Criminologie și psihologie criminologică. Devianță, psihopatologie, sexualitate

În peisajul, din păcate, atât de sărac al literaturii autohtone în domeniul Criminologiei, lucrarea lui Alin Leș despre crimă, criminal și criminalitate este mai mult decât binevenită.
Din primele rânduri, autorul ne mărturisește că lucrarea sa „combină o abordare în termeni atât științifici cât și literari… și din această perspectivă ea se înscrie potrivit limbajului lui Baruch Spinoza în ceea ce se numește «literatură științifică»”.

Într adevăr, autorul pendulează în permanență între stilul beletristic și cel științific, implicându se pe sine și pe cititor în analiza proceselor de conștiință ale omului contemporan, care ajunge în pragul săvârșirii unui act criminal și uneori, din păcate, îl și transgresează.
Prin modul în care încearcă să răspundă problemelor extrem de complexe pe care o atare introspecție le implică, fără – așa cum arată Adrian Marino – a ne impune răspunsurile și fără a le dogmatiza, lucrarea se înfățișează ca un eseu de „criminologie mai umană” așa cum tot autorul se destăinuie.

Fiind o lucrare atipică de criminologie, lectura ei nu este deloc ușoară, autorul făcând în permanență apel la domeniile din care Criminologia s a născut, dar și la cele pe care le a adăugat pe parcurs, pe măsură ce științele despre natura umană au progresat și s au diversificat. Lăudabilă în această privință este ambiția autorului de a adăuga modelelor de sinteză interdisciplinară de mare prestigiu realizate de Școala de criminologie de la Montreal, Louvain și nu numai, noi dimensiuni, care să contribuie la construcția unui model românesc. Fără să l descurajez pe Alin Leș, îmi este teamă că în singura țară din Uniunea Europeană și probabil printre puținele din lume unde nu există nicio structură de cercetare științifică în domeniul Criminologiei, unde numai după doi ani de la înființare, în cadrul Ministerului Justiției, Institutul Național de Criminologie a fost desființat în mod abuziv, într o „tăcere” vinovată a tuturor actorilor implicați direct (decidenții politici) sau indirect (corpul profesoral și academic), iar mai recent în aceeași țară, singura revistă de profil (Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie) este pe cale de a și înceta apariția un asemenea demers este dacă nu imposibil, extrem de greu de realizat.

Lucrarea cuprinde două părți. O parte generală denumită Pre Criminologie și psihologie criminologică pe care autorul o poziționează în rolul de adjuvant al părții speciale, în cadrul căreia fenomenologia, antropologia, psihologia reprezintă cadrele vizionare pentru explorările autorului și o parte specială în care universul „celui care ajunge să treacă la act” este examinat având ca punct de plecare Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale

Nu pot să nu remarc stilul elegant, erudit al autorului dar avertizez cititorul că înțelegerea gândurilor lui Alin Leș presupune cunoștințe aprofundate în științele despre om.
Nu mă îndoiesc că autorul va continua cercetările sale, îmbogățind cu argumente și demonstrații latura științifică a contribuțiilor sale la dezvoltarea Criminologiei și a Psihologiei criminologice. Pentru că delincvența și delincventul sunt – așa cum remarcă reputații cercetători în domeniul Criminologiei clinice Diane Casoni și Louis Brunet până la urmă construcții juridice, mai degrabă „decât conceptualizări psihologice sau psihanalitice, cu atât mai mult cu cât un individ nu este reductibil la suma actelor pe care le comite”.

Prof. Dr. Rodica Stănoiu
Președintele Societății Române de Criminologie și Criminalistică