar şi pe profesori. Foarte repede, junele autor se decide să-şi încerce norocul în publicistică, trimiţând producţiile sale la ziare sau la agenţi literari, sub pseudonimul Woody Allen. Avea numai 17 ani (în 1952) când i se achiziţionează câteva dintre ele, pentru rubricile comice ale lui Earl Wilson. Existau atunci multe agenţii care achiziţionau scheciuri sau glume care alimentau apoi spectacolele de televiziune. Astfel debutează şcolarul ca ghost writer (scriitor care lucrează „la negru”) şi lucrează febril pentru a face faţă comenzilor, din ce în ce mai numeroase. La 18 ani are deja un contract cu agenţia David O’ Alber, care îl plăteşte cu 40 de dolari pe săptămână. În acelaşi timp, termină liceul şi se înscrie la New York University, pentru a studia producţia cinematografică. Nici studiile universitare nu sunt tratate cu mai mare seriozitate decât cele liceale de junele care începe să-şi facă un nume în industria spectacolului. Frecventează numai cursurile legate de istoria filmului şi nu ratează nici o proiecţie. Este epoca descoperirii marilor cineaşti europeni (Jean Renoir, Vittorio de Sica, Federico Fellini, Ingmar Bergman) pe care îi preferă celor americani.

Întrerupe studiile când se iveşte ocazia unui contract la Hollywood, cu postul de televiziune NBS. Devine angajatul departamentului de scenarii, unde lucrează de dimineaţa până seara pentru emisiunea Colgate Comedy Hour. A fost o ucenicie foarte bună, deşi continuă să scrie glume pentru alţii, în ritm istovitor. Nu suportă clima californiană, nici stilul de viaţă de pe coasta de Vest. Poate de aceea decide să aducă alături de el persoana cea mai dragă din New York, pe Harlene Rosen. Se căsătoresc în 1954 şi încearcă să se ajute reciproc pentru a supravieţui într-un mediu pe care îl simt ostil. Nu rezistă prea mult aici şi se întorc la New York, unde ea începe să studieze filosofia. Mai mare cu trei ani decât Woody, Harlene are o educaţie impecabilă şi un apetit cultural insaţiabil, pe care îl transmite junelui genial. La sugestia ei, Woody începe să citească marea literatură (Dostoievski, Tolstoi, Proust, Flaubert, etc.), filosofie, să frecventeze opera şi teatrul. O dată molipsit de cultură, va începe să-şi umple apartamentul de cărţi, albume de artă şi discuri.

La New York, Woody revine mult mai pregătit să scrie scheciuri de televiziune, rămânând recunoscător lui Danny Simon (fratele dramaturgului Neil Simon) care îl învaţă „trucurile” esenţiale ale profesiei. Intră în echipa emisiunii „Ora lui Caesar”, al cărei protagonist, Sid Caesar, este unul dintre cei mai bine cotaţi comici ai deceniului. O întâlnire decisivă are loc în 1958, când îi cunoaşte pe Jack Rollins şi Charles Joffe, care au devenit, şi au rămas până azi, impresarii săi.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Woody Allen. Bufon și filosof”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii