Jérôme

25,20 lei 22,80 lei

Jérôme (eBook) – Alcaz

Golește
ISBN: EB9786065940130 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Un roman splendid de aventuri africane. Suspence. Intrigă erotică. Specialişti de înaltă clasă angrenaţi într-o textură epică de o densitate surprinzătoare.

Jérôme a fost şoferul agenţiei noastre ONU din Abidjan, Coasta de Fildeş. Şofer, am zis? Cred că am exagerat. El nu ştia să conducă. Volanul, ambreiajul, frânele, acceleratorul, dar mai ales schimbătorul de viteze erau instrumente care-l îngrozeau. Nu ştiu cum a obţinut permisul de conducere. Nu ştiu cum s-a strecurat pe lista personalului auxiliar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – PNUD, local.

În mod normal, după câteva zile, ar fi trebuit să-l schimb cu un adevărat şofer. Dar era prea târziu. Mă ataşasem de el, de râsul lui nechezat, de optimismul lui absurd, de povestirile lui tipic africane, în care realitatea se confundă cu imaginaţia şi în care el juca rolul fiecărui erou, cel mai înzestrat fiind el însuşi, bineînţeles.

El ne-a ajutat, cu riscul libertăţii şi, uneori, chiar al vieţii lui, să aflăm cine şi pentru ce experţii Naţiunilor Unite din Coasta de Fildeş erau luaţi ca ostateci, dacă nu pur şi simplu asasinaţi. Pentru toate acestea şi pentru încă altele, am considerat că Jérôme merită să fie cunoscut de un cerc mai larg decât cel al nostru, al experţilor, şi am scris acest roman, povestit aşa cum m-a învăţat el, cu o realitate ce se confundă adesea cu imaginaţia.” (Alcaz)

Jerome – roman de Alcaz

Prefaţă

– Thomas, tu eşti de mult în ţara asta, o cunoşti bine şi ştiu că o iubeşti. Poţi să-mi spui şi mie câte ceva despre ea?
– Dragul meu, cum să-ţi explic? Pentru mine a fost ca un basm. Cu « a fost odată (ca niciodată?) » o ţară africană tare săracă în resurse naturale – nici petrol, nici minereuri preţioase, nici uraniu, bauxită sau măcar aur – care s-a trezit, pe la începutul anilor 60, independentă, adică eliberată de tutela colonială franceză, după mai bine de un secol.

Dar avea această ţară, botezată de foştii coloni « Coasta de Fildeş », un rege (denumit preşedinte, ca să se respecte exigenţele aşa-zisei democraţii impuse de puterile occidentale) tare înţelept şi bun vizionar. Se numea Felix Houphoët-Boigny (în limba etniei lui baoulé, Boigny înseamnă berbec, simbol pe care l-a folosit întreaga lui viaţă), a fost medic format la şcoala franceză, care a intrat în politică de foarte tânăr şi, remarcat de stăpânii coloniali, a ocupat în mai multe rânduri funcţii de deputat în parlamentul francez şi chiar de ministru în guvernul francez.

Era, deci, normal ca, la independenţa fostelor colonii franceze, el să devină regele – pardon !, preşedintele – ţării sale natale. De la înălţimea noii sale funcţii, el a realizat că singurele cărţi pe care le avea în mână ca să conducă această ţară la prosperitate erau solul ei – şi nu subsolul, din păcate – şi ocupanţii lui, adică poporul. Şi, să nu uităm, sprijinul foştilor colonialişti, deveniţi de-acum aliaţi. Totul, într-o orientare politică liberală, ignorând hotărît cântecele sirenelor comuniste, venite din fosta URSS sau de la sateliţii acesteia, aşa cum au făcut alte tinere ţări africane.

Şi astfel, agricultura ivoriană a devenit, în câţiva ani, una din cele mai dezvoltate agriculturi din Africa, dacă nu cea mai dezvoltată. În câteva domenii, chiar din lume : primul producător mondial de cacao, al treilea producător mondial de cafea, primul producător african de ulei de palmier, al doilea pentru bumbac (după Egipt), important producător de cauciuc natural, de trestie de zahăr, de nucă de cocos, ca să nu mai vorbim de fructe (ananas, banane, mango şi altele) şi de legume. I s-a reproşat lui Houphouët, pentru că există întotdeauna critici şi delatori, că, pentru atingerea acestor performanţe, el a sacrificat pădurea tropicală, cu esenţele ei bogate şi preţioase. Dar era preţul plătit pentru prosperitate.

Pentru că prosperitatea a devenit o realitate. Produsul naţional brut s-a apropiat de o mie de dolari pe cap de locuitor, ceea ce – pentru o ţară africană lipsită de resurse naturale – era un record demn de toată lauda.

După o domnie de peste 33 de ani, acest mare om de stat s-a stins în 1993, la vârsta onorabilă de 90 de ani. (De reţinut că speranţa de viaţă în această ţară este de 45 de ani). Este adevărat că la longevitatea preşedintelui Houphouët a contribuit şi profesoara de origină română doctor Ana Aslan, prin tratamentele ei, la fiecare doi-trei ani, în vila lui de la Geneva.

Temându-se de o diminuare a capacităţii de conducere a preşedintelui datorită vârstei – adică, pe româneşte, de o senilitate – autorităţile internaţionale în frunte cu Banca Mondială, dar şi cu acordul Franţei şi al Statelor Unite, i-au impus acestuia, în 1990, un prim-ministru, care să-l ajute în luarea de decizii. Iar persoana aleasă a fost, bineînţeles, un ivorian, eminent director de la Banca Mondială, pe nume Alassane Ouattara.

Dispariţia ilustrului om de stat a lăsat ţara nu numai în doliu, dar şi în faţa pretendenţilor la cârmuire. După constituţie, interimul până la noi alegeri revenea preşedintelui Adunării naţionale, în persoana lui Henri Konan Bédié, numai că primul-ministru şi-a manifestat ambiţia, pretinzând că lui îi revenea această moştenire, după dorinţa ilustrului defunct, cum afirma el. Alegerile din 1995 dau însă câştig de cauză primului candidat, cu un scor stalinist de 96%, contestat – pe bună dreptate – de mulţi, dar mai ales de celălalt candidat.

Pentru a-şi elimina adversarul, preşedintele ales reuşeşte să modifice constituţia – să nu uităm că a fost ani de zile preşedintele parlamentului – introducând o nouă noţiune, denumită « ivoritate » (sună ca o maladie tropicală, nu?). Ce cuprindea această noţiune? Obligaţia pentru un candidat la preşedenţie de a avea şi tată şi mamă ivorieni. Clar, nu? Pentru ce? Pentru că mama adversarului său principal, fostul prim-ministru, era burkinabé, adică din ţara de la nord, Burkina-Faso. Care, cum era de aşteptat, a protestat vehement, cerând sprijinul altor state africane, în frunte cu, ghici care? Burkina-Faso, ai câştigat !…

Numai că, înţelepciunea populară, inclusiv cea din Coasta de Fildeş a creat un adagiu foarte cunoscut : « când doi se ceartă, al treilea câştigă ». Acest al treilea se numea Robert Gueï, era general şi şeful marelui stat major, devenind, pentru circumstanţă, şeful loviturii de stat ce a avut loc în decembrie 1999. De altfel, aşa cum mergeau lucrurile în ţara asta, ea era coaptă pentru o lovitură de stat militară, cum s-a întâmplat şi se întâmplă în majoritatea ţărilor africane şi sud-americane. Cei doi concurenţi au fugit repede-repede, ca să evite cine ştie ce execuţie sumară…cu militarii ăştia nu e bine să te pui ! Bédié în Franţa, trecând aventuros prin Togo, iar Ouattara…ghici iarăşi ! În Burkina-Faso, bineînţeles…

Regimul militar, botezat Comitet naţional de salvare publică, cu ofiţeri înălţaţi la gradul de miniştri, au reuşit să facă dovada deplinei lor incompetenţe în treburile statului, nemulţumind profund atât populaţia cât şi autorităţile internaţionale. Toţi cereau alegeri libere şi – mai ales – un guvern civil.

În mod inutil a abandonat generalul Gueï frumoasa sa uniformă plină de fireturi ca să adopte costumul civil trei piese (inclusiv vestă), pentru că rezultatul alegerilor din octombrie 2000 îl desemnară ca preşedinte civil pe…Laurent Koudou Gbabo. N-ai ghicit dacă ai mizat pe unul din cei doi de mai sus, pentru că noul venit, care conducea încă de pe timpul lui Houphouët un obscur partid socialist, învăţase multe în peste cincisprezece ani de experienţă politică africană.

Să-i luăm pe rând, ca să înţelegi ce înseamnă experienţă politică africană. Generalul Gueï a fost găsit într-o pădure din apropierea capitalei, Abidjan, cu mai multe gloanţe în corp, murind ca un adevărat militar ce era; Alassana Ouattara a fost descalificat pentru lipsa de conformitate cu noua noţiune constituţională, mama lui fiind burkinabé, deci de origină străină; iar Bédié, acuzat de toate nenorocirile din ţară, nici n-a mai avut curajul să ducă o adevărată campanie electorală.

– Un moment ! Spune-mi, Thomas, că nu prea înţeleg. Dacă generalul Gueï a luat puterea prin lovitura de stat, căreia voi i-aţi fost victime, pentru ce n-a luat-o şi a doua oară, atunci când urnele nu l-au favorizat? Pentru că, după mine, o dictatură militară nu se menţine la putere prin alegeri democratice.
– Ai dreptate. Numai că, în ţara asta – ca în majoritatea fostelor colonii franceze – jocul electoral nu se desfăşoară doar la urne…Dar, înainte de a merge mai departe, o întrebare : tu ai ceva habar despre francmasonerie?
– Vag. Parcă-i ceva din Evul mediu transpus în epoca modernă, nu? Un fel de club închis, secret, cu ritualuri şi ceremonii, cu costume, cu echerul şi compasul, ca simboluri, cu pretenţii de filozofie şi de umanism? Asta-i tot ce ştiu…
– Bravo. Astea, dar şi altele. Mai ales dorinţa de dominare, deci de putere. Şi aşa ajungem din nou la generalul nostru. Dornic să-şi consolideze puterea şi împins de o mână de foşti ofiţeri francezi, intră într-o lojă masonică franceză, care se grăbeşte nu numai să-l iniţieze conform riturilor magice, dar să-l şi propulseze rapid până la gradul 33, cel mai înalt din ierarhia masonică.
– Şi?
– Şi atunci când generalul Gueï este tentat – pentru că a fost tentat, dar şi solicitat intens de ofiţerii lui subalterni – să repete lovitura de stat din 1999, în faţa urnelor defavorabile, şeful lojei sale (marele maestru) îi ordonă să se abţină. Şi generalul ascultă ca, aşa cum ţi-am spus, să fie găsit, a doua zi, cu mai multe gloanţe în el. Cine? Mister până în prezent. Ceea ce nu l-a împiedicat pe marele maestru de la Paris să declare, mândru : « Da, am evitat conflicte armate ! »
– Atâta putere pot avea lojile astea masonice?
– Da. Un alt exemplu. La aceleaşi alegeri din anul 2000, un colonel de la jandarmeria mobilă franceză din Coasta de Fildeş telefonează, în seara rezultatelor provizorii, marelui maestru al lojei sale masonice din Paris, să-l informeze că a primit ordinul ca, în fruntea unei coloane blindate, să ocupe sediul Partidului popular ivorian al lui Laurent Gbabo, învingătorul scrutinului, şi să-i contracareze acţiunile.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Jérôme”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii