Aniversarea

Aniversarea de Alcaz

DUPĂ 50 DE ANI

PERSONAJE
EMIL profesor de filosofie, 82 de ani
DAN  fost actor, 76 de ani
STELLA asistenta lui Emil
PROFESORUL DOCTOR
TÂNĂRUL DOCTOR
INFIRMIERA
CONTABILA
(Cameră de spital)

Scena 1

INFIRMIERA:
Iată, Domnule profesor, singura cameră cu un pat.

EMIL:
De acord, dar eu am rugat pe colega Dumneavoastră de la contabilitate să vină aici, ca să plătesc această cameră.

INFIRMIERA:
N-aveţi nicio grijă, Domnule profesor, colega mea vine imediat. Camera asta e a Dumneavoastră, pe tot timpul controalelor necesare.

EMIL:
Ca de obicei!

INFIRMIERA:
Ca de obicei… Ah, iat-o pe colega mea.
(Intră contabila)

CONTABILA:
Deci, Domnule profesor, asta-i camera Dumneavoastră!

EMIL:
Exact. După cum v-am spus, casa mea de asigurare nu acceptă decât un pat într-o cameră dublă. Cum eu nu suport o altă persoană cu mine, prefer să plătesc eu celălalt pat şi să stau singur.

CONTABILA:
Ca de obicei?

EMIL:
Ca de obicei.

INFIRMIERA:
Câte nopţi?

EMIL:
Nu ştiu, încă. Mâine, la prima întâlnire cu profesorul, o să-mi facă un program de investigaţii, care poate dura mai multe zile.

CONTABILA:
Dacă-mi daţi cardul Dumneavoastră, să fac o copie după el, nu veţi mai avea nicio problemă. Reglăm totul înainte de plecarea Dumneavoastră.
(Contabila ia cardul şi iese)

INFIRMIERA:
În baie, găsiţi o trusă completă şi prosoape noi.

EMIL:
Ştiu, dar eu folosesc trusa mea. Vă mulţumesc pentru prosoape.

INFIRMIERA:
Şi cum vă mai simţiţi, Domnule profesor?

EMIL:
Ca la vârsta mea… La optzeci şi doi de ani!…

INFIRMIERA:
Nu se poate!… Nu-i arătaţi deloc, Domnule profesor!… Dar inima?

EMIL:
Când mai bine, când mai rău! Recent, am avut nişte dureri, care m-au cam speriat. Am luat imediat câteva picături de nitroglicerină, dar m-am întrebat de ce nu a intervenit defibrilatorul meu.

INFIRMIERA:
Îl aveţi de mai mult timp?

EMIL:
De vreo cinci ani.

INFIRMIERA:
Ah, e posibil să se fi descărcat bateria… Trebuie schimbată.

EMIL:
Aşa mi-a spus şi doctorul, acum şase luni… O să vedem mâine sau poimâine.

INFIRMIERA:
Dacă ţin eu bine minte, Dumneavoastră aţi avut şi o operaţie chirurgicală.

EMIL:
Da, acum circa zece ani. Operaţie pe inimă deschisă, pentru trei by-pass-uri.

INFIRMIERA:
Dar n-au încercat, mai degrabă, cu stenturi, care să dilate arterele?

EMIL:
Am vreo opt stenturi prin corp, din care unul chiar aici, la carotida stângă. Dar când am ajuns la al optulea, profesorul mi-a spus că lângă aortă nu mai poate face nimic şi că, de-acum, e nevoie de operaţia cea mare.

INFIRMIERA:
Slavă Domnului că totul s-a desfăşurat aşa cum era de dorit!

EMIL:
Da, am mai câştigat zece ani de viaţă.

INFIRMIERA:
Şi aţi mai lucrat?… Vreau să spun, aţi mai avut, de atunci, o viaţă activă?

EMIL:
Noi, profesorii, avem un regim deosebit. Dacă mai funcţionează organul ăsta cu care am devenit profesori…

INFIRMIERA:
Capul?

EMIL:
El. Dacă mai funcţionează, facultatea şi studenţii au încă nevoie de el… pentru cursuri, pentru doctoranţi, pentru noi cărţi sau articole… mă rog, pentru tot ce-am adunat în el o viaţă întreagă.

INFIRMIERA:
Ce frumos aţi spus-o!

EMIL:
Mai frumos a spus-o un alt Emil…

INFIRMIERA:
Care Emil?

EMIL:
Cioran. El a spus că bătrâneţea nu e, în definitiv, decât pedeapsa de a fi trăit.

INFIRMIERA:
Nu e cazul la Dumneavoastră!

EMIL:
Ba da. La toţi trecuţi de şaptezeci de ani!… Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei categorii, fostul preşedinte Ronald Reagan, spunea cam aşa: „cu bătrâneţea, sunt trei lucruri; primul e pierderea memoriei… de celelalte două, nu-mi mai aduc aminte!”

INFIRMIERA:
Ha, ha, ha! Era un comic, nu?

EMIL:
Nu chiar. Actor, dar nu comic. Iar la bătrâneţe, bătrân… dar tot nu comic!

INFIRMIERA:
Bun. Vă las, Domnule profesor, şi, dacă aveţi nevoie de ceva, soneria e lângă pat.

EMIL:
Ştiu, mulţumesc. Singura mea dorinţă e să dorm bine… şi, pentru asta, v-aş ruga să-mi daţi un bun somnifer.

INFIRMIERA:
Fără probleme, Domnule profesor. Vă aduc imediat.

EMIL:
Mulţumesc. Eu mă duc la baie, să mă pregătesc pentru noapte.

INFIRMIERA:
Noapte bună, deci!

EMIL:
La fel… Adică, noapte uşoară, fără prea multe solicitări!
(Infirmiera iese, iar Emil intră în baie)

Scena 2
(Emil se află în pat, unde citeşte. Uşa se deschide larg, infirmiera aprinde luminile şi, în spatele ei, un pat este împins de un felcer)

EMIL (sărind din pat):
Hei, ce-i asta? Aţi greşit camera!

TÂNĂRUL DOCTOR:
Îmi pare rău, Domnule profesor, dar nu mai avem nicio altă cameră disponibilă.