Poştaşul nocturn – Ночной почтальон. Ediţie bilingvă

7,50 lei

Poştaşul nocturn – Ночной почтальон. Ediţie bilingvă (eBook) – Veaceslav Samoskin

Golește
ISBN: EB9786065944398 Categorie: Autor: Anul apariției: 2015 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Veaceslav Samoşkin este rus, corespondent de presă la Bucureşti, dar în primul rând, poet. Universul lui poetic pendulează între tragismul însingurării şi nevoia de confesiune. Elegiacă şi intimistă, lirica din volumul Poştaşul nocturn este strigătul de amărăciune al intelectualului lucid în faţa vicisitudinilor unei istorii contorsionate şi, totodată, supapa prin care se revarsă preaplinul propriilor drame existenţiale.

Poştaşul nocturn. Ediţie bilingvă de Veaceslav Samoskin

Un poet la răscruce de veacuri

Veaceslav Samoşkin este rus, corespondent de presă la Bucureşti, dar în primul rând, poet. Universul lui poetic pendulează între tragismul însingurării şi nevoia de confesiune. Elegiacă şi intimistă, lirica din volumul Poştaşul nocturn este strigătul de amărăciune al intelectualului lucid în faţa vicisitudinilor unei istorii contorsionate şi, totodată, supapa prin care se revarsă preaplinul propriilor drame existenţiale.

Poet prin excelenţă citadin, Veaceslav Samoşkin îşi aminteşte cu nostalgie de oraşul natal „cu nume bolşevic“, care şi-a pus amprenta asupra întregii lui vieţi – „Arhitectura sufletului meu/ e-a străzilor lui prelungire“–, descrie cu delicateţe nerăbdarea de a întâlni fata dragă –  „ochii mei înverzesc semaforul“ –, identifică în tristeţea unei toamne destinul unei iubiri trecute –  „era acea toamnă/ nu un anotimp, ci/ soarta noastră doamnă“–, suferă alături de femeile care plâng noaptea, cu hohote înăbuşite, „vieţile nenăscute ori ucise/ în disperate pântece de mamă“…

Trăitor de câteva decenii în ţara noastră, Veaceslav Samoşkin s-a integrat perfect în peisajul dâmboviţean: îl putem întâlni pe străzile oraşului sau îi putem asculta, într-o cafenea, consideraţiile generoase asupra literaturii şi artei, politicii sau vieţii, în general. Căci cel pe care prietenii îl apelează cu diminutivul Slava nu este doar un intelectual de stirpe aleasă, impresionant prin erudiţie, ci şi un om de o fermecătoare şi blândă colocvialitate. În câteva din versurile sale, poetul pentru care România a devenit a doua patrie zugrăveşte imaginea Bucureştiului sub arşiţa necruţătoare a verii, anotimp înscris într-un ineluctabil ciclu universal – „Iar undeva, la dracu-n praznic/ o stea se naşte, jucăuşă./ Simplu: continuă, năprasnic/ facerea lumii din cenuşă“ –, evocă cimitirul Bellu, unde marii scriitori români se-nveşnicesc alături – „rază de-aur lângă rază/ prin magia-i diafană/ numai toamna-i egalează“ –, sau se entuziasmează în faţa unui tablou de Grigorescu, creionându-l în tuşe scurte şi precise – „Doar tonuri pale. Verde crud./ Scârţâituri de roţi se-aud./ Grea legănare de plăvani./ Colb. Boi. Valahia. Balcani“.

Dar, mai presus de toate, Veaceslav Samoşkin resimte cu intensitate istoria contemporană a ţării sale, pe care o concentrează în patru versuri memorabile: „Secolul XX – istorie cifrată:/ două cruci ale Sfântului Andrei,/ pe una Rusia e crucificată,/ pe cealaltă URSS“. „Scrâşnindu-şi mânia“ în crudul dimineţii, „întâiul tramvai“ devine simbolul avatarurilor acestui secol: „trufaş, nărăvaş, buclucaş“, traversează timpul, „din Rusia în URSS/ şi de-acolo – din nou în Rusia“. Marcat de copilăria petrecută în preajma unei insule a „Arhipelagului Gulag“, poetul stigmatizează nu numai epoca stalinistă, care a otrăvit viaţa atâtor generaţii – „Neştiutori, am ingerat cu toţii/ Văzduhul putred al nelibertăţii!“ –, dar şi realităţile crâncene ale prezentului, care fac din Rusia un loc al contrastelor extreme: de o parte, „luxul prostesc“, sub a cărui poleială „ţipă lăcomia şi falsul“; de cealaltă, sărăcia, tristeţea şi disperarea atingând paroxismul – „În patrie-i glod până-n gât/ Şi sufletul mai mohorât/ şi moartea la jale-ţi răspunde“. Confruntat cu marasmul acestor ani în care „totul este furat, predat şi vândut“ – cuvintele Annei Ahmatova, de acum aproape un veac, ne reamintesc, încă o dată, că istoria se repetă –, el şovăie între bezna unui pesimism dezolant – „S-o tăiem de aici! Însă unde?“ – şi raza de lumină a speranţei, încrederea într-un miracol izbăvitor – „Dar învierea creşte din calvar! Un verde crud transfigurează firea./ La ţară mare – mari minuni. Şi iar/ sclipi-va din cupole mântuirea!“. În acest context, moartea lui Soljeniţîn – „cel ce-a înălţat Rusia la înviere“– îi provoacă o sfâşietoare tristeţe.

Expresie a unei sensibilităţi exacerbate, specifică sufletului rus, lirica lui Veaceslav Samoşkin mărturiseşte, explicit şi subliminal, despre singurătatea creatorului, de acum şi dintotdeauna. Într-o poezie de o superbă fineţe – Poştaşul nocturn –, noaptea mângâie „cu fulgi de nea“ fereastra poetului solitar, aducându-i, parcă, veşti de la o fiinţă dragă, „ce de-atâta vreme locuieşte/ pe o stea numită Veşnicie“. Sincere şi purtând haina spontaneităţii, în frumoasa tradiţie a poeziei ruse moderne, versurile curg cu firescul întâmplărilor naturii: „bat strofe-n geamul poeziei/ ca ploile ce au să vină“. În spatele tonului dezinvolt, se simte însă o tristeţe profundă, pe care poetul şi-o poartă cu discreţie şi demnitate. Veaceslav Samoşkin scrie o poezie de o claritate de cristal şi – de aşteptat la un profesionist al faptului gazetăresc – reticentă în folosirea podoabelor stilistice. Dar, atunci când apar, acestea sunt de o remarcabilă expresivitate şi au subţirimi de borangic. Sau, ca să-l cităm pe Boris Pasternak în traducerea lui Marin Sorescu, par a fi făcute „dintr-un material din care numai fulgii se mai cos“. Iată, de exemplu, o admirabilă comparaţie din Primul tramvai, poezia care deschide volumul: „Ca o stivă e liniştea asta! Pentru sunet nu-i loc nici de-un deget“.

Sfâşiat între drama istoriei contemporane şi drama existenţei cotidiene,

Veaceslav Samoşkin este – potrivit sintagmei lui Aleksandr Blok – un poet „în cumpenele sorţii“. Lirica lui conţine toate acele trăiri şi sentimente care au făcut ca despre poezia rusă să se scrie cu majuscule în istoria literaturii universale: duioşie, melancolie, tristeţe, nostalgie, nelinişte, îndoială, speranţă, revoltă, dragoste de ţară, implacabila scurgere a timpului, aprehensiunea morţii… Prin intermediul bunei tălmăciri a lui Ion Covaci, versurile acestui poet sensibil şi delicat vor ajunge, cu siguranţă, la inima cititorilor români, căci întrebările şi frământările lui sunt şi ale noastre.

Dinu Moraru

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Poştaşul nocturn – Ночной почтальон. Ediţie bilingvă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii