Tranziția de la o carieră infracțională la desistare. Repere sociologice și normative

21,20 lei 18,90 lei

Tranziția de la o carieră infracțională la desistare. Repere sociologice și normative (eBook) – Andreea Simona Faur

Golește
ISBN: EB9786065946132 Categorie: Autor: Anul apariției: 2017 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Lucrarea de față este rezultatul unei cercetări cu un pronunțat caracter aplicativ în sfera instituțiilor corecționale. Plecând de la experiența profesională, autoarea reușește să transpună într-o manieră originală repere normative și sociologice cu privire la importanța studierii și susținerii desistării, ca proces ce trebuie privit în complexitatea lui. Merită evidențiate strădaniile autoarei de a compara concluziile din cercetările occidentale și datele empirice din spațiul românesc. Lucrarea este o premieră în sfera cercetării criminologice din România, adresându-se în mod egal practicienilor din sistemul de probațiune și din unitățile penitenciare, dar și publicului larg, oferind argumente pentru includerea conceptului de desistare în activitățile care vizează reabilitarea infractorilor. (Prof. Univ. Dr. Dan Petre Gabriel Banciu)

Tranziția de la o carieră infracțională la desistare. Repere sociologice și normative de Andreea Simona Faur

CAPITOLUL I. Teorii etiologice ale comportamentului delincvent
Secţiunea 1. Introducere

Explicaţiile cu privire la comportamentele deviante nu sunt independente sau diferite de cele cu privire la comportamentele non-criminale. În acest context, trebuie admis că, în condiţiile celor mai bune intenţii şi în ciuda eforturilor depuse în discipline diferite, comportamentul uman se constituie, încă, într-un domeniu insuficient explorat.

Explicaţiile cu privire la aceste comportamente au fost în decursul timpului de ordin demonologic, naturalistic sau specifice criminologiei clasice, criminologiei pozitiviste ori criminologiei critice. Devianţa este explicată diferit, depinzând de cadrul referenţial în care ne plasăm.

Termenul devianţă a apărut în sociologia americană la sfârşitul anilor ’50 şi desemnează comportamente (individuale sau colective) care, îndepărtându-se de normă, creează disfuncţii şi atrag o sancţiune (Ferreol, 1998).

Anthony Giddens (2001) definea devianţa ca fiind drept nonconformism faţă de un set de norme, care sunt acceptate semnificativ de oameni, în cadrul unei comunităţi sau a unei societăţi. Plecând de la această definiţie trebuie să avem în vedere că orice societate impune membrilor ei, încă de la început, respectarea unui set de norme şi reguli sociale, iar cei care se abat de la respectarea acestora ajung să fie încadraţi în categoria celor devianţi.

Autorul mai preciza faptul că normele sociale sunt însă puternic influenţate de divizările de putere şi clasă. Din punct de vedere sinonimic, pentru termenul de devianţă regăsim ca echivalent expresia „a se abate de la o cale care este acceptată în mod legitim de ceilalţi… a încălca”.

Secţiunea a 2-a. Abordări privind comportamentul deviant/delincvent – concepte fundamentale

Din perspectivă juridică, termenul devianţă este asociat celui de infracţiune. Aceasta, potrivit art. 15 din Noul Cod Penal, reprezintă fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

La art. 16 din Noul Cod Penal este prevăzut că fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.

La art. 1, al. 2 este menţionat faptul că nici o persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută în legea penală la data când a fost săvârşită.

Termenul de infracţiune, aşa cum este definit în Noul Cod Penal, a suportat o modificare, spre deosebire de definiţia anterioară, astfel încât Vechiul Cod Penal prevedea la art. 17 că „infracţiune” reprezintă „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”.

Chiar dacă în noua definiţie a termenului de infracţiune nu se mai face referire la pericolul social, trebuie precizat că în practica instituţiilor corecţionale se ţine cont, ca o consecinţă directă a infracţiunii, de prejudiciul adus, şi implicit de starea de pericol social pe care o declanşează.

Aplicarea unei sancţiuni/pedepse reprezintă un element al controlului social. Faptul că o consecinţă directă a infracţiunii/comportamentului deviant e pericolul social pe care îl declanşează face necesară aplicarea unei sancţiuni/pedepse, ca element al controlului social.

Prin control social Cohen (1995, p. 3) definea acele răspunsuri organizate cu privire la delincvenţă sau alte forme înrudite cu devianţa şi/sau comportamentele sociale problematice, care sunt actualmente concepute în aşa fel, indiferent dacă sunt într-un sens reactiv (după producerea actului deviant sau după ce a fost identificat autorul) sau într-unul proactiv (de prevenire a acestor comportamente). În acest context trebuie precizat că mecanismele angajate în menţinerea controlului social pot, în mod variat, include forme diferite de pedeapsă, tratament, descurajare, segregare sau prevenire.

Termenului de infracţiune îi este încorporat şi cel de delict.

Noul Cod Civil defineşte răspunderea delictuală, astfel încât la art. 1349 este menţionat că:

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Textul art. 1349, al. 1 din Noul Cod Civil este larg inspirat din Codul Civil al provinciei Quebec (art. 1457, al. 1). În termeni asemănători, acest din urmă cod subor­donează conduita persoanelor respectării regulilor de conduită impuse de circumstanţe, uzanţe sau lege, aşa încât să nu se cauzeze prejudicii altor persoane.

Delictul este uşor de definit ca o formă deviantă de comportament. Este mai dificil să defineşti forme de comportament care sunt deviante din punct de vedere social, în sensul de încălcare a unor norme sociale, dar care nu pot fi sancţionate juridic întrucât nu încalcă legea.

În toate societăţile există comportamente care sunt dezaprobate, iar în funcţie de modelul cultural aceste comportamente, care sunt respinse şi etichetate drept deviante de către o societate, pot fi acceptate drept normale în altă societate.

Un exemplu în acest sens este legat de consumul de haşiş, care era aprobat în unele societăţi, iar în altele este considerat drept o infracţiune, fiind sancţionat cu pedepse privative de libertate sau chiar cu pedeapsa la moarte. Legalitatea consumului de canabis în scop general sau recreaţional variază de la o ţară la alta. Deţinerea de canabis este ilegală, însă, în multe ţări este aprobată, ca un rezultat al acordului privind cânepa indiană, cunoscută, de asemenea, sub numele de haşiş, în Convenţia Internaţională a Opiumului (Bayer & Ghodse, 1999).

Există însă ţări care dezincriminează deţinerea în cantităţi mici de canabis, cum ar fi: câteva state din S.U.A. permit consumul de canabis în scop medical, doar la nivel de teritoriu, în anumite rezervaţii americo-indiene, cu condiţia să nu încalce legile federale teritoriale. Există un cadru mai restrictiv al consumului de haşiş în ţări precum: Singapore, Cuba, China, Japonia, Indonezia, în timp ce în altele există un cadru mai permisiv al consumului: Olanda, Coreea de Nord, Elveţia, Portugalia, Spania, Bangladesh.

Proporţia dintre pedeapsă şi calitatea delictului este determinată de influenţa pe care o are asupra ordinii sociale violarea pactului (Foucault, 2004).

Pe de altă parte, Durkheim (2002) afirma că actul deviant este ceva normal, corespunde unei „răni a conştiinţei colective” şi se întâlneşte în toate societăţile, indiferent de gradul lor de dezvoltare.

Sorin Rădulescu (1999) afirmă că esenţa noţiunii de devianţă constă în orice conduită socială şi orice act social, care sunt diferite de comportamentele şi acţiunile generale ale membrilor unei societăţi şi care riscă, prin această diferenţă, să provoace reacţii ostile sau sancţiuni din partea colectivităţii.

O altă abordare este aceea conform căreia o sancţiune reprezintă orice reacţie din partea unora faţă de comportamentul unui individ sau al unui grup, menită să confere certitudinea că persoana sau grupul respectă o anumită normă. Sancţiunile pot fi pozitive (oferirea unor recompense pentru conformitate) sau negative (pedeapsă pentru comportamentul nonconformist) (Giddens, 2001).

Durkheim (2007) făcea referire la două tipuri de sancţiuni: cele represive, asociate cu legea penală şi care pot consta în privarea de libertate sau chiar pedeapsa cu moartea, şi cele restitutive, care constau într-o repunere a lucrurilor la locul lor şi care sunt specifice mai mult dreptului civil, comercial, administrativ, procedural şi constituţional.

Scopul sancţiunii constă în descurajare, remodelare de comportament, reintegrare în societate a celui care a comis o infracţiune.

Durkheim asocia ideea de crimă oricărui act care invocă autorului ei o reacţie caracteristică pe care o denumim pedeapsă.

Devianţa nu are, desigur, numai un caracter juridic, întrucât se extinde în toate domeniile vieţii umane şi implică abaterile de la orice fel de norme: penale, culturale, politice, economice, religioase etc. Abaterile de le aceste norme nu ni se par egale în gravitate. Se face o distincţie între abateri de la reguli de bună purtare, de politeţe şi abateri care aduc atingere proprietăţii private, ordinii publice, integrităţii fizice etc.

Modalităţile prin care un act este dezaprobat, condamnat de către ceilalţi sunt diferite: de la a blama, reproşa, mustra şi până la a pedepsi, condamna, sancţiona, corecta sau îndrepta.

În sociologie, comportamentul deviant, începând cu deceniul patru, a devenit un concept-cheie. În aceste condiţii a luat naştere o nouă ramură a sociologiei: sociologia devianţei.

Temele tradiţionale ale acestei discipline, care-i conturează obiectul de studiu, se referă la: infracţiuni şi delicte; sinuciderea; consumul de droguri şi riscurile asociate consumului; devianţele religioase; bolile mentale; devianţele din punct de vedere sexual – homosexualitatea, lesbianismul (Clinard, 1963).

Actele deviante trebuie analizate în contextul în care sunt rezultatul reacţiei opiniei publice, respectiv a respectării sau încălcării normei. De la o societate la alta, aceste criterii de evaluare a comportamentului deviant diferă şi de cele mai multe ori graniţa dintre ceea ce este normal şi ceea ce este patologic este destul de fragilă.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Tranziția de la o carieră infracțională la desistare. Repere sociologice și normative”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii