Centurionii. Lovitura – Vol II

Centurionii. Lovitura Vol. II de Marcel Secui

Leroi scoase înregistrările pe cîteva casete magnetice şi, o oră mai tîrziu, Alex Heyes stătea încruntat şi le asculta. La sfîrşit, ridică ochii spre francez şi îl privi atent, cu sprîncenele înălţate. „Crezi că Lorna e în pericol?” Leroi îşi strîmbă nasul şi gura într-o grimasă care spunea destule. „Posibil! spuse el încet. Pe de altă parte însă, dacă acest Grandes chiar îi trage clopotele, aşa după cum arată ultimele rapoarte, o va pune sub supraveghere şi o va apăra. Nu reiese de nicăieri că tipul ăsta ar bănui-o de ceva… dar dementul ăla de Garcia… ai văzut cum gîndeşte!… Întîi te bagă sub apă, apoi te întreabă de nume!… Trebuie să te hotărăşti destul de repede ce anume vrei să faci… o laşi pe teren sau o extragi!” Alex dădu din cap strîngînd din buze. „Nu am nici o posibilitate s-o extrag acum… o asemenea acţiune mi-ar lua cel puţin douăsprezece ore, aşa că iese din discuţie. Dar are două alternative… şi în amîndouă trebuie să se descurce de una singură: să se întoarcă sau să se dea la fund!… Nu poate însă pleca din insulă decît cu avionul şi dacă încearcă acum aşa ceva, Garcia ăla o să pună mîna pe ea imediat. Sau s-ar putea refugia în tabăra lui Ribeira. În afară de asta, mai are şi cîteva adrese la care ar putea apela… Pînă la urmă, decizia îi aparţine ei… dar dacă dispare acum, Grandes va intra sigur la bănuieli şi ar putea precipita lucrurile… ceea ce mie nu-mi convine deloc…. Nu acum!” „Şi-atunci, ce ai de gînd să faci? Trebuie oricum s-o punem în gardă… chiar dacă ea decide să rămînă pe teren!… Numai că nu poţi şti care va fi decizia ei!” „Aş putea paria că ştiu!” spuse Heyes încet. Se ridică din fotoliu şi se apropie de harta Hernandinei pe care o privi cîteva clipe deşi nu o vedea. Se gîndea la alternativele pe care le avea el şi Lorna Hernandez. Se gîndea la felul ei de a acţiona. Ordinele pe care urma să i le transmită trebuiau să ţină cont de felul în care ea vedea problema pe teren. Dar în ultimă instanţă, decizia îi aparţinea numai ei. Se întoarse spre Leroi. „Transmite-i un mesaj de alertă şi explică-i pe scurt în ce situaţie se află! spuse el. Să decidă imediat ce face… dar sugerează-i să se retragă. Fără la revedere şi fără pupături de rămas bun… Nu mai avem decît cîteva zile… şi în perioada asta atît de scurtă nu cred că se va putea întîmpla mare lucru chiar dacă unii îşi vor da seama că a dispărut. Aminteşte-i că nu trebuie să se expună mai mult decît este cazul… Grandes şi amicii lui oricum vor fi foarte ocupaţi şi vor acţiona încă din seara asta şi noi nu mai avem cum să-i împiedicăm. Şi nici nu ne convine… Ceea ce vor face cei trei începînd de acum, vor fi acţiuni menite să le întărească propriile poziţii şi să o slăbească sau chiar să o distrugă pe cea a Preşedintelui, dar în acelaşi timp le va da puţin peste cap serviciile şi va slăbi pe termen scurt coeziunea serviciului de securitate, a armatei şi a poliţiei… şi asta tocmai în momentul în care vom lovi noi… Dacă ştim cum să ne mişcăm, vom putea exploata situaţia în avantajul nostru!” Leroi surîse, dînd încet din cap. „Pare logic! spuse el ridicîndu-se din faţa computerului. Numai că trebuie să ne grăbim dacă vrem să profităm de acest avantaj!” „Nu mai mult decît o facem! replică Heyes. Efectele mişcărilor lor se vor resimţi în armată şi în poliţie abia peste vreo trei zile, iar în serviciul secret poate chiar mai tîrziu. Mecanismele astea, chiar în insula aia nenorocită, nu sînt totuşi atît de proaste încît să nu funcţioneze din inerţie măcar cîteva zile, iar acţiunile celor trei şefi nu vor fi atît de ample încît să le blocheze de tot activitatea. Nu asta vor ei să obţină… Pînă la urmă, nu pare a fi vorba decît despre o epurare clasică la vîrf… nişte oameni de eliminat, nişte poliţe de plătit, nimic mai mult!… Noi mergem mai departe conform programului… nu schimbăm nimic!” Leroi dădu scurt din cap şi trecu la un alt computer pentru a-i transmite Lornei mesajul de alertă.

Lorna luase masa la pensiunea Celiei, apoi se retrase în căsuţa ei. Ca în fiecare zi, transmisese ultimele informaţii de care dispunea, gîndindu-se că cei care le aşteptau vor şti cum să le exploateze. Deşi surprinsă de mersul evenimentelor şi de turnura pe care o luau, ea nu putea interveni în mersul celor care se derulau şi nici în al celor pe cale să se producă. Vorbise de dimineaţă cu Tonio Grandes şi acesta îşi ceruse scuze pentru că nu o putea întîlni prea curînd. Avea probleme urgente pe care trebuia să le rezolve în ziua aceea, nu altădată. Pentru ea era destul de clar ce probleme urgente avea Tonio. Se alertă puţin cînd îi spuse că din acel moment avea două gărzi de corp care o vor păzi în permanenţă. Nu îi convenea prea mult, pentru că îi îngrădeau mişcările, dar nici nu putea refuza, pentru că Tonio cel grijuliu ar fi intrat la idei. Ştia prea bine cum funcţionează minţile celor care lucrau în serviciile secrete. Gîndindu-se la cei care îi studiau la ora aceea informaţiile, luă agenda pentru verificarea de rutină şi rămase puţin mirată cînd văzu că avea un mesaj. Pînă atunci nu primise nici unul, doar transmisese. Îl citi şi se încruntă pe măsură ce avansa cu lectura. Strînse din dinţi şi oftă clătinînd din cap. Asta îi mai lipsea acum. Părea o glumă, dar nu era. Heyes nu i-ar fi transmis ordinul de a abandona misiunea doar de dragul unei glume… şi aia destul de proastă. Se punea de o lovitură de palat în care Tonio al ei avea un rol principal. Astea erau problemele urgente pe care trebuia să le rezolve el în ziua aceea, nu altele. În legătură cu cele două gărzi, nu se îngrijora prea tare. Tonio nu dorea să o supravegheze, ci doar să aibă grijă de ea, nimic mai mult. Se întrebă cum reacţionase Heyes la aflarea acestei veşti, tocmai acum cînd se pregătea să invadeze insula. Probabil că nu fusese tocmai vesel. Important era însă că îi permitea să hotărască singură ce va face, în funcţie de realitatea de pe teren. Iar aceasta nu îi transmisese încă nici un semnal de alarmă, chiar dacă în aer plutea lovitura pe care o pregăteau Grandes şi generalii. Nu se putea totuşi baza în totalitate pe observaţii simple, pentru că serviciile secrete nu acţionau niciodată la vedere şi asta nu se putea ignora. Cu Tonio nu putea discuta în legătură cu asta pentru că s-ar fi deconspirat şi nu credea că reacţia lui ar fi fost una prea agreabilă dacă ar fi aflat cu ce se ocupa ea în realitate în insulă. Practic însă, nu de el trebuia ea să se ferească, ci de Garcia, adjunctul lui. Dar ca să se ferească de acesta, trebuia să se afle în preajma lui Grandes. Nu ar fi îndrăznit nimeni s-o ridice de lîngă el. Ar fi fost prea de tot. Gărzile de corp trimise de Tonio erau dintr-o dată foarte bine venite. Îşi spuse că trebuia totuşi să se descurce singură. Privi îndelung pe geam şi cercetă cu atenţie împrejurimile, dar nu constată nimic anormal. Probabil că cei doi oameni erau undeva prin preajmă, dar nu la vedere. Se gîndi cu regret că nu avea nici o armă de care s-ar fi putut folosi în caz de forţă majoră, iar Celiei nu voia să-i ceară una pentru a nu o implica în treburile ei. Situaţia, deşi se complicase în ultimele ore, nu părea totuşi foarte periculoasă deocamdată, dar se gîndi din nou că asta nu putea şti cu certitudine. Nu putea abandona misiunea, pur şi simplu. Nu ar fi fost în stilul ei. Trebuia să afle mai mult, dar nu vedea încă nici o cale pe care ar fi putut-o urma. Deocamdată trebuia doar să se bazeze pe simpla observaţie, să fie atentă şi să se ferească. Îşi împachetă aparatele într-o pungă de plastic nouă pe care o sigilă la gură cu bandă adezivă, avînd grijă să lase agenda pornită pentru a putea sta pe recepţie. Scoase două scînduri din duşumea, chiar de lîngă perete, puse punga sub acestea şi le montă la loc. Nu vor găsi nimic la ea, chiar dacă ar fi reuşit prin absurd s-o aresteze. Se întinse pe pat şi, cu mîinile sub cap şi privirile în tavan, îşi spuse că pentru moment avea nevoie de puţină odihnă. Nu credea că au să încerce să pună mîna pe ea chiar acolo, prea era în văzul lumii şi lui Garcia nu-i convenea să se dea în spectacol. N-ar fi riscat să abată asupra lui furia şefului arestîndu-i prietena oficială, chiar dacă o bănuia de spionaj. Iar oamenii lui Grandes, care o păzeau, nu ar fi permis în ruptul capului să i se întîmple ceva.

Inactivitatea, încordarea şi nevoia de informaţii o deciseră şi după-amiază, Lorna hotărî că era timpul pentru o plimbare.