ADAM. Vara

32,50 lei

ADAM. Vara (eBook) – Alcaz

Golește
ISBN: EB9786065947351 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Cea de a treia viaţă a durat 25 de ani, trăiţi în Occident, cu libertate, demnitate şi realizări.
Deşi instalat în Franţa, nu am trăit viaţa pariziană, întrucât activitatea mea profesională s-a desfăşurat în Africa, după venirea familiei.
– Trebuie să recunosc că te-ai descurcat.
Africa pe care am cunoscut-o este cea de dincolo de Sahara – oceanul de nisip, cum i se spune –, unde am apreciat ospitalitatea, respectul tradiţiilor şi al bătrânilor şi dorinţa tuturor de a trăi epoca actuală, zisă modernă.
– Să nu exagerăm.
Ştiu mai bine, pentru că tocmai asta am făcut în cei peste 20 de ani petrecuţi prin ţările Africii de vest.
– Cu ce rezultate?
Urmează, nu-ţi face griji! Nici Occidentul nu a evoluat de azi pe mâine. Şi astăzi există diferenţe în nivelul de dezvoltare al ţărilor occidentale.
– Şi după Africa?
Am trăit – şi trăiesc – ultima parte a vieţii, cea de a patra. Ea a început chiar înainte de sfârşitul celei de a treia, dar total diferită. Mi-am găsit, în sfârşit, liniştea sufletească, dragostea şi timpul. Cu ele, am colindat lumea întreagă, cea de dincolo de Europa şi Africa. Şi am botezat această ultimă viaţă „Toamna”, anotimpul culegerii roadelor.
– Iarăşi Vivaldi!

ADAM. Vara (eBook) – Alcaz

Non ti ho fato ne celeste ne terreno, ne mortale ne immortale, perche tu, come se di te stesso fossi il libero e sovrano creatore, ti plasmi da te secondo la forma che preferesci.
(Nu te-am creat nici celest nici terestru nici muritor nici nemuritor, pentru ca tu, prin tine-însuţi, să poţi fi creator liber şi suveran, să te modelezi după forma pe care o vei dori)
„Discorso sulla dignita dell’uomo”
Pico della Mirandola (1463-1494)

PROLOG
1.

Africa m-a cucerit din primul moment! De când am coborât din avion, la aeroportul din Vridi, Abidjan.
Amestecul de aer umed cu sarea de mare m-a învăluit de la primele trepte ale scării. M-am oprit la jumătatea coborârii, ca să mă impregnez de acest amestec necunoscut, care evoca în fundul conştiinţei mele un fel de „cunoscut deja” şi de „ciupeşte-mă, visez”. În spatele meu, colegii se opriseră şi ei, nu ca să admire acest continent încă sălbatec, ci ca să lupte împotriva dificultăţilor de respiraţie a aerului încărcat cu peste optzeci la sută de umiditate.
– Doctore!, i-am strigat doctorului Gheorghiu, învăţaţi-i pe prietenii noştri cum să se adapteze acestui climat!
– Trebuie să mă ocup, mai întâi, de mine!, a fost răspunsul.

După controlul vaccinului obligatoriu împotriva febrei galbene, ne-am dus în sala de recuperare a bagajelor, unde se înghesuiau, se certau şi se insultau grăsanele „mamies” africane, grăbite să-şi recupereze baloturile enorme cu „wax” – pânză din bumbac imprimat, pentru „pagnes” (rochii tradiţionale) – cumpărate în Olanda. După recuperarea bagajelor, am ieşit în hol, unde o armată de hamali, de şoferi de taxi, de cerşetori, de vânzători ambulanţi, cu tot felul de nimicuri, ne-a înconjurat, încercând să ne smulgă valizele, portofelele sau măcar ochelarii. Eu îi avertizasem pe colaboratorii mei să se protejeze singuri, fiindcă poliţiştii erau absenţi, ocupaţi să dirijeze o circulaţie haotică.

Din fericire, colegul Marinescu reuşise să-şi facă drum prin această masă umană, cu ajutorul coatelor şi, mai ales, a înjurăturilor, ca să ajungă la noi, să ne salveze, aproape intacţi.
– Domnule Logan!, a strigat, luându-mă în braţe, aţi reuşit! Tovarăşa a acceptat, până la urmă!
– Ei, da!, i-am răspuns. Graţie ministrului.
– Salut şi bun venit!, s-a adresat celorlalţi. Veniţi, am un autobuz care vă aşteaptă.

Alături de autobuz, un bărbat plăcut, de vreo patruzeci de ani, ne-a salutat, zâmbind:
– Bine aţi venit! Sper că această călătorie cu UTA a fost agreabilă.

Marinescu ni l-a prezentat:
– Acest domn se numeşte Phillipe Breton – care, totuşi, nu este din Bretania –, dar care este reprezentantul ONUDI-ului în Coasta de Fildeş.
– Domnule Logan, mi s-a adresat Breton, doream să vă cunosc, fiindcă Domnul Marinescu nu mai ştia cum să vă laude.
– Nu-l ascultaţi, Domnule Breton, este un mare mincinos.
– Mi-am dat seama, a spus, râzând. Veniţi în maşina mea, vă rog!
– Scuzaţi-mă, dar nu vreau să mă separ de echipa mea.

El a zâmbit şi a continuat:
– Vă înţeleg. Ne vedem, atunci, la hotel.

Hotelul ales de Breton şi de Marinescu se afla în cartierul numit „Plateau”, în centrul oraşului, aproape de sediul ONUDI. Repartiţia celor şase camere a creat o dispută verbală care a durat aproape o oră. Până la urmă, cuplurile s-au format şi au rămas neschimbate până la sfârşitul misiunii noastre: profesor-profesor, şofer-şofer, şofer-operator chimist, doctor-economist, cineast-inginer mecanic şi, în sfârşit, Marinescu şi eu.
Breton, care nu ţinea să participe la discuţiile noastre, ne-a invitat la biroul lui, ca să punem la punct etapele expediţiei noastre. Imobilul „La Pyramide”, în care el ocupa jumătate din primul etaj, avea într-adevăr forma unei piramide, fructul imaginaţiei unui arhitect pasionat de egiptologie. La întrevedere, am mers numai Marinescu şi cu mine, ceilalţi dorind să viziteze oraşul sau să se odihnească.
– Domnilor, a început gazda noastră, vă reamintesc că mâine este 25 decembrie, marea sărbătoare a Crăciunului. Timpul este superb şi am programat, cu familia mea, o ieşire cu vaporul, pe mare. Şi sunteţi invitaţii noştri!

Marinescu m-a privit, l-a privit pe Breton şi a oftat:
– Eu sunt un evreu fricos, mărturisesc. Marea nu m-a atras niciodată. Călătoria de la Hamburg la Abidjan mi s-a părut interminabilă. Prefer să rămân la hotel şi să pun la punct, prin telefon, cu biroul ONUDI din Ouagadougou, localităţile în care ne vom opri pentru demonstraţiile noastre.

Breton a zâmbit şi i-a precizat:
– Mâine şi poimâine sunt sărbători, chiar şi aici, în Africa. Nu veţi găsi pe nimeni la Ouaga.
– În cazul acesta, voi lucra singur. Am atâtea lucruri de făcut, de când şeful meu drag, aici prezent, mi-a înfundat până la urechi cascheta de amiral.
– Care, i-am răspuns, vă stă foarte bine! Iar eu, m-am adresat lui Breton, sunt încântat să sărbătoresc în modul acesta naşterea lui Isus. Îmi pot permite să aduc încă doi din colaboratorii mei?
– Bineînţeles Vaporul meu este destul de mare… veţi vedea. Invitaţi pe toată lumea!
– V-aţi gândit la cine?, a vrut să ştie Marinescu.
– La Sandu, cineastul, şi la Vasile, inginerul. Fiindcă ceilalţi…

2.

Sandu a acceptat imediat, entuziasmat:
– Extra! Plimbare minunată, care-mi va da ocazia să încerc noua cameră, pe care am luat-o cu mine!

Vasile, din contră, mi-a mărturisit, încurcat:
– Sunt prea bătrân pentru asemenea aventuri, Domnule.

Ceilalţi, aşa cum mă aşteptam, au refuzat invitaţia, preferând piaţa africană şi laguna Ebrie.
Vaporul lui Breton era, într-adevăr, mare. El ne aştepta într-un port de vaporaşe, din Marcory, unul din cartierele elegante din Abidjan, cu cele două motoare demarate. La bord, familia Breton-ului nostru normand – era din Honfleur – şi cu doi africani: boyul şi mecanicul vaporului. Reprezentantul ONUDI-ului ne-a prezentat soţiei şi mamei lui, care ne-au primit amândouă cu căldură; cei doi băieţi – 9 şi 12 ani – erau ocupaţi cu examinarea cadourilor primite în ajun de la Moş Crăciun. Privindu-i, am simţit inima strânsă, gândindu-mă la Alexandru, care era fără mine, pentru prima dată în viaţa lui, la venirea dragului nostru moş, care aduce cadouri copiilor. I-a plăcut, oare, costumul pe care i-l comandasem la atelierul de confecţii al Comitetului central? Şi cravata asortată? O să le dau un telefon diseară!

După ieşirea din port, Breton a manevrat cu o abilitate care confirma experienţa şi cunoaşterea „terenului” şi a reuşit să treacă lin peste ruloul oceanului, care se afla la vreo treizeci de metri de mal.
– Foarte periculos acest rulou, îmi explica el. El absoarbe pe cei care vor să-l treacă înotând şi apoi, îi împiedică să se reîntoarcă. Iar când a reuşit să-şi înece victimele, le aruncă pe plajă, ca pe nişte epave inutile.
– De necrezut, a murmurat Sandu, care se descurca destul de bine cu franceza.
– Şi acum, priviţi!, ne-a arătat „căpitanul”.

Într-adevăr, de cealaltă parte a ruloului, oceanul era calm, liniştit, primitor. Valurile mici, care trădau viaţa care se frământa în adâncimile acestei imensităţi lichide, se ondulau lent la suprafaţa, de un albastru infinit. După treizeci de mile, Breton a oprit cele două motoare şi a făcut semn adjunctului său să arunce ancora. Sandu era lipit de proră, de unde filma portul îndepărtat şi delfinii care veniseră să ne salute, după obiceiul lor.
– Oceanul vă aşteaptă, Domnilor!, ne-a invitat Breton.

Ignorând invitaţia, cei doi băieţi se aruncaseră deja în apă, unde o minge de volei – care-i precedase – îi aştepta.
– E rândul Dumneavoastră!, ne-a invitat Breton.
– Nu sunt rechini?
– Bineînţeles că sunt. Dar noi avem îngerul nostru păzitor.

Şi mi-a arătat un mic câine, alb cu negru, sau invers, care era culcat la picioarele lui, unde credeam că doarme. Rasa? Un amestec afro-indo-european, în care numai bunul Dumnezeu putea să-i identifice originile. În faţa aerului meu incredul, Breton mi-a explicat, cu un râs contagios:
– Se numeşte Miro, fiindcă vede departe, foarte departe chiar, şi este dresat să ne semnaleze orice apropiere a unui rechin, venit din fundul oceanului.

Tot vorbindu-mi, s-a dezbrăcat, ca să rămână în chiloţii de baie, şi s-a aruncat în apă, însoţit, puţin mai târziu, de soţia lui.
Încurcaţi, Sandu şi cu mine ne-am privit şi, fără să mai spunem ceva, ne-am dezbrăcat şi am rămas în chiloţii noştri, cei de baie nefăcând parte din bagajele noastre. Mama copiilor a pufnit în râs, văzându-ne ca pe bărbaţii din tinereţea ei. Noi am ridicat din umeri, fatalişti, şi ne-am alăturat celor din apă. Era un deliciu! Ce spun eu? Un paradis! Apa era caldă, limpede, pură, în starea ei de milioane de ani, când strămoşii noştri au părăsit-o ca să cucerească lumea. Peştii, curioşi, veneau din când în când să ne vadă de aproape şi plecau, apoi, dezamăgiţi.
Dar, pentru mine, era o fericire! Să mă bălăcesc în apele oceanului primitor, în ziua de Crăciun, zi în care, în fostul meu cămin, invitaţii tremurau de frig, înainte de a se aşeza la masa încărcată cu bunătăţi şi cu ţuica fiartă! Imaginele bunicii mele, a unchiului Alexandru şi a Caterinei cea mare, a fratelui meu Mihai, cuminţit şi îmbătrânit, a inconştientului Picky şi a nefericitului Nicu Russu treceau prin faţa ecranului din spiritul meu şi – în afară de primii trei – cu întrebarea „îi voi revedea vreodată?”

Din apă, observam micuţa corcitură Miro, care alerga pe punte, de la dreapta la stânga, supraveghind apariţia vreunei aripioare de rechin, lătrând atunci copiii se depărtau prea mult şi mişcându-şi codiţa, atunci când Mamadou, mecanicul de bord, îl încuraja. Gazda noastră s-a apropiat de mine, ca să-mi spună:
– Bună idee, plimbarea asta, nu?
– Este extraordinară şi nu ştiu cum să vă mulţumesc.

Bunica ne-a strigat:
– Gata, copii! Probabil că vă este foame! Înapoi!

A fost nevoie de un sfert de oră ca să-i convingă pe copii să urce la bord şi să redevină ascultători. Masa era generos umplută şi acest prânz al Crăciunul din 1974 a rămas o amintire de neuitat.
Seara, la hotel, am obţinut repede legătura telefonică cu familia mea.

– Nu!, a strigat Olga. Vorbeşti chiar din Africa?
– După cum auzi. Pentru ce te miri? Credeai că Africa a rămas la tam-tam?
– Eşti nostim, ca de obicei.
– Vrei să mă schimb?
– Ah, nu!… Şi în ce parte a Africii te afli?
– În Coasta de Fildeş, la Abidjan.

Pe scurt, i-am vorbit despre primele mele impresii, evitând ziua petrecută pe ocean, ca să-i cruţ nostalgia sau tristeţea. Şi am continuat cu:
– V-au plăcut cadourile?
– Da, foarte mult! Ţi-l dau pe fiul nostru, care aşteaptă cu nerăbdare!
– Tata!, am auzit ţipătul lui Alexandru. Costumul este perfect! Mulţumesc, mulţumesc de o mie de ori! Visam să am unul ca acesta!… Tu ai început aventurile tale?
– În câteva zile.
– Şi când vii înapoi?
– În martie.
– Vei fi, deci, de ziua mea?

Ce puteam să-i spun? Urechile Securităţii ascultau fiecare cuvânt.
– Sper, dragul meu… Hai, gata, am să vă mai chem când va fi posibil, fiindcă în curând vom fi în Africa profundă.
– Fii atent, tata, la animale… şi, mai ales, la şerpi!
– Am să încerc! La revedere!
– Te sărut, tata! Te iubesc!
– Şi eu vă iubesc!

Ziua de 26 decembrie a fost destinată pregătirilor de plecare. Marinescu a lucrat bine, chiar de la sosirea lui, cu ajutorul lui Breton şi al PNUD-ului local (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare). Maşinile erau matriculate, cu plăci de identitate şi cu autocolante, purtând emblemele şi culorile albastre ale Naţiunilor Unite, fixate pe portiere. Cei doi şoferi ivoarieni pentru cele două ARO au fost prezenţi, de dimineaţă, la hotel, ca să cunoască echipa şi reciproc. Cu ocazia asta, am împărţit locurile:
– ARO 1: Kone (primul şofer african) cu Marinescu, doctorul Gheorghiu şi cineastul Sandu;
– camion 1: şoferul român 1, cu economistul Bărbulescu;
– camion 2: şoferul român 2, cu inginerul Vasile;
– camion 3: şoferul român 3, cu operatorul chimist Rotaru;
– ARO 2: Coulibaly (al doilea şofer african), cu mine şi cu cei doi profesori de agronomie, Negrescu şi Sava.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “ADAM. Vara”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii