Securitatea psihologică

20,80 lei

Securitatea psihologică (eBook) – Ivan Ognev, Vladimir Russev

Golește
ISBN: EB9786065947887 Categorie: Autori: , Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Noi înşelăm chiar prin propria noastră naștere. Şi mai târziu ne înşală suzeta. Ne obișnuim cu acest lucru. De aceea în fiecare om există potenţialitatea înşelării. Înșelarea este codificată în om încă de la început. Ea ne ajută să supravieţuim! Prin urmare, înșelarea este un fenomen inseparabil de viața noastră. Vă întâlniți cu el pretutindeni: acasă, la serviciu, în mijloacele de transport, în călătorii. Nici cel mai experimentat psiholog, nici chiar un ghicitor sau un telepat nu vor putea să vă asigure împotriva capcanelor minciunii. De aceea, ceea ce este scris în această carte nu este deloc adevărat. Sunt numai niște indicații, cum puteți să vă apăraţi, dar nimic mai mult. Aceste sugestii sunt vital necesare însă.

Manual recomandat studenţilor instituțiilor de învăţământ superior cu profil umanist și tehnic, doctoranzilor și profesorilor și recomandat, de asemenea, ca material informativ pentru studiul individual și pentru îmbunătăţirea propriei siguranţe psihologice.

Securitatea psihologică de Ivan Ognev, Vladimir Russev

CAPITOLUL 1.1
Minciună sau născocire?

Prima cădere în păcat este prima minciună.
De aceea, ea este codificată în om.
Înainte de a trece la diferite metode psihologice de apărare în faţa înşelării, a minciunii, a manipulării etc., să definim, la început, ce reprezintă aceste fenomene din punct de vedere filosofic, lingvistic şi psihologic.

Până în momentul de faţă nu avem răspuns nici măcar la cea mai simplă şi mai evidentă întrebare: „Există vreo diferenţă între conţinutul psihologic al minciunii, neadevărului şi înşelării, sau acestea sunt doar nişte sinonime?”. Iar oamenii de ştiinţă de peste hotare lucrează de mult în acest domeniu, obţinând rezultate.

O parte semnificativă a cercetărilor lor este dedicată detectorului de minciuni, diferitelor teorii în ceea ce priveşte construcţia lui şi eficacitatea folosirii în diferite domenii, de exemplu, ca probă a acuzării într-un proces. Psihologii din Occident acordă o mare atenţie şi analizei semnelor verbale şi nonverbale după care se orientează omul atunci când consideră că partenerul de comunicare minte*.
* Despre aceasta vom vorbi amănunţit în partea a treia a cărţii.

Astfel de cercetări sunt importante pentru serviciile de resurse umane ale unor diferite întreprinderi: de exemplu, dacă la angajare candidatul se gândeşte prea mult răspunzând la întrebări simple, răspunde nehotărât, sare peste detaliile necesare, evită contactul vizual, persoana care conduce interviul poate bănui că acesta minte cu scopul de a face o impresie mai bună. Nu mai puţină importanţă au cercetările în ceea ce priveşte analiza semnelor verbale şi nonverbale ale înşelării pentru vameşi, care trebuie să determine dacă pasagerul are sau nu marfă de contrabandă.

Unii cercetători nu deosebesc minciuna de înşelare, ci folosesc aceste noţiuni ca pe nişte sinonime. Adesea acest lucru conduce la contradicţii care îngreunează înţelegerea esenţei psihologice a fenomenelor analizate, de exemplu, la nedeosebirea minciunii de necinste, a cinstei de dreptate; a neadevărului bazat pe eroare de afirmaţia mincinoasă exprimată cu intenţie de glumă.

Aşadar…

Neadevărul în mijloacele de informare în masă şi în situaţiile comunicării interpersonale se manifestă de obicei într-unul dintre cele trei feluri pe care le prezentăm în continuare.

În primul rând, neadevărul poate să fie un echivalent verbal al unei erori: omul crede în existenţa reală a ceva, dar greşeşte; ca rezultat, el spune un neadevăr fără să-şi dea seama.

În al doilea rând, neadevărul poate fi descoperit în diferite forme de exprimare alegorică (alegorie, ironie, glumă etc.), adică în cuvinte şi expresii care capătă într-un anumit context un sens opus celui literal. De exemplu, un vânzător de automobile îi spune cumpărătorului: „Această maşină este atât de rapidă încât, cu viteza medie, poate atinge 200 de mile pe oră”. Acest lucru este spus în glumă, cu speranţa că interlocutorul înţelege imposibilitatea tehnică a maşinii să meargă atât de repede la viteza medie.

Să ne oprim mai pe îndelete la analiza celui de-al treilea fel, tipic rusesc.

În situaţii de comunicare, el se manifestă printr-un fenomen unic, şi anume născocirea, care, după părerea lui V. Znakov, este prezentă în conştiinţa de sine a ruşilor într-o măsură mult mai mare decât la alte popoare.

Născocirea este un produs tipic al culturii ruse, care lipseşte din manifestările de masă din Occident. Cuvântul „a născoci” în limba rusă „se foloseşte de obicei în acele cazuri în care este vorba despre ceva neesenţial, puţin important” (Gorbacevici, 1996, p. 187). În dicţionarul lui V. I. Dal, cuvântului „a născoci” îi corespund următoarele sensuri: „a minţi, a înşela prin cuvinte, a păcăli, a spune un neadevăr, împotriva adevărului; a spune o absurditate, o gogoaşă, fleacuri, a trăncăni, a pălăvrăgi, a da din gură, a vorbi degeaba; a se lăuda, a spune o minciună în locul adevărului” (Dal, 1997, vol. 1, p. 259).

De obicei, cuvântul „născocire” se foloseşte în acele cazuri când nu este nevoie să se evalueze gradul de adevăr al spuselor cuiva, ci ca acesta să fie înţeles şi justificat. Născocirea se manifestă în situaţii concrete de comunicare între oameni şi de aceea cauzele ei ţin atât de factori social-economici, cât şi de factori individual-psihologici.

Născocirea se deosebeşte principial de minciună, de aceea vă arătăm trăsăturile ei distinctive.

Trăsăturile născocirii

Născocirea nu este un fenomen de informaţie, ci de comunicare, este o modalitate de a stabili relaţii bune cu partenerul, de a provoca, prin această născocire, o stare de mulţumire atât ţie însuţi, cât şi lui.

Născocirea nu este atât un mijloc de denaturare intenţionată a faptelor, cât un mijloc de a stabili contacte şi apropiere între oameni. În cultura rusă, născocirea are un caracter de acord convenţional de luare la cunoştinţă a mesajului partenerului (în acele cazuri în care adevărul este de nedorit pentru cel care vorbeşte). De exemplu, un elev care a întârziat la şcoală îi povesteşte învăţătoarei că motivul întârzierii a fost un vânt atât de puternic, încât dobora oamenii de pe picioare. Ca răspuns, învăţătoarea dă a lehamite din mână şi spune: „Treci în bancă”.

Născocirea nu se face pentru a fi crezută, îi lipseşte intenţia de a înşela ascultătorul. Spunând gogoşi, omul nu o face cu intenţia ca cineva să le creadă. Altfel spus, nu vrea să îl înşele pe partener. Această trăsătură a născocirii ruseşti este remarcată de străinii care cunosc bine Rusia. R. F. Smith exprimă astfel această idee: „Se aşteaptă oare mincinosul să fie crezut? Bineînţeles că nu. Nu poate fi o greşeală mai mare decât concluzia că aceste născociri creatoare sunt inventate pentru a fi luate în serios” (Smith, 1989, p. 44).

Născocirea nu presupune umilirea ascultătorului şi obţinerea pe socoteala lui a vreunui avantaj personal. Dezinteresarea şi aparenta lipsă de sens a născocirii întotdeauna i-au uimit pe străini. A. A. Guseinov dă un exemplu foarte ilustrativ, descris de un profesor german de filosofie morală: „Eu am observat, a spus acesta într-un moment de sinceritate, că colegii ruşi au un obicei absolut straniu de a minţi fără să fie nevoie, fără nici un folos evident”.

Un om de ştiinţă rus numeşte acest fenomen înşelare nemotivată şi observă că ea este „montată” în comunicarea noastră socială. Şi, cum remarcă V. Znakov, „înşelarea, şi anume înşelarea parcă în gol, fără presiunea împrejurărilor, fără dorinţa de a obţine un folos deosebit, înşelarea de amorul artei, într-un cuvânt, pur şi simplu, înşelarea, a intrat în năravurile noastre, a devenit un fel de lege nescrisă. O stare aproape normală”.

Născocirea clasică se caracterizează prin faptul că cel care minte încearcă o mulţumire nedisimulată, o satisfacţie produsă chiar de procesul de etalare a unor absurdităţi**.
** Satisfacţia produsă de procesul născocirii nu are practic nimic comun cu ceea ce Paul Ekman numeşte „exaltarea păcălirii”, adică mulţumirea mincinosului că îl prosteşte pe un bleg naiv, cu mândria de ceea ce a obţinut sau cu sentimentul de dispreţ suficient faţă de victimă.

Cu toate acestea, în cazul născocirii, întotdeauna este prezent şi un oarecare element de autoadmiraţie şi de autoglorificare: omul care minte doreşte să devină măcar pentru un timp obiectul atenţiei generale, să se simtă mai important, mai valoros în ochii celor din jur. Lucrul cel mai important pe care îl doreşte mincinosul este atenţia entuziastă a publicului.

Spitalul de psihiatrie. Un bolnav îi spune altuia:

– Ei, cum ţi s-a părut noul meu roman pe care ţi l-am dat ieri?

– Mi-a plăcut. E bun. Numai că, ştii, are două mari defecte, subiectul nu este bine conturat şi sunt prea multe personaje…

Intră doctorul:

– Ei, nebunilor! Cine mi-a luat iar cartea de telefon?!!

Trecând la analiza mecanismelor psihologice ale născocirii, nu putem să nu remarcăm că de multe ori trebuie s-o considerăm o manifestare exterioară a mecanismelor de apărare a personalităţii, îndreptate spre înlăturarea sentimentului de nelinişte, de disconfort, provocat de nemulţumirea subiectului în ceea ce priveşte relaţiile lui cu cei din jur. Tendinţa omului de a-şi apăra lumea interioară de un „amestec nepermis”, dorinţa de a nu-şi dezveli sufletul în faţa celor din jur de teama ironiilor sau a unei atitudini condescendente sunt motive destul de serioase pentru născocire.

Astfel, neadevărul în comunicarea dintre oameni apare atunci când unul dintre interlocutori face o afirmaţie care nu corespunde faptelor; atunci el conştientizează sau nu falsitatea celor spuse, însă nu are drept scop conştient inducerea în eroare a partenerului.

Trăsătura distinctivă a neadevărului, care caracterizează toate cele trei tipuri ale ei, este absenţa intenţiei subiectului de a denatura faptele, în particular, de a transmite informaţii false despre alt om.

Ne place oare să minţim?

Poate fi o minciună salvatoare. Sau pentru a nu jigni pe cineva. Dar, nu rareori, şi pentru atingerea unor scopuri pur mercantile.

„Noi minţim în medie de 200 de ori pe zi, şi fără acest lucru viaţa noastră ar fi un adevărat coşmar”, afirmă profesorul de psihologie de la universitatea din California de Sud Jerald Jellison. El a prins microfoane de hainele a douăzeci de voluntari şi apoi a analizat tot ce ei vorbeau în viaţa de zi cu zi.

S-a dovedit că, în medie, la fiecare opt minute, ei spuneau ceva ce nu corespundea realităţii. Cel mai mult mint oamenii care au un contact permanent cu publicul. Aceştia sunt vânzătorii, medicii, oamenii politici, jurnaliştii, avocaţii, vânzătorii ambulanţi şi chiar psihologii.

Foarte adesea oamenii îşi justifică gafele şi greşelile printr-o minciună nevinovată. Cei care întârzie dau vina adesea pe traficul rutier care, chipurile, i-a reţinut. Un om care refuză o invitaţie minte la telefon că nu se simte prea bine.

Psihologul Richard Wiseman, din comitatul Hertfordshire, din Anglia, a făcut un experiment simplu: a trimis cecuri de 12 lire sterline (fiecare, chipurile, din greşeală) unui număr de 25 de preoţi şi tot 25 de vânzători de automobile. Acelaşi număr de preoţi şi de vânzători de automobile, trei cincimi, au depus liniştiţi aceşti bani la bancă şi doar două cincimi i-au returnat.

Doctorul Wiseman crede că societatea contemporană nu ar putea să funcţioneze dacă toţi ar spune numai adevărul. Deosebit de des se găsesc minciuni în autobiografiile pe care le scriu oamenii în vederea angajării.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Securitatea psihologică”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii