Lecturi în filigran

17,20 lei 16,20 lei

Lecturi în filigran (eBook) – Geo Vasile

Golește
ISBN: EB9786066682091 Categorie: Autor: Anul apariției: 2017 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Halucinaţii, semne şi prevestiri, psihoze, scindare şi panică, abandon, decrepitudine, demenţă entropică, suicid – iată tot atâtea nume ale „vămilor depresiunii”, în care sufletul nostru intrasecular se zbate, crucificat și, totuși, cu speranţa mântuirii. Este tabloul crizei omului, profetizate de vizionari ai veacului al XIX-lea – Dostoevski, Kierkegaard, Nietzsche, Kafka – oferit acum în versiune milenaristă de naratori români precum Nicolae Breban, Augustin Buzura, Florin Şlapac, Radu Aldulescu, Dumitru Ţepeneag, Marius Tupan. (Geo Vasile)

Lecturi în filigran de Geo Vasile

NICOLAE BREBAN
MAGIE ŞI NARCOZĂ EPICĂ FRESCĂ POSTCOMUNISTĂ, SATIRĂ, DISERTAŢIE

„Ziua şi noaptea” (Editura ALLFA, 1998, 529 p.), primul volum al unei tetralogii anunţate, este un impecabil eşantion al lungii si coerentei cariere narative a lui Nicolae Breban (n.1934, Baia Mare), autor reputat prin deja memorabilele titluri „Francisca” (1965), „În absenţa stăpânilor” (1966), „Animale bolnave” (1968), „Îngerul de ghips” (1973), „Bunavestire” (1977, premiul Uniunii Scriitorilor), „Don Juan” (1981), „Drumul la zid”, (1984), „Pândă şi seducţie” (1991), trilogia „Amfitrion” (1994, Premiul USR). Mesajul acestor scrieri, explicit sau indus prin protagonişti, este cel al unor nuclee de putere, reprezentare şi influenţă întemeiate de cele mai multe ori în conditii de deplină, anonimă conspiraţie.

De aici şi epica tenebroasă în care se încheagă treptat, în tehnica pânzei de păianjen, relaţiile între centrul de perfecţionare spirituală si periferia indivizilor apţi să fie recrutaţi, folosiţi, eventual eliminaţi, inclusiv fizic.

Fidel temelor, obsesiilor si viziunii sale despre maladiile modernităţii, Nicolae Breban, în aceeaşi cheie a realismului psihologic si a fabulaţiei nesfârşite, aduce în arenă o seamă de protagonişti seduşi de mitul nietzschean al supraomului, decişi să-si schimbe fundamental condiţia în lumina acelui model suprafiresc. Ei îşi realizează orgolioasa scindare ontologică, negând şi sfidând totul în numele unei unicităţi asumate, al unei elite gata să bruscheze şi să trezească un tip de umanitate căzut în mrejele tot mai toxice ale democraţiilor occidentale. Instituindu-se ca modele ale unei noi alianţe, ca maeştri, lideri sau pescari de oameni în scopul renovării pierdutei armonii între spirit si trup, între vorbă si faptă, între viaţă si artă, acesti protagonişti refac pierduta relatie străveche magistru-discipol, laitmotiv al cărţilor lui Nicolae Breban, tot mai complexă pe măsura evoluţiei sociale, spirituale, politice.

Cunoscător în original şi în profunzime al lui Nietzsche, dovadă stând şi volumul de glose la cărţile acestuia (publicate mai întâi în revista „Contemporanul”), romancierul şi eseistul Nicolae Breban (membru al Academiei Române din 1997 şi distins în anul 2000 cu premiul „Omnia” al USR) şi-a proiectat personajele în lumina unor ilustre concepte oferite de cugetătorul şi literatul german; începând cu romanul „Bunavestire” şi terminând cu tetralogia „Ziua si noaptea”,1998,, „Voinţa de putere”, 2001, „Puterea nevăzută” 2006, „Jiquidi” 2007.

Puţini cititori îşi mai amintesc de episodul înfierării publice a autorului volumului „Bunavestire”, scris si rostit în plenul Congresului CCES din 1977 de către „confratele” Titus Popovici, conform căruia romanul ar face apologia unor idei nietzscheene, considerate în acele vremuri drept decalogul lagărelor fasciste si naziste. Pericolul persistă şi în zilele noastre, ne dăm seama, de vreme ce nu ducem lipsă de binevoitori obsedaţi de publicitate şi demolare, pe spezele creatorilor veritabili, gata să confunde convingerile politice şi morale ale unui personaj, studentul Dan-Mihai, să zicem, cu opţiunile autorului „Voinţei de putere” (Editura Dacia, 2001, Cluj-Napoca).

Studentul în cauză găzduit de Jiquidi, idolul său în amurg, şi vizitator de taină al autoritarului Măriuţan, este un tip credibil si totodată enigmatic, în ciuda supradimensionării componentelor sale fizice si intelectuale. „Animal pentru hăituire si vânat”, studentul reprezintă portretul-robot al unui posibil lider politic, exponent al voinţei de putere prin recurs la politică activă. Întrezărindu-şi vocaţia fascistoidă, având toate datele unui monomaniac temperat, studentul nu ezită să recunoască totodată, lucid în mesianismul său ameninţător: „timpul meu încă nu a sosit”. Între timp îşi perfecţionează esafodajul teoretic de amintire nietzscheană, refuză mitologia victimei şi idealizarea aferentă (induse de arhetipul Mioriţa), veştejeşte fatalismul, inacţiunea, pasivitatea complice în asteptarea unei recompense cosmice, tot atâtea reflexe ale moralei de sclavi, „umane, prea umane”, cum ar fi spus autorul „Genealogiei morale”, prezent chiar din pagina întâi a romanului „Voinţa de putere” printr-un exceptional eseu despre conştiinţa încărcată. O cheie sol ce introduce întreaga partitură, un citat ce califică maladia universală a omului: decuplarea de la instinct, inconştient, iraţional (sălbăticie, război, peregrinare, libertate aventuroasă) sub presiunea contractului social si a moralei creştine. De aici şi imensa frustrare, conştiinţa încărcată a flagelantului în cuşca organizării sociale.

Un citat care prefaţează si justifică demersul analitic, adesea torturant, şi căruia i se supun personajele, altele decât studentul. Ca de pildă elitiştii si moderaţii, tip Callimachi, Martinetti, Măriuţan, Amedeu, Mârzea ş.c.l.; protagonişti ai unor linii epice interferente, ei se lasă prinşi în reţeaua de proiecţii preexistente (Stendhal, Dostoievski, G. Călinescu, Th. Mann), tip intrigă si iubire, furia şi zgomotul, crimă si pedeapsă, părinţi si copii, roşu si negru, spre a se atrage sau respinge în deja ştiutele raporturi brebaniene de cuplu: amfitrion-oaspete, lider-discipol, maestru-novice, învăţător-ucenic, stăpân-serv, călău-victimă, totul fiind susceptibil de complicaţii si efecte secundare, încât disponibilitatea de a servi a trepăduşului poate să devină un coşmar pentru cel servit. Stăpânul poate să decadă în rol de victimă a fostului său trepăduş cu înclinaţii de călău posesiv.

Ascensiunea lui Amedeu

Vechea noastră cunoştinţă, Herrgot, reintrodus de narator printr-un portret caracterial, psihologic, rasial, revine în deschiderea romanului. Ne reîntâlnim şi cu prof. Martinetti, patronul ziarului „Ardealul”, condus de Ovidiu Măriuţan, personaj de plan secund ce va să devină unul din protagonişti, alături de asistentul universitar Dumitraşcu, zis Amedeu, şi de oarecarele redactor Virgil Mârzea ş.a.m.d. Sântem familiarizaţi cu atmosfera redacţiei clujene (după 1996), dominată de autoritatea aproape magică a lui Măriuţan, de prestigiul persoanei şi al ideilor sale naţionaliste, temperate însă din respect pentru tutelarul spirit al prof. Martinetti. Măriuţan are doi secunzi, Sărăţean, emfatic tribun ardelean, şi Guţu, aflat în siajul acestuia. Reapare deasemeni, spre desfătarea cititorului, prinţul Callimachi, gidianul personaj, cinicul, mondenul, persiflantul companion al Patriciei, cvasi virgina asistentă a profesorului, faţă de care Amedeu nutrea un mai vechi si serios proiect matrimonial, nerealizat totuşi. Amedeu, efebul irezistibil, hegelianul discipol al lui Martinetti, se bucură de graţiile Gabrielei, discreta lui adoratoare, iubita din umbră, dar nu şi de favorurile imprevizibilei, enigmaticei Nadia (soţia profesorului), cu care se antrenează într-un echivoc episod de testare analitică a relaţiei: slugă ispitită sau amant respins. Prilej de consemnare diaristică pentru o conştiinţă încărcată.

Exeget prolix şi livresc al propriilor trăiri, Amedeu este un suflet scindat, chinuit simultan de laşitate si ambiţie, de frica si fascinaţia puterii (bani si politică). Din acest limb al indeciziei retractile, este trezit brutal de secunzii lui Măriuţan, artizanii deturnării „Ardealului” pe o linie dură, naţionalistă. Jignit, injuriat, Amedeu Dumitraşcu, omul lui Martinetti învestit cu luarea deciziilor, află din gura subalternilor că patronii ziarului erau de mulţi ani intim legaţi de banca (pe atunci încă nefalimentară) „Albina” şi că el a fost concediat, de vreme ce se dovedise nesolidar cu interesele presante ale foii, profund inactual, un visător, ce mai, incompatibil cu spiritul vremii.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Lecturi în filigran”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii