Strada. Loc de trecere și petrecere

12,30 lei 9,80 lei

Strada. Loc de trecere și petrecere (eBook) – Monica Săvulescu Voudouris

Golește
ISBN: EB9789731727943 Categorie: Autor: Anul apariției: 2013 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Strada – ca un punct de maximă vitalitate, oglindă a timpurilor şi a structurilor sociale.

Strada, care vorbeşte, care aude, care vede, care impune, care exclude, care trăieşte, care povesteşte. Înmagazinând un anume trecut, ea este document. Ea este cea care face politică. În stradă s-au instalat ghilotinele. Pe străzi s-a cântat Marseilleza. La o răscruce de străzi se afla la Cap Town o platformă din piatră, care desemna altădata Piaţa de Sclavi. Strada este triumf sau înfrângere. Este recunoaştere oficială a puterii sau opoziţie. Pe străzi cad nevinovaţii. Pe-aici trec coloanele demonstranţilor. Strada poate fi bucurie şi poate fi tristeţe. Ea poate fi cântec sau bocet. Pe străzi se dansează la Rio. Pe străzi se cântă la Buenos Aires muzica lui Piazzola. Pe străzi se desfăşoara la Havana festivalul afro-caraibean. Strada este marele semn de identitate naţională. În acelaşi timp, ea e lumea cea largă. În care se-ntâmplă totul, binele şi răul, urâtul şi frumosul, emoţionalul, raţionalul, lacrima şi crima, nunta şi înmormântarea, muzica de piculină şi bubuitul de tun.

Va invit deci să omagiem împreună strada. Sa încercăm să configurăm un eseu al zilelor noastre. Totul ne aparţine şi va da despre noi mărturie. La tot ceea ce înseamnă spectacolul străzii participăm, conştient sau inconştient. Totul intră în perspectiva celui care ştie să vadă. Tot ceea ce a  creat, a distrus, a afirmat şi a contrazis omenirea (la fel ca şi germenii viitorului ei),  se află expus sau ascuns la un colţ de stradă.

Strada de Monica Săvulescu Voudouris

Prin mediile jurnalistice a circulat întotdeauna o anecdotă. Ea se referea la capacitatea profesională a unui adevărat ziarist. Şi relata cum un redactor şef, pentru a-l verifica pe un june candidat, îi dădea să scrie ce s-a întâmplat pe o stradă, timp de o oră, într-un loc anume. Jurnalistul, după scurgerea ceasului fatidic, s-a întors la redacţie triumfător şi a scris un reportaj despre un câine care muşcase un trecător. „Nenorocitule!” l-a apostrofat redactorul şef. „Nu ai stofă de jurnalist. Te-aş fi angajat dacă mi-ai fi scris un articol despre un om care a muşcat un câine, nu despre un câine care s-a repezit la un trecător”.

Eram la primii paşi în meserie când mi s-a relatat, ca avertisment, anecdota. Mi s-a părut stupidă. Neprofesionistă. Chiar anti-profesionistă.

Faptul că un om, nebun cu siguranţă, odată, într-un ceas anume şi într-un loc anume, a muşcat un câine, nu are nimic semnificativ. Întâmplarea nu adaugă nimic la ceea ce ştim, în general, despre semenii noştri. Ea este de domeniul patologicului. Îşi are deci locul în tomurile de psihiatrie. Şi cazul descris, trebuie tratat necondiţionat. Nicidecum proliferat de mijloacele media. Jurnalismul de scandal este scandal, nu este jurnalism. Oamenii care muşcă câinii sunt pacienţi. Şi redactorul şef care poate cere angajatului lui să scrie despre una ca asta, este pur şi simplu tâmpit.

Un tâmpit cu o notă de geniu însă. Fiindcă l-a trimis pe reporter pe stradă.

Strada, deci, ca un punct de maximă vitalitate, ca o oglindă a tuturor structurilor sociale. Strada, care vorbeşte, care aude, care vede, care impune, care exclude, care trăieşte, care povesteşte.

Strada este ubicuă şi e perenă. Ea are toate dimensiunile pe care mintea umană le-a conceptualizat şi se şi denumeşte ca atare. Ea este lungă, este scurtă, este mare, este mică, este străduţă, este stradelă, este uliţă, este intrând, este fundătură. Este, în dialect, „şicator”, adică formată doar dintr-un şir de case. Ea este dreaptă, este paralelă cu, este în zig-zag, este piezişă; este, cum zic românii, cu un cuvânt căruia niciodată nu i-am putut găsi o traducere adecvată, „o stradă câş”. Ea defineşte şi se defineşte în spaţiu. Şi urmăreşte, potrivit nevoilor omului, relieful în care acesta trăieşte. Ea urcă, coboară, o ia la vale, de-alungul râului, trece muntele, se aşează pe vârful lui, se întinde pe ţărmuri, pe malul mării, străpunge în oaze deşertul.

Strada răspunde şi nevoilor de a se socializa ale oamenilor: este piaţă, este piaţetă, este market, e markt, e şuk, este laiki. Este platie, este platsoen, este playa, este piatniţa şi este plazza.

Strada nu are numai toate dimensiunile spaţiale, dar şi pe cele pe care ni le impune, ca instrumente de lucru, timpul. Cel despre care multe ştim, până la a spune că nu ştim nimic. Strada a apărut probabil odată cu omul şi cu prima lui tendinţă de-a se aşeza, pentru un timp mai lung sau mai scurt. Strada are deci trecut, are prezent şi are viitor. Ea este drum pe acropole antice, în burguri medievale, în marea construcţie a oraşului Cuzco căruia nu reuşim să-i dezlegăm încă misterul, în majestuoasa Petra din Orientul Mijlociu, şi mai adânc, în deşert, în câteva popasuri unde se odihneau oamenii şi se dorloteau cămilele cele mult obijduite, pe Drumul Sării, al Parfumului şi al Mătăsii. Înmagazinând deci un anume trecut, strada e document. Ea dă mărturie despre felul cum trăiau oamenii în diverse timpuri şi în diverse locuri. Casele străzilor sunt din piatră sau sunt din bambus, cu pereţi laţi în lumea arabă, de foiţă la japonezi, cu ferestre mari la olandezii care suferă de întuneric şi înguste la cei din deşert, cu turnuri de vânt sau cu turnuri de apă. Fiindcă strada mai este, pe lângă relief, şi climat.

Ea este şi clepsidră în scurgerea timpului dintre orele zilei şi ale nopţii. Fiindcă în orice parte a lumii, spectacolul străzii diferă între cele două extreme. Rambla din Barcelona e numai forfotă, lumini şi magazine deschise cât e noaptea de lungă, la fel ca Plaka de sub Acropolele atenian. În Copenhaga, după lăsarea serii, vezi pe stradă doar beţivi şi drogaţi. Şi în cartierele new-york-eze de prost renume e mai bine după căderea întunericului să stai în casă, cu toate uşile zăvorâte. După cum nici în Cape Town nu este întotdeauna prea indicat s-o porneşti la plimbare.

Asta dacă vorbim de centru. Fiindcă în township-uri, în bantustane, în aşezările cu străzi şi străduţe din cutii şi obloane vechi… ce veselie, cât e noaptea de lungă!!! Ce dansuri, ce râs şi ce poftă de viaţă, ce petrecere, ce copilet încurcat printre picioarele părinţilor, ce trecere de la unii la alţii cu farfuriile pline, ce case cu uşile de pereţi!

Se pare că lumea săracă a bidonville-urilor, a slums-urilor şi a favelelor, peste tot pe glob, petrece umplând străzile, dovedind marele ei simţ comunitar. Ea nu are ce pierde şi nu are ce apăra. Strada trăieşte aici într-un fel anume, trepidant, zi şi noapte, fără uşi închise şi interfoane, fără paznici la poartă şi body guarzi.

Şi uite că am ajuns astfel la o altă caracteristică a străzii, şi anume, la aspectul ei social. Există străzi ale oamenilor bogaţi şi există străzi ale oamenilor săraci. Există rezidenţe şi există ghettouri. Strada stă mărturie aşadar şi pentru condiţia materială a unei societăţi. În unele ţări diferenţele nu sunt extreme între cartiere (cel puţin aparent), şi numim asemenea locuri ţări civi-lizate.

Există însă ţări unde diferenţele duc la vărsare de sânge. Şi astfel strada este cea care face politica. În stradă s-au instalat ghilotinele. Pe străzi s-a cântat Marseilleza. Strada este triumf sau înfrângere. Strada este recunoaştere oficială a puterii sau opoziţie. Pe străzi cad nevinovaţii. Pe-aici trec coloanele demonstranţilor. Studenţii francezi în mai ’68 au schimbat un guvern datorită presiunii străzii. În ’94, pe continentul african s-a sărbătorit prima victorie în alegeri libere, strigându-se în coloanele scurse de-a lungul străzii „Amandla!”. Iar acum un deceniu, sub ochii înspăimântaţi ai tuturor telespectatorilor lumii, un om cu o pungă de plastic în mână, s-a aşezat pe o stradă din Beijing în faţa unui tanc şi-a fost făcut zob, sub roţile lui.

Strada poate fi deci bucurie şi poate fi tristeţe. Ea poate fi cântec sau bocet. Pe străzi se dansează la Rio. Pe străzi se cântă în Buenos Aires muzica lui Piazzola. Pe străzi se desfăşoară în Havana carnavalul afro-caraibean.

Strada este marele semn de identitate naţională. Te aşezi la un colţ al ei, într-un punct de observaţie, şi după câteva ore vei afla cine sunt, cum trăiesc şi cum gândesc oamenii din partea aceea de lume. Va trece fără îndoială în răstimpul acela prin preajma ochilor tăi un cuplu care se va săruta, liber de prejudecăţi, evitând un convoi de biciclete care străbat poduri mici şi nenumărate peste canale, se vor aprinde luminile la coffe-shop-uri şi se vor oglindi în ape, şi vei înţelege că eşti în Amsterdam. Se vor aşeza pe scaune pitice în faţa magazinelor cu mătăsuri indiene bărbaţi tuciurii şi senzuali, îmbrăcaţi în halate albe şi fumând narghilele, şi vei înţelege că te afli-n Dubai. Se vor ridica în faţa ochilor tăi ruinele Marelui Templu şi măreţele ziduri ale Moscheii şi vei înţelege că eşti în partea istorică a Ierusalimului. Se va anunţa la difuzoare retragerea de pe podurile care de la oră la oră se rup în două pentru a lăsa liberă intrarea vaselor dinspre mare pe fluviul Neva, şi vei înţelege că eşti la Sankt-Petersburg. Va trece o procesiune, cu prapori şi cu icoane ale Mariei Gracia Plena şi vei înţelege că eşti în Pamplona. Sau o nuntă, cu caii împodobiţi şi înzorzonaţi la urechi, cu lăutari şi cu pâini în ştergare brodate, cu dansatori bătând pas de sârbă şi chiuind… deci, hai şi iar hai, ca-n Câmpia Română.

Strada…

Care râde şi plânge. Care iubeşte şi care urăşte. Care acceptă şi care respinge. În care se joacă roluri. De comedie. De tragedie.

Strada – marele teatru. Nu ieşim pe scenă oricum. Dimi-neaţa ne spălăm, ne dichisim, ne bărbierim, ne pieptănăm, ne parfumăm, ne îmbrăcăm în hainele de stradă: ieşim. Să luăm parte la marele spectacol. Spectacolul străzii. Shakespeare spunea că teatrul este o lume. Parafrazându-l, putem spune că şi ea, strada, e teatrul nostru de toate zilele. Şi oferă, la fiecare colţ al globului şi la fiecare ceas al zilei şi-al nopţii, spectacolul ei.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Strada. Loc de trecere și petrecere”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii