O sută și una de poezii de Ovidiu Genaru

Între 1966, când a debutat editorial Ovidiu Genaru cu volumul „Un şir de zile”, şi 2016, când apare antologia „Terapia cu îngeri” („Cuvânt însoţitor” de Ioan Holban, Editura Junimea, Iaşi, 2016, 280 p.) sunt cincizeci de ani.
Reperele cronologice sunt, ambele, din aria liberalizării, fie ea aceasta prin „înmuierea” aplicării unei ideologii unice, la jumătatea deceniului şapte, fie prin democratizarea expresiei literare, în prezent. Dacă în 1966, după debuturile primilor „şaizecişti”, Genaru li se adăuga pe ceea ce era deja un culoar estetic al poeziei noastre; în 2016, lirismul său caligrafic, ironic şi subtil distonează vădit cu producţia versificatoare înconjurătoare. Atâtea versuri apar şi se pot citi zilnic pe internet şi atâţia autori, cu şi fără ghilimele, se manifestă energic şi abundent în prezent, încât antologia hiper-lucrată a poetului de la Bacău pare un obiect estetic al altor vremi.
Dincolo de volumele ce compun o asemenea traiectorie poetică, însuşi acest traseu al lui Genaru, din 1966, când a debutat editorial la 32 de ani, şi până în 2021, când face 87, este al unui poet neo-modernist care a devenit (treptat şi pe merit) un clasic în viaţă.