Prinț și spadasin. Volumul I

33,60 lei

Prinț și spadasin. Volumul I (eBook) – Petru Demetru Popescu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065941908 Categorie: Autor: Anul apariției: 2013 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Romanul Prinț și spadasin (Volumul I) face parte din ciclul de romane istorice denumit de autor Romanul secolului XIII românesc. Prinț și spadasin îl poartă pe cititor în lumea fascinanta și cutezătoare a unuia din cei mai însemnați domni din dinastia Basarabilor, Petru Cercel, domn al Țării Românești (1583-1585), fiu al lui Pătrașcu cel Bun și frate mai mare al lui Mihai Viteazul.

Domn de o aleasă cultură, spirit renascentist, prin reformele realizate în timpul scurtei domnii, a contribuit la progresul țării sale și, prin vastul orizont al gândirii și creației, a contribuit, alături de Nicolae Olahul, Dimitrie Cantemir și domnul martir Constantin Brâncoveanu, ori, mai târziu Nicolae Iorga, la sporirea prestigiului românesc peste hotare.

Prinț și spadasin. Volumul I de Petru Demetru Popescu

Prolog
Neîmblânzite, amintirile

Într-o frumoasă zi de la începutul lunii septembrie a anului 1583, se vedea venind dinspre Dunăre şi îndreptându-se agale spre cetatea de Scaun a Bucureştilor un alai imens. Dacă cineva ar fi privit de undeva, din pieptul vreunui munte, înspre locul ocupat acum de convoiul amintit, i s-ar fi părut, fără tăgadă, că un şarpe uriaş se târăşte să-şi facă vad mai departe, fie pentru a scăpa de vreo primejdie, ori dimpotrivă a înhăţa o pradă adulmecată.

Dar nu izbutea nimeni să privească de sus cât era întinderea, şes şi numai şes. Astfel încât şi imaginea şarpelui se risipea şi cei întâlniţi în cale erau înghiţiţi de bunăvoie, mărind numărul celor ce compuneau impresionantul trup în mişcare. Oricine aflase la acel ceas despre ce putea fi vorba. Şarpele, care nu era şarpe, ci fiinţă omenească întrupată în câteva mii de suflete, mergea spre Bucureşti pentru a înălţa în scaun pe un vlăstar mândru al domnilor Basarabi, os din osul „învingătorului de la Posada şi făuritorul Ţării Româneşti” şi fecior bun şi adevărat, de sânge curat al lui Pătraşcu cel Bun, pe Petru Basarab, zis şi Cercel.

Destul a spune că şarpele exista totuşi − de undeva, din umbră de la Stanbul. Lua chipul „marelui turc”, sultanului atotputernic pe nume Murad al III-lea, ce stăpânea ţări şi popoare şi care se întindea zilnic năzuind spre o împărăţie fără margini. Acum, când începe povestirea noastră, Ţările Române cunoscuseră şi ele puterea şi lăţirea totodată a împărăţiei otomane. Şi deşi n-au căzut în sabia paşalâcului ca vecinii de la miază-zi de Danubiu, trebuiră a se pleca sub povara tributului. Iar voievozii români mai cu seamă, înainte de a fi aleşii ţării spre a domni, trebuiau a trece pe la poartă spre a vărsa galbenii sunători în haznaua împărătească şi a deveni astfel aleşii lui Murad. Iară el hotăra firmanul cel de domnie şi alaiul acesta ce venea în numele lui să statornicească puterea noului domn.

Şi doar de vreo câteva decenii căzuseră Ţării Române în această situaţie, de când din a doua jumătate a secolului al XVI-lea intraseră în sfera regimului de dominaţie al Porţii. Unde erau vremurile de pioasă aducere aminte, când în scaun stătuseră domni ce ştiuseră a înţelepţi cu dreptate şi a sta cu paloşul tot pe cal prin bătălii, pentru a nu se pierde cea mai de preţ comoară a sufletului românesc, libertatea! Vremea Mircii Vodă şi a lui Vlad Ţepeş; ori a vajnicului Radu Vodă de la Afumaţi! Ori a lui Ştefan Vodă cel Mare şi nebiruit! Apuseseră ele odată pentru totdeauna? Se stinsese pare acea sete nemăsurată de a fi stăpân în propria ţară? Românii ştiau şi nu trăgeau nădejde, cu fiecare voievod nou ce se sumeţea în scaun, că acele vremi vor reînvia şi odată cu ele şi viaţa cea fără robie şi silnicii. Dar ştiau să şi aştepte şi să tragă învăţăminte.

Acum capătă interes pentru noi chiar acest alai care, dacă de departe şi din înălţime putea să se asemene unui şarpe fioros, de aproape, căpăta contururi clare şi părea o oaste bine alcătuită aflată în marş. Pătrunsese pe la Giurgiu, în câmpia atât de frumoasă şi roditoare a Dunării, încă din vremea vitejilor geţi şi a vestitului lor rege Dromichete. Avangarda era formată din 500 de români mândri şi zdraveni, îmbrăcaţi în livrea, purtând steaguri şi surle. Acestora le urmau 300 de otomani călări, se vede treaba spahii, învăţaţi a sta ore şi zile în şir în şa, bătând lungile cărări sau participând la încleştarea bătăliilor. Acum erau simpli curieri, având şi ei steagurile lor, purtând tot soiul de instrumente, tobe, trompete, pentru a face zgomot cât mai mare în jurul steagului sultanului. Scoţând prin acesta în evidenţă încă o dată, de-ar mai fi fost nevoie, că acest steag de culoare verde, cu semilună a lui Allah şi profetului său Mohamed, este cel în numele căruia venea la putere noul domn. Şi că prin aceasta triumfa iarăşi puterea şi gloria împărăţiei otomane!

Veneau la rând, înapoia acestor ţanţoşi spahii, 50 de cai aprigi, aparţinând oamenilor de serviciu ai voievodului valah. În urma acestora mergea marele logofăt sau cancelar şi purtătorul spadei voievodale, marele spătar al ţării.

Şi iată, la 10-12 paşi în urmă, se putea vedea chipul statuar al lui Petru Cercel, călărind un cal alb de toată frumuseţea, înveşmântat în haine regale ce-ţi luau ochii. El, acest principe valah, demn de cele mai înalte onoruri, fusese acum ales de potentatul vremii, de sultanul Murad al III-lea, să urce în scaunul Basarabilor şi să fie reprezentantul său aici, la poarta latinităţii, orientale. Un om potrivit unui asemenea rol, mai bun decât oricare altul, se pregătea a fi alesul sultanului mai înainte chiar de a fi doritul propriului său popor. Avea în dreapta pe marele spătar sau scutier al sultanului, care trebuia să-l însoţească până la Bucureşti pentru a-i da însemnele puterii şi a-l încununa. În spatele Principelui erau mânaţi de dârlogi 30 de cai arabi pur sânge, crescuţi în hergheliile împărăteşti şi împodobiţi cu grijă anume pentru o astfel de sărbătoare tot cu hamuri de aur şi de argint.

Urma grupul unor oameni de seamă aduşi de pe meleagurile Franciei sau Italiei celei împărţite în atâtea ţări şi ducate. Dintre toţi merită a aminti încă de pe acum prezenţa mândră şi impunătoare a cel puţin trei personaje ce vor veni curând în apele istorisirii noastre: contele de Germigny, senior de Germolles, ambasador francez la Constantinopol, seniorul genovez Franco Sivori, prieten nedespărţit de la o anumită dată şi secretar intim al voievodului şi Pierre Bataillard, alt prieten şi altfel de prieten al voievodului, un spadasin celebru în epocă, fără casă şi fără masă, aparţinând tuturor şi nimănui. Prezenţa acestora, atât de diferiţi, oameni la ceas de marş, în alaiul vestit prin întindere şi număr, nu trebuie însă deloc să ne mire. De Germigny, ca unul ce fusese trimisul lui Henric al III-lea de Valois la Poartă în favoarea lui Petru Cercel, trebuia să fie alături de acesta şi la încununare, Franco Sivori nu se mai putea despărţi de cel care îi furniza imaginea principelui ideal şi căruia se hotărâse să-i scrie Memorialul vieţii şi domniei ce începea azi; Pierre Bataillard era mai greu de tălmăcit ca prezenţă aici. Dar de vreme ce casa şi masa lui puteau fi oriunde şi spada o putea mânui la fel de bine şi sub cerul Valahiei, rămânea numai a spune că singurul fapt ce îi azvârlise pe un nou făgaş al aventurii permanente din viaţa sa era acest principe valah pe care îl iubea nespus. Restul rămâne a-l afla cititorul la vremea cuvenită.

Grupul italienilor şi francezilor era, de fapt, ceva mai mare. Apărea completat de doi nepoţi ai voievodului şi mai cu seamă de boieri români ce aveau să alcătuiască sfatul noului domnitor precum şi câţiva boieri greci.

Ariergarda cortegiului putea fi alcătuită şi socotită după cei 500-600 de cai ai românilor şi grecilor. Dar nu aceasta era realitatea. Adevărata ariergardă era compusă din oameni de rând, din prostime, care, la vestea sosirii noului Vodă, alergaseră din toate părţile Munteniei degrabă la Dunăre. Aceştia erau oameni simpli la port, la grai şi la simţire. Ce aveau în suflet, aceasta le stătea şi pe limbă. Auziseră de Petru că este osul lui Pătraşcu cel Bun, pe care îl iubiseră şi îl preţuiseră din inimă pentru virtuţile de seamă pe care le avusese şi ştiau că din stejar, stejar răsare şi din floare aleasă tot astfel de floare creşte. Se săturaseră de poverile dărilor celor multe şi necruţătoare puse în spinare de Alexandru al II-lea şi Mihnea Turcitul şi se pregăteau să-l întâmpine cu inima deschisă pe noul voievod, sperând de la el luminarea zilelor lor. Deşi el venea să se încunune cu steag de la Poartă, pentru că altfel, în aceste vremuri, nu era chip!

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Prinț și spadasin. Volumul I”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii