Sanin – roman erotic

14,40 lei

Sanin – roman erotic Ediţia a II-a (eBook) – Mihail Arţîbaşev

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9789731925943 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Capodoperă apărută în 1907 i-a adus o celebritate scandaloasă autorului.
La iniţiativa Bisericii ortodoxe ruse lui Arţîbaşev i s-a intentat un proces, scriitorul fiind învinuit de propagarea pornografiei. În consecinţă, Sanin şi alte scrieri ale lui Arţîbaşev au fost interzise în patria autorului. Un roman de scandal nu numai literar, o capodoperă în care se luptă cu prejudecăţile morale, sexuale, sociale.
O carte scrisă în bunaă tradiţie inaugurată de D.H. Lawrence şi Henri Miller.

Sanin. Ediţia a II-a de Mihail Arţâbaşev

Un precursor al lui Nabokov sau Mihail Arţâbaşev şi proza erotică

Întreaga istorie a omenirii este impulsionată, conform teoriei freudiene, de pasiuni şi avataruri erotice. Erotismul, factor important în viaţa umanităţii, a fost reflectat, de-a lungul veacurilor, în străvechile picturi rupestre, în literatura şi arta antică greacă, romană, hindusă şi chineză, în Biblie (îndeosebi în Vechiul Testament), în scrierile în versuri sau proză ale lui Sappho, Ovidiu, Petronius, Apuleius, Boccaccio, Chaucer, Rabelais, Shakespeare, Voltaire, Diderot ş. a.

Limba greacă cunoaşte în afara substantivului propriu Eros, zeul-patron al dragostei, mult mai popularele substantive comune „eros”, „erotos”, care semnifică „dorinţa simţurilor”, „iubire arzătoare”. Erotismul a însoţit omenirea în evoluţia sa, punându-şi amprenta pregnant asupra unor epoci, însă despre o adevărată revoluţie sexuală se poate vorbi doar în secolul al XX-lea; de altfel, sintagma „revoluţie sexuală” a răsunat plenar în 1936, în volumul cu aceeaşi denumire al psihanalistului austriac Wilhelm Reich (1897-1957).

Modul de receptare a erotismului de către societate s-a modificat în decursul secolelor şi deceniilor, de la ţară la ţară, diferenţiindu-se în funcţie de spaţiul geografic, religie, legislaţie, moravuri etc. Scrieri în versuri şi proză, picturi, sculpturi, ulterior filme artistice au fost taxate drept pornografice, imorale, scandaloase, şi doar cu trecerea anilor, cu schimbarea mentalităţilor, au trecut din categoria operelor interzise şi blasfemiate în galeria marilor creaţii, multe constituind teme de studiu în universităţi şi chiar şcoli de cultură generală, mostre demne de urmat ale genului analizat. Opere considerate la data scrierii sau apariţiei lor drept obscene, licenţioase, după traiectorii pline de sinuozităţi, au devenit în final scrieri clasice, de referinţă.

Astfel, romanul epistolar Legături primejdioase (1782) de Pierre Choderlos de Laclos (o notabilă versiune românească a fost realizată de Al. Philippide şi Grigore Sturdza) fusese condamnat de un tribunal francez la distrugere şi pus la index, în 1824, alături de operele lui Montesquieu, Voltaire şi Rousseau. Mult mai târziu, Charles Baudelaire îi va reliefa adevărata valoare, apreciindu-l ca pe un roman profund, cu o strălucitoare analiză psihologică.

Şi în secolul XX numeroase scrieri erotice au fost repudiate, iar autorii lor au fost etichetaţi drept pervertitori de moravuri, propagatori de obscenităţi; de învinuirea de pornografie, de exemplu, n-a scăpat nici Victor Marqueritte, îndeosebi din cauza celui de-al 37-lea roman al său, Băietana, care prin personajul principal, Monica Lerbier, demitiza falsele pudori ale societăţii franceze de după prima conflagraţie mondială. De răspândire a pornografiei în literatură va fi acuzat şi D. H. Lawrence (1885-1930), romanul său Femei îndrăgostite (1920), continuare a Curcubeului, putând fi tipărit iniţial doar la New York, romanul Amantul doamnei Chatterley, în Italia, în 1928, iar în Anglia, în variantă necenzurată, de-abia după trei decenii. În ţara noastră textul românesc al ultimului roman menţionat va avea un extraordinar succes de librărie, cu 5 000 de exemplare epuizate în două zile, în pofida manevrelor poliţiei de a interzice vânzarea, acţiune, de altfel, cel puţin stranie, deoarece romanul exista mai de mult în librării, e adevărat, în tălmăcire franceză.

Semnificativ este şi exemplul scriitorului american Henry Miller (1891-1980), al cărui roman Sexus (1949) din trilogia Crucificarea trandafirie a fost interzis în patria scriitorului timp de zece ani şi categorisit ca pornografic; chiar şi alte două capodopere ale scriitorului şi, implicit, ale literaturii americane, Tropicul Cancerului (1934) şi Tropicul Capricornului (1936), scrise şi publicate în Franţa, vor fi editate în SUA mult mai târziu, anume în 1961 şi, respectiv, 1962.

În ultimii ani ai secolului recent încheiat, aceste trei romane ale lui Miller au fost traduse cu multă plasticitate şi în integralitatea lor, fără „croşete”, de Antoaneta Ralian, care a găsit echivalenţele potrivite pentru redarea lexicului licenţios şi a argoului neconvenţional, folosite în zugrăvirea, cu francheţe şi temeritate, a experienţelor sexuale ale personajelor de către un scriitor pentru care, conform propriei sale afirmaţii, „mai impudică decât orice este inerţia”.

Posibilitatea unei nominalizări la premiul Nobel pentru literatură a ratat-o scriitorul rus şi american Vladimir Nabokov (1899-1977) din cauza romanului Lolita, apărut în 1955, la Paris (primul tiraj al romanului „de scandal” a fost arestat de poliţie), care în ţara de adopţie a autorului a fost refuzat de edituri, fiind considerat pornografic, un atentat făţiş la principiile moralei americane. După succesul răsunător din Europa, la un interval de doar trei ani, romanul va fi publicat şi în SUA, iar Nabokov îşi va traduce incitanta carte şi în limba rusă. În România fragmente din roman au fost publicate în 1980, în revista „Secolul 20”, însă integral Lolita va apărea de-abia în 1994; cititorii români vârstnici îl cunoscuseră şi-l apreciaseră pe scriitor încă din anul 1940, când apare romanul Camera obscură, în tălmăcirea lui Rostislav Donici (frate al scriitorului rus şi român Leonid Dobronravov, alias Leon Donici).

Pe solul fecund al literaturii erotice ruse al cărui exponent principal de la începutul veacului trecut a fost Mihail Arţâbaşev, s-a conturat o latură importantă a personalităţii adolescentului Vladimir Nabokov, care, pe lângă trăirile intime, a înmagazinat, în memoria afectivă, lecturile prozei „de scandal” şi dezbaterile din presa timpului, pentru ca, ulterior, aceste reminiscenţe livreşti să irumpă în viguroase stihuri erotice (o bijuterie a genului este şi poezia Lilit, 1937), în nuvele şi romane din „ciclul rusesc”, impregnate de un erotism voalat, discret, în povestirea Vrăjitorul (1939) şi îndeosebi în romanele scrise în engleză, Lolita (1955) şi Ada (1969). În scrierile sale erotice Nabokov a evitat lexicul „scandalos”, cuvintele „periculoase”, licenţioase, aspect caracteristic, de altfel, şi literaturii ruse de la începutul veacului trecut şi, implicit, lui Mihail Arţâbaşev.

Pentru literatura erotică rusă Arţâbaşev reprezintă un nume de referinţă, un scriitor emblematic cu o largă audienţă în rândul cititorilor din patria sa (până la interzicerea operelor sale de către noul stat sovietic, care preluând învinuirile total nedrepte aduse lui Arţâbaşev, pasămite, autor de scrieri pornografice şi demoralizatoare, l-a eliminat pentru mai bine de o jumătate de veac din istoria literaturii ruse), dar şi în numeroase ţări din Europa, printre care şi în România interbelică.

Născut la 25 octombrie (după stilul nou – 6 noiembrie) 1888 în cătunul Dobroslavovka, judeţul Ahtâr, gubernia Harkov şi decedat la 3 martie 1927, la Varşovia, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Mihail Petrovici Arţâbaşev provine – pe linie paternă – dintr-o veche familie de nobili moscoviţi scăpătaţi; mama scriitorului, Alexandra Nikolaevna, era de origine poloneză; ambii părinţi erau de religie ortodoxă. După absolvirea gimnaziului din Ahtârsk urmează, în anii 1897 – 1898, şcoala de pictură şi desen din Harkov, intenţionează să devină artist plastic. Din 1894 schiţe şi nuvele îi apar în publicaţiile harkoviene, iar din 1898, o dată cu transferul în capitala Rusiei, scrierile sale sunt găzduite de presa literară din Petersburg.

Până la fuga sa în exil, în Polonia, în 1923, Arţâbaşev a fost, în Rusia, unul dintre cei mai citiţi şi comentaţi scriitori, beneficiind de numeroase elogii, dar a fost şi ţinta unor atacuri demolatoare. Apoi, critica literară sovietică l-a anatemizat, operele i-au fost scoase din biblioteci sau trecute la „fond secret”, iar atunci când, totuşi, numele scriitorului apărea în unele enciclopedii, dicţionare sau istorii ale literaturii ruse, din succintele propoziţii ce-i erau dedicate, apăreau, inevitabil, epitete şi formulări de genul „albgardist”, „emigrant alb”, „propagandist al dezmăţului sexual”, „autor de pamflete împotriva revoluţionarilor”, „apologet al pornografiei” etc. Chiar şi în primul volum din Kratkaia literaturnaia enţiklopedia, apărut la Moscova, în 1962, în perioada „dezgheţului” hruşciovist, scriitorul rus este prezentat într-o tonalitate total negativă. Doar în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, creaţia artistică a lui Arţâbaşev a reintrat în circuitul normal al valorilor literaturii ruse, prin reeditări succesive şi apariţia de articole şi studii obiective despre rolul semnificativ jucat de scriitor în evoluţia prozei ruse.

Prima operă „serioasă”, după propria-i opinie, nuvela Paşa Tumanov (1903), în varianta şi sub denumirea iniţială În păienjeniş, fusese interzisă de cenzură în 1901. De o caldă primire din partea criticii literare s-a bucurat romanul Moartea lui Lande (1904); această proză, prin personajul său principal, aidoma Vrăjitorului nabokovian, ce fusese schiţă şi motiv primar pentru Lolita, va prefigura, într-un fel, celebrul roman Sanin.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Sanin – roman erotic”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii