Mitul viului

30,30 lei

Mitul viului (eBook) – Aura Christi

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065942004 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 ePub: ISBN 978-606-594-274-5PDF: ISBN 978-606-594-200-4 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„Suntem pe deplin convinși că Nietzsche și Marea Amiază sau această absolut originală, curajoasă Religie a Viului se vor înscrie nu numai printre exegezele importante, necesare în acest moment literaturii contemporane, ci va propune și un alt stil al interpretării, repetăm încă o dată, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplică, vine în urma unor mari hermeneuți, exersându-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, încă o dată, îi este dăruit literalmente Aurei Christi, căci ea nu ezită să se scufunde în întregime în baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacială, a unor texte, care, deși scrise și publicate cu un secol sau două înainte, ne apar mereu în față.”  / Nicolae Breban

„Aura Christi construiește un religios redimensionat spre mit: ca și cum, trecând «istmul ontologic» dintre pioșenie și exuberanță, Iisus devine Dionysos, într-un palimpsest cultural care pe mulți îi exasperează. Interpretarea operei brebaniene ca «propunere mitică» face parte din același registru, tot așa cum marginea diafană a mitului reapare obsesiv în numeroase alte eseuri, transformând întreaga carte într-o tulburătoare și foarte vie mitoconstrucție personală.”  / Ștefan Borbély

Mitul viului de Aura Christi

Aura Christi sau splendidul travaliu al adoraţiei

În volumul de faţă, numit Nietzsche şi Marea Amiază1 şi pus sub semnul lui Friedrich Nietzsche, numele, temele şi motivele sale ideatice străbat, într-adevăr, cele câteva sute de pagini ce subîntind arii culturale largi, extrem de diferite, dacă nu antagonice de-a dreptul: ruse, germane, franceze, engleze şi române, mai ales, la intersecţia, cum se ştie, extrem de fertilă şi de simbolică a ultimelor secole în creaţia europeană, al XIX-lea şi al XX-lea.

Marea varietate a numelor şi culturilor din care provin creatorii citaţi în acest voluminos eseu, temele lor specifice, care, când îi apropie, când îi depărtează în amalgamul elegant, obsesiv, al autoarei – poetă şi romancieră ea însăşi – se adună însă şi se concentrează, aidoma unui spot intens de lumină, sub angulaţia aceluiaşi motiv pe care l-am putea numi obsesiv: cel al Viului! Prin această descoperire, intuiţie extrem de originală a unei teme eseistice, mai ales în spaţiul cultural autohton, Aura Christi se avântă pe terenuri ispititoare, riscante nu rareori în ochii acelor pedanţi, care suportă greu alunecarea din tiparele prestabilite, dacă nu din convenţiile tiranice ale modelor culturale, cele numite azi, mai ales în lumea ştiinţelor „tari”, interdisciplinare.

Urmând cu o rară perseverenţă, cu o sclipitoare aplicaţie acest motiv, autoarea străbate, cum am văzut, vaste terenuri de „vânătoare” ale marii culturi europene, din preromantism, romantism şi până în cea mai apropiată şi familiară modernitate, apropiind, înrudind apăsat nume cunoscute, celebrisime, care altfel stau la o respectabilă, convenţională distanţă. (Chiar şi numele subsemnatului, împreună cu analiza afundă a unor romane ce-mi poartă semnătura, romane inundate, crede mereu Aura Christi, de tema viului, sunt prinse, nu pentru prima oară, e drept, dar cu o acuitate rară, în corul marilor nume şi texte europene de proză, fapt care, mărturisesc, m-a emoţionat şi mi-a dat, nu ştiu cum să spun, cumva, o bucurie certă, o aprehensiune care-mi anunţă, parcă, postumitatea. Marea Vamă a tuturor celor care sperăm că vom dăinui în turbionul feroce, drept, nu rareori, şi masacrator al timpului.)

În densul volum de faţă putem, dacă vrem, distinge trei mari părţi componente după substanţa tematică, obsesivă, care le animă, şi nu numai după împărţirea pe capitole: prima parte, absorbită mai ales de fascinaţia produsă asupra poetei şi romancierei de lumea ficţională, metoda, misterul scriiturii proustiene, din À la recherche du temps perdu. Într-adevăr, puţini comentatori români ai acestei, cu adevărat, revoluţionare opere romaneşti, s-au apropiat atât de decis, de eficace, de sâmburele de foc nu numai al construcţiei, ci şi al viziunii proustiene, cum o face aici Aura Christi. Am zis sâmburele de foc, deoarece autoarea prezentului eseu, fără a fi o titrată şi, să zicem, profesionistă a comentariului critic, se slujeşte de două lucruri, de două instrumente sui-generis, pentru a se apropia de acest colos epic, ştim, care se refuză multor interpreţi cu galoane din vastele zone ale comentariului teoretic literar: intuiţia poetică, în care se încrede orbeşte – şi aici instinctul o ajută, căci eseista este şi a făcut dovada unei creaţii poetice excelente – şi febra admiraţiei, care, în cazul ei, o ajută şi o luminează pe cărările cele mai obscure în aparenţă şi mai discutate, mai controversate, ale operei majore a lui Marcel Proust. Această febră care o scuteşte, poate, de o mai îndelungă perioadă de cercetare, de verificare a armelor pe care trebuie să le dovedească orice spirit cercetător, când îndrăzneşte să se apropie de una din catedralele epice nu numai ale modernităţii europene – fapt care îi va fi reproşat de unii! – este însă cea care o susţine, dăruindu-i un patos analitic şi el nu foarte gustat azi, mai ales, când trăim o grăbită, nu rareori superficială „eră analitică” care se opune nu numai marilor sinteze, ci şi capacităţii spiritului contemporan de a ieşi din „uscatele”, „ironicele” aprecieri asupra a ceea ce altădată se numeau viziuni. Asupra lumii şi asupra Fiinţei.

Dându-şi seama de această „primejdie” a febrei, stimulativă, însă, indubitabil, şi deconcertantă, ca un alcool din esenţe tari, autoarea a avut instinctul de a-şi căptuşi întreaga schelărie a acestei prime părţi, dar şi aproape a întregului studiu de faţă, cu ceea ce numim îndeobşte interdisciplinaritate. O descoperire, o îndrăzneală teoretică curgând din ultimele decenii ale secolului trecut, uzitată de cercetătorii din fizică, matematică, şi, se pare, mai ales, de cei a căror ştiinţă, convingeri ultime au ajuns într-un impas. Cei care au cutezat să păşească peste acea graniţă sacrosanctă care, până de curând, despărţea tiranic, ultimativ, disciplinele umane, de bază, ale cunoaşterii. Spre deosebire însă de oamenii de ştiinţă care vor să depăşească logica formală sau să forţeze limitele raţionalităţii care domneşte în forme autocrate din timpurile post-feudale, în căutarea, în aproximarea unei posibile deităţi, de atâtea ori izgonită din templul ştiinţei, a cărei autoritate, dacă nu necesitate, sclipeşte mai abitir, mai ispititor prin absenţă, Aura Christi foloseşte cu aplomb uneltele transdisciplinarităţii nu numai pentru a apropia, a înrudi uneori texte şi autori care au stat decenii la rând, în mii de exegeze, la o depărtare, la o distanţare specifică absolut convingătoare, emblematică, dar şi pentru a apropia, uneori chiar pentru a „logodi” moduri de a gândi, simboluri, teme obsesive, despre care nimeni înaintea ei nu s-a gândit că vor putea sta alături. Că vor putea astfel lumina şi fiinţa într-o cu totul altă culoare, că vor prinde, uneori, o altă pastă, ba chiar, că vor semnifica de-a dreptul valori şi sentimente noi.

Nietzsche şi nietzscheanismul prind o valoare şi o funcţie aparte în aceste interpretări, adesea, bulversant de noi, de îndrăzneţe; mulţi dintre marii autori examinaţi cu acribie, cu o exemplară insistenţă de autoare – de la Proust la Th. Mann, de la Tolstoi la „rivalul” său, F.M. Dostoievski, de la Origene şi Tertulian până la Hegel şi Schopenhauer, sfârşind, se înţelege, cu apropiaţii de sufletul poetei, veniţii din legendarele, pentru noi, unii Români, Chişinăul şi Cernăuţiul vechii, marii Românii, Şestov şi Berdiaev, ca şi romanticul Lermontov sau întemeietorul multor modernisme, credem noi, Nikolai Vasilievici Gogol – se înjugă aceleiaşi febre a autoarei care aleargă, cu o vitalitate, cu o inteligenţă rară, care vrea şi nu rareori ne convinge că Viul este osia mare, invizibilă şi fermă – aşa cum sunt ferme stelele pe firmamentul unei nopţi de vară, la înălţime sau peste mări! – axul care leagă laolaltă şi le dau un alt sens, subsidiar, monoton, extraordinar de nou acestor lumi de hârtie, de atâtea ori „călcate”, studiate, „explicate” şi uitate, uneori, de generaţii întregi. Viul, ceea ce Grecii numeau Ontos, iar noi numim fiinţă, şi chiar mai mult decât atât, deoarece Noica, pare-mi-se, a creat şi un termen, cel de fiinţare.

Preocupată intens, pe zeci de pagini, de arta, şi ea în bună parte neglijată, dacă nu uitată sau de-a dreptul dispreţuită a tipologiei în roman, a creării personajului viu, memorabil, Aura Christi ne dă zeci de exemple, de citate, încă o dată, din textele cele mai diverse, încercând să explice tehnica şi modalităţile unor autori atât de diferiţi, iscaţi din medii atât de depărtate, de a crea personajul, stâlp, în viziunea autoarei, al construcţiei romaneşti, folosind încă o dată dialectica nietzscheană, dedusă şi ea din cea clasică, a lui Hegel: lupta contrariilor, Viul, Subiectul care se naşte din necontenitul efort de creaţie şi distrugere. Acesta, dublat de spiritul nietzschean al autodepăşirii, Aura Christi netemându-se să articuleze vocabula supraom în aerul, în proximitatea unor personaje care reuşesc cu un spectaculos aplomb să împlinească acest proces; această artă, poate forma majoră sub care ni se arată geniul creator – crearea „oamenilor vii” din textul de hârtie, din forfota ficţională, siluete ce vor marca apoi, în timp, fără să se erodeze, modele de comportament şi, mai ales, modele psihologice, apte de a interpreta lumea. Şi fiinţa.

Unul din exemplele intuitive care ni se prezintă este felul în care Rogulski, personajul central din romanul Don Juan, reuşeşte „învierea” femeii, a Toniei, burgheză supusă reflexelor convenţionale până în vârful unghiilor, bruscând-o, molestând-o aproape, pentru a o face aptă de a simţi feminitatea reală, o naştere radicală, prin nu puţine convulsii, a unui nou caracter. Aura Christi vorbeşte aici de golirea fiinţei, a vechii fiinţe, pentru a o umple cu un nou conţinut, negator în esenţă a vechii personalităţi, de care părea şi era atât de pătrunsă. Iată citatul: „Vedem cum feminitatea este eliberată din chingile moralei şi ale bunului-simţ, considerate aparenţe sau prejudecăţi; atitudinea este, evident, de inspiraţie nietzscheană. Primează posesia la nivel mental. Posesia fizică lunecă în plan secund, iar primatul îl deţine, mai tot timpul, subjugarea mentală a potenţialei victime. Cucerirea ce ţinteşte erotismul spiritualizat presupune, întâi şi-ntâi, golirea de personalitate şi, respectiv, de voinţă. În timpii imediat următori, vasul psihic al victimei este umplut cu o voinţă străină, mai exact, cu personalitatea celuilalt, dar în special cu viul acestuia, care, paradoxal, în loc să se diminueze, creşte, se învolbură, uruie şi dă peste maluri; prin urmare, pe măsură ce este împărţit, dăruit şi diseminat, viul se revigorează. Interesantă răsturnare. Dificil de realizat la nivel epic. Cucerirea erotică este apropiată de autor de seducţia politică şi e înrudită, paradoxal, cu viul eliberat de sub masca ori teascul feminităţii”. Cu fineţe, autoarea observă aici un fel de dublu travaliu creator: cel al autorului, aplecat asupra lui Rogulski, personajul său central, dar şi asupra muncii acestuia – dusă cu mijloace adesea rebarbative – de a crea fiinţă, de a răsturna personalitatea aparent îngheţată a femeii ce-i stă în faţă, pe care o „seduce”, adică o atrage nu spre posesie fizică, cum am fi tentaţi să credem în seria celebrelor cuceriri, posesii ale atâtor Don Juani iscaţi, în timpul secolelor, din medii culturale atât de diferite, ci spre o eliberare a fiinţei Toniei, spre descoperirea propriei feminităţi.

Vorbind mai încolo de acelaşi procedeu, de aceeaşi artă, crearea personajului în roman, aplicând mereu teme, motive nietzscheene, Aura Christi se apleacă asupra măştii, motiv foarte puţin cercetat în această lumină nu numai în literatura noastră, ci şi în cea europeană. Masca, în viziunea lui Nietzsche – pentru a fi nepermis de expeditivi faţă de una din cheile interpretării marelui, radicalului filosof! – nu este cea care ascunde, ci devine una din formele obligatorii nu numai ale esenţei, ci şi ale destinului. Aura Christi urmează şi aplică, în cazuri diverse, luate din opere literare majore, venite din Răsăritul şi din Apusul continentului, modelul nietzschean al măştii. „În realitatea viclean ascunsă, profesorul instigă şi recreează, spuneam, feminitatea, dându-i un pinten spre o altă treaptă şi dând astfel sens existenţei, pe care o reduce, printr-un uriaş efort, la esenţe. Mijloacele folosite în realizarea acestui scop sunt nu rareori stupefiante. Don Juan-ul nostru sfidează bunul-simţ şi moralitatea burgheză, face abstracţie de prejudecăţi şi rămâne a fi incomod, scorţos, neverosimil. Acest trubadur metafizic al viului care ne derutează printr-un complicat joc al măştilor – o continuă diversiune, pentru a-şi duce la capăt marea lucrare spirituală – ne scoate din chingile existenţei obişnuite şi ne contrariază prin viziunea sa asupra lumii, ambientului” afirmă autoarea, recurgând încă o dată la conceptul de mască, pentru a apropia, pentru a explica, a încerca să înţeleagă mecanismul ascuns al creaţiei personajului literar. Aplicând, cum vedem mai pe tot întinsul amplului eseu, cu totul alte mijloace decât cele folosite de sacrosancta critică şi teorie literară.

E nu mai puţin evident că a pune, în majoritatea cazurilor, în miezul studiilor esenţiale ale volumului – Religia viului fiind, după părerea noastră, cel dominant, nucleu al întregii cărţi – ontosul, principiul viului, esenţa, dar şi formele, măştile sale care răsar, se afirmă din atâtea texte ilustre, comentate însă şi percepute altfel şi altădată prin chei, hermeneutici diferite, e o formă insolită şi, cu siguranţă, reducţionistă. Este curajul de necontestat, originalitatea autoarei. Ca şi supraaglomerarea textului, a analizei, cu citate, nu de puţine ori deconcertante pentru un lector obişnuit cu o altă densitate a unui comentariu critic.

Unul din exemplele preferate ale autoarei, pentru a pătrunde în ciudata fenomenologie a naşterii viului în proză, este, fără îndoială, aplecarea insistentă asupra nuvelei Moartea lui Ivan Ilici a lui Tolstoi. (Care Aurei Christi i se pare a fi scrisă de Dostoievski, într-o asemenea măsură stilul autorului rus, echilibrat şi puternic pe atâtea şi atâtea sute de pagini ale amplelor sale pânze epice, în această bucată, pare a-şi fi pierdut cunoscuta seninătate, semi-distanţa faţă de procesele şi personajele pe care le iscă.) Într-adevăr, nu e greu de depistat în scriitura nuvelei, spune autoarea, o anume febră a derulării acţiunii, accente care nu rareori ne amintesc de frazele fierbinţi, aparent dezlânate, îmbibate de o ciudată iritare, ca un semn tot mai convingător, persuasiv aproape, al misterului, al revelaţiei, ce tresare, aproape pulsează din text, semne mai degrabă ale celuilalt Rus, autorul lui Ivan Karamazov sau al prinţului Mîşkin. Nuvela este repovestită cu minuţie, cu o fină subliniere a acelor momente, stări şi fraze ce sar cumva din curgerea, altfel solemnă, liniştită, din alte cărţi ale contelui Tolstoi.

Suntem aproape duşi de mână nu atât spre finalul nuvelei, spre deznodământul, de altfel, tot mai previzibil. Autoarea face, mai ales, o reală operă de hermeneut, punând accentele şi subliniind apăsat – ea însăşi parcă prinsă de febra transformării unui ins mediocru, previzibil, într-un erou tragic! – formele, intensul dramatism al revelaţiei „morţii personale” a funcţionarului.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Mitul viului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii