24 de trandafiri. Peregrini în căutarea lui Iisus

15,90 lei 13,80 lei

24 de trandafiri. Peregrini în căutarea lui Iisus (eBook) – Emil Rațiu

Golește
ISBN: EB9786065947337 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Leonardo da Vinci scria la 1500 că va veni timpul când uciderea unui animal va fi condamnată ca şi uciderea unui om.
Tolstoi scria că „dacă abatoarele ar avea pereţi de sticlă, nimeni nu ar mai consuma carne”. Iar marele geniu şi laureat al Premiului Nobel, doctorul Albert Schweitzer, scria că respectul pentru viaţă este principiul etic fundamental al creştinismului, deoarece etica iubirii este conţinutul universal şi permanent al mesajului creștin! Fiindcă viaţa este sacră şi indivizibilă, una şi aceeaşi în substanța ei, indiferent de formă, nu putem să-i acordăm sau să-i negăm unei fiinţe dreptul la existență după forma în care se prezintă.

Asemenea peregrinilor din această carte, este de datoria preoţilor creştini să dea exemplu şi să explice poporului respectul vieţii indiferent de formă. (Emil Rațiu)

24 de trandafiri. Peregrini în căutarea lui Iisus de Emil Rațiu

24 DE TRANDAFIRI

Cu câteva zile înaintea Crăciunului, în vitrina unei florării de vizavi de Cişmigiu, înfloriseră 24 de trandafiri. Victor, care trecea în fiecare zi pe acolo, privea la ei ca la un miracol în inima iernii şi se gândi să-i ducă Mariei de ziua ei. Nu era şi fata blondă, sprinţară, o zi de soare în iarnă, o minune în viaţa lui Victor? Vorbise doar de câteva ori cu ea în anii lungi de studenţie şi acele câteva ori fuseseră clipe atât de însorite că tot restul vieţii fără ea îi părea o zi polară, îngheţată.

Acum trebuia să se despartă de ea, să renunţe şi la speranţa de a-o mai vedea când şi când la facultate şi de aceea voia să pună stavilă acestui viitor fără ea, mărturisindu-i dragostea sa prin aceşti 24 de trandafiri înfloriţi în plină iarnă. Era prea timid ca să-i ducă, întrucât ştia că nu se ataşa de nici un băiat şi privirea ochilor ei limpezi l-ar fi topit ca pe un biet bulgăre de zăpadă venit pe lume, în faţa ei, urât şi plin de funingine. Ce să facă? Recurse la ajutorul singurului prieten care-l înţelegea şi cunoştea pasiunea lui pentru ea, un teolog, cu cinci ani mai mare decât dânsul, care, după ce făcuse teologia, urmase facultatea de medicină; acesta îi insuflase lui Victor cele mai pure principii morale, care găsiseră imediat loc în sufletul său idealist, croit parcă numai pentru idei pure, atât de departe, vai, de lumea reală. Astfel, trăind în sfera imaginarului, a basmelor şi a eroilor, în care Maria îi apărea o Ileană Cosânzeană al cărei trup era creat din adevăr şi cerească seninătate, îi părea că acei 24 de trandafiri erau asemeni salatei din grădina ursului, pe care în plină iarnă, asemeni lui Harap-Alb, el reuşea să-i aducă pentru Maria. Nestor Teologul, prietenul său, adică Radu, cum se numea înainte de a intra la Teologie, i-ar fi dus Mariei în ziua solstiţiului, când se reaprinde în lume lumina soarelui, fiind ziua ei de naştere, buchetul de 24 de trandafiri, însoţit de o scrisoare, în care el îi mărturisea dragostea lui.

Era o zi ca o cumpănă a apelor, în care drumurile lor se despărţeau pentru totdeauna, plecând din Bucureşti şi poate nemaivăzându-se niciodată. Îi scrisese în acea zi, vrând parcă să împiedice cumpăna, cursul apelor, curgerea însăşi a timpului, despre dragostea lui pentru ea, spunându-i că ea era în această lume mai curată decât adevărul şi mai senină decât primăvara, că asta simţea pentru ea din primul an de facultate, când încercase să-i spună că o iubea, apoi îi scria şi de nopţile de iubire pentru ea fără nici o speranţă, când trecea târziu pe sub ferestrele ei, atras de ea ca de un magnet al adevărului şi al purităţii.

Acum, scrisoarea aceasta, graţie lui Nestor Teologul, împreună cu trandafirii ar fi ajuns la ea. A cumpărat, împreună cu Nestor, de la florăria de vizavi de Cişmigiu, buchetul de trandafiri, ca o minune în plină iarnă, aşa cum era şi ea, Maria, în această lume îngheţată de gerul inimii şi fără har, şi, străbătând drumul pe Splaiul Dâmboviţei, au ajuns repede în Piaţa Unirii. Acolo, Nestor Teologul a luat buchetul şi s-a dus la ea acasă. Ce curaj avea acest băiat, să dea ochii cu ea! Victor aşteptă departe, la vreo 200 de metri, ascuns aproape de nişte căsuţe mici, între care este un târg de haine vechi, probabil „Taica Lazăr” de odinioară, privind ţintă la casa Mariei, de care-l desparte uriaşa piaţă a Unirii.

– Doamne, ce bine că n-a mers el!

Inima îi bate tare de emoţie. Dacă Nestor nu găseşte pe nimeni acasă? Bieţii trandafiri, 24, ca şi anii Mariei, şi ai lui… Trec aşa secunde, minute în şir, care i se par lungi cât o dimineaţă întreagă, fără ca Nestor să se întoarcă. Ce s-a întâmplă? Iată, deodată apare Nestor radios.

– I-am dat buchetul, zice el.

– Cui?

– Chiar ei, îi răspunde. Mi-a deschis ea şi i-am dat buchetul.

– I-ai dat şi scrisoarea?

– Da, îi răspunde Nestor, radios ca de la o misiune dusă la capăt.

Ce prieten bun, gândeşte încântat şi Victor. Era singurul care cunoştea pasiunea lui pentru Maria. Cui altcuiva putea să-i spună? Ce făcea dacă nu-l cunoştea pe el?

– Mi-a cerut, îi întrerupe Radu, adică Nestor Teologul de acum, dacă e nevoie să-mi iscălească de primire şi, aşa cum mi-ai spus, i-am zis că nu.

– Foarte bine, întăreşte Victor. La ce folosea?

Se îndreaptă amândoi spre casele lor, Nestor spre tramvaiul 15, care merge la Rond, iar Victor, care se întoarce acasă pe jos, pare că pluteşte alături de Nestor. Apoi se despart, Victor se îndreaptă singur spre Splaiul Dâmboviţei. Este bucuros, toată lumea îi pare că este în acele clipe a lui, căci inima Mariei îi pare că se cuprinde ca de un ecou de dragostea lui. Curată ca adevărul şi senină ca primăvara… I-a spus în scris tot ce gândeşte despre ea… Care va fi reacţia ei? Sunt ultimele zile pe care le mai stau acasă, şi ea, şi dânsul. După Crăciun vor pleca la post, la ţară. Doamne, cum au trecut anii… Şi parcă la mijloc n-ar fi nimic, deşi s-au întâmplat atâtea lucruri… Erau de acum oameni maturi când a venit Revoluţia şi a împărţit timpul tuturor, al Ţării, în două: înainte şi după. Nimic nu a mai fost cum era înainte, decât dragostea… În cazul lui Victor singura dragoste care i-a rămas lui a fost aceea a lui Dumnezeu. Cea mai mare… Căci de la Maria nu a mai avut nici un semn. După Revoluţie, într-un elan mistic, s-a înscris la facultate la Teologie, căutând a-L cunoaşte pe Dumnezeu, gândind că Maria îl apropiase de Dumnezeu prin fiinţa ei, căci îi apărea acum că i-a fost trimis în cale un înger, fiindcă ce putea fi mai curată decât adevărul şi mai senină decât primăvara decât un înger, pe care avusese norocul să-l întâlnească printre oameni? De Nestor, care înainte de a deveni teolog se pare că se numea Radu, dar în timpul comunismului nu putea spune că era teolog, singurul său prieten adevărat, la fel, nu a mai ştiut nimic, doar auzise că plecase în Germania, ca apoi, dezamăgit probabil de străinătate, să se întoarcă în ţară, dar el nu-l mai întâlnise nicăieri, deşi îl căutase. Singurul său prieten… După ce a terminat cu media maximă Facultatea de Teologie, Victor, fiind dotat pentru gândirea abstractă, pentru căutarea existenţei din afara materiei – la fel ca Maria –, a fost trimis pentru un doctorat la Vatican, la Roma. Aici s-a apropiat mult de călugării benedictini, dedaţi, ca şi dânsul, studiului şi filosofiei, şi a rămas în Italia. Aproape fără să-şi dea seama cum, a preluat funcţii şi de preot catolic, făcând pe lângă celelalte făgăduinţe pe care le făcuse ca preot ortodox şi pe aceea de castitate. Şi au trecut câţiva ani, puţini la număr, în care Italia se umpluse de români care-şi părăseau Ţara, şi în păresimile Paştelui, care în acel an cădea la aceeaşi dată şi pentru ortodocşi şi catolici, fusese trimis în marea catedrală de la Sfântul Petru să-i spovedească pe credincioşii de limbă română… Şi aici… necunoscute cu adevărat sunt căile Domnului… Aici, în semiobscuritatea cabinei unde spovedea, care ascundea chipurile pentru a da curaj sufletelor să se înalţe, despovărându-se de păcate, în timp ce în măreaţa catedrală se înălţau spre cer norii de tămâie şi cântecele corului, acompaniind momentele grave ale judecăţii lui Iisus, a apărut în faţa lui Victor, pentru spovedanie, Maria… Cu faţa severă de confesor, care acolo lega şi dezlega pentru eternitate sufletele, în cabina semiobscură, ea, după douăzeci de ani, nu l-a recunoscut. După întrebările de rit, la sfârşitul spovedaniei, după ce i-a dat dezlegarea, el a ridicat perdeaua şi lumina becurilor imensei catedrale, a făcliilor şi a lumânărilor a pătruns în cabină, i-a luminat chipul şi ea deodată a dat un ţipăt, l-a recunoscut şi a început, de emoţie, să plângă. Din fericire, era ultima care se spovedea în acea seară. Apoi, după ce şi-a scos şi a predat tunica de preot oficiant, el a însoţit-o pe Maria, slăbită de emoţie. A aflat că era în vizită la o nepoată de a ei în Italia şi venise la Roma tocmai pentru a vedea slujba şi a se spovedi în catedrala Sf. Petru. Ea i-a amintit că el voise în facultate să fie prieteni, dar apoi schimbase grupa. El imediat a întrebat-o de cei 24 de trandafiri. Dar, spre uimirea lui, ea nu ştia nimic, cum nici despre scrisoarea lui nu ştia nimic! Nu primise nimic…

Tot ce făcuse Nestor fusese un bluf… Ea-l cunoştea bine pe colegul lor Nestor, îşi amintea bine de el, dar nu-i dăduse nici ei, nici nimănui din casă absolut nimic! Totul fusese din partea teologului Nestor, vai, o minciună… Ajunseră astfel, vorbind de cei 24 de trandafiri şi de tinereţea lor, de colegi, la autogara Tiburtina, de unde ea trebuia să ia cursa care o ducea la Isernia. Dar cursa plecase, căci ei, vorbind pe drum, întârziaseră. La fel ca şi cu cei 24 de trandafiri, nu mai putea da timpul înapoi… Dar apoi, ce era timpul, se întrebă, pentru a „n”-oară, Victor. Era acelaşi timp în cazul celor 24 de trandafiri care dispăruseră şi al autobuzului de Isernia?

Rămăseseră amândoi în noapte. Trebuia să-i găsească un adăpost. Nu avea unde decât la o pensiune lângă gara Tiburtina. Acolo era atâta lume străină, bărbaţi tineri şi mai bătrâni, cei mai mulţi, vai, cu figuri de pleavă a societăţii care deja o priveau pe Maria cu ochi obraznici, că el a trebuit să rămână cu ea.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “24 de trandafiri. Peregrini în căutarea lui Iisus”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii