Casa cu iederă

15,30 lei

Casa cu iederă (eBook) – Florin Logreşteanu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786069268339 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Florin Logreșteanu (care e Doctor în Filologie și profesor la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova) propune noul său roman intitulat Casa cu iederă. Acțiunea lui se desfășoară pe fundalul evenimentelor care au premers conflictului balcanic dintre sârbi și albanezi din ultimul deceniu al mileniului trecut. L-am citit în manuscris și sunt în măsură să spun că e vorba de un excelent roman al psihozei colective, care luminează subsolurile conștiinței umane.

Florin Logreșteanu, membru, din 1999, al Uniunii Scriitorilor din România, a debutat în 1974, în revista Luceafărul, la recomandarea lui S. Damian și a prozatorului Nicolae Velea. A publicat, până astăzi, un volum de nuvele (Răspântia păsărilor) și trei romane (Trepte, Inseparabilii, Labirinturi), despre care s-au pronunțat critici importanți, precum L. Ulici, Dan Cristea, Constantin M. Popa, N. Ciobanu, Marian Popa, G. Coșoveanu, Paul Aretzu etc.

Casa cu iederă de Florin Logreşteanu

Bănuia că răpitoarea pândeşte dinspre Bălţi. De partea cealaltă a întinderii de apă se aflau dealurile haşurate de văiuge şi grohotişuri. Pădurea era departe: pe dealuri, arbori schimnici se refuzau cherestegiilor, atraşi aici de mirajul unor câştiguri uşoare, la îndemână. După zile de căutări, coborau dealul tuturor promisiunilor cu buzele umflate: sub scoarţa vânăt-cărămizie a arborelui, cancerul lemnului înghiţea hulpav fibra; vâna crudă, puternică – rumeguş şi putreziciune…

Răpitoarea era vicleană, dar mândră: nu ataca pe neaşteptate; nici la adăpostul întunericului. Acţiona de obicei în zori, după prima rază a soarelui: îşi anunţa prezenţa mai întâi prin zbor planat, deasupra grădinii; concentrat, înaintea atacului, deasupra Casei cu iederă. Abilă, evita să se lase surprinsă; pândită, făcea feste inteligente vânătorului…

Hader nu era vânător. Patrona o mică dugheană cu dulciuri în Piaţa Libertăţii. Jumătate din ce câştiga cheltuia pe seminţe pentru hrana păsărelelor care cuibăreau sau numai se adăposteau în împletitura masivă a imobilului. Pasiunea pentru păsări o moştenise de la Tata-Hader şi de mai departe, de la Moşu-Hader şi mai de departe… N-ar fi ştiut să spună… Probabil de când fusese ridicată Casa cu iederă – azi, imobil, ieri, cetate şi cândva…, iar n-ar fi ştiut să spună… Dar ce mai conta!… Se bucura că existau păsările şi că ele se simţeau în siguranţă în vecinătatea locatarilor Casei: mierle, vrăbii, porumbei sălbatici, piţigoi, pupeze, rândunele, cuci, lăstuni, guguştiuci şi chiar o pereche de bufniţe trăiau aici în bună înţelegere. Bătrânul le iubea şi la rându-i se simţea iubit de păsări. Le deprinsese obiceiurile şi cântecul, iar ele, mulţumite, îl întâmpinau vesele ori de câte ori se apropia de iederiş, cumpănind în mână săcuiul cu seminţe.

Necazurile au început într-o dimineaţă, când Hader, ieşind să le hrănească, fu martorul unei scene de coşmar, de neimaginat până atunci la Casa cu iederă: sub privirile sale contrariate, un bolid viu, uriaş, s-a năpustit fulgerător de aiurea în ţesătura de plante; o zbatere de aripi, piuituri disperate şi răpitoarea face cale întoarsă purtând în gheare victima: un guguştiuc tânăr, abia ieşit la zbor.

Din acel moment, Hader n-a mai fost bun de nimic. Dugheana cu dulciuri din Piaţa Libertăţii a rămas închisă, spre dezamăgirea copiilor de la şcoala de vis-à-vis, care continuau s-o asalteze în pauzele cursurilor, în speranţa că bătrânul ar fi revenit. În schimb, Hader pare că a uitat că este şi patron. Cât e ziua de lungă nu se mai desprinde de Casa cu iederă. Dă târcoale imobilului, observând, veghind, aşteptând. Numai noaptea târziu intră în odăiţa lui unde se închide până în zorii zilei următoare… Vecinii sunt uimiţi de comportamentul bătrânului. Au devenit suspicioşi. Câţiva cârcotaşi îl bănuiesc de intenţii rele, cei mai mulţi îl compătimesc. Motivele sunt, ca de obicei, imaginate: ba că bătrânului îi merg prost afacerile; ba că e bolnav de o boală despre care nu doreşte să vorbească; ba că singura rudă îndepărtată, un nepot dintr-un sat din bălţile Dunării, a încetat să-i mai dea veşti… Ceva se petrecea cu bătrânul atât de prietenos şi de vorbăreţ până nu demult… Tras de limbă, Hader se preface că nu înţelege, ori răspunde monosilabic. Despre nenorocirea la care asistase involuntar nu suflă nimănui o vorbă. Nădăjduieşte să rămână o simplă întâmplare…

Dar o nenorocire nu vine niciodată singură. Răpitoarea s-a dovedit a fi o pasăre înverşunată, abilă, prevăzând totul, aproape matematic; singurul ignorat: Hader… Ataca şi prindea victima chiar sub privirile lui. I-ar fi smuls-o şi din braţe, dacă bătrânul ar fi catadicsit s-o apere astfel. Bolnav sufleteşte, Hader se încăpăţânează să nu-şi piardă cumpătul. Afacerile îi merg prost dar puţinii bani tot îi ajung să cumpere seminţe pentru păsările care se adăpostesc în perdeaua de iederă; mai procură arcuri şi sârmă oţelită; întocmeşte capcane; şi aşteaptă…

Ca un făcut, câteva zile la rând răpitoarea n-a mai apărut. „O fi bănuit ceva?… I-o fi dat cineva de veste?” se copilăreşte Hader. „Aş, nu se poate… Când îi va fi foame, se va întoarce…”

S-a întors flămândă şi mai agresivă ca de obicei. Victimă i-a fost o porumbiţă florie care tocmai începuse să cuibărească. „Dihania dracului! Cum de a ştiut să aleagă momentul?…” îşi frânge mâinile Hader. Cu o seară înainte, scosese laţurile. Răpitoarea evitase capcana, în schimb zeci de păsărele le deveniseră victime; din protector, fără voia lui, Hader le fusese călău… Bătrânul şi-a recunoscut păcatul dar n-a renunţat să se lupte cu diavolul…

Hotărât, dinspre baltă ar fi trebuit să apară… Hader o aşteaptă răbdător în ascunzătoarea lui improvizată în uscătoria de la etajul doi al imobilului. De tocul pervazului ferestruicii se sprijină puşca cu aer comprimat cumpărată cu ce bani i-au mai rămas după falimentarea micului magazin cu dulciuri din Piaţa Libertăţii. Pentru o armă de foc performantă i-ar fi fost necesari şi bani mai mulţi şi autorizaţie, iar lui îi lipsiseră şi banii şi timpul pentru îndeplinirea formalităţilor cu autorizaţia…

Pasărea sângeroasă nu se lăsă prea mult aşteptată. Apăru mai întâi ca un punct minuscul pe cerul oraşului, ca o minge pe cerul grădinii şi în cele din urmă se năpusti peste imobilul de culoarea ierbii. Deşi nu fusese luat prin surprindere, Hader reacţionă cum nu se poate mai prosteşte: involuntar, se adăposti în spatele peretelui betonat, sub tocul ferestrei, lovind şi arma, care alunecă pe podea. Încercase impresia că răpitoarea îl vizase pe el… Când îşi reveni, doar pene împrăştiate pe de-a rândul îi confirmau că nenorocirea se consumase ca şi-n alte dăţi…

După ultimul eveniment, Hader nu mai este bun de nimic; întins peste patul lui de scânduri, tace refuzându-şi şi strop de băutură şi fărâmitură de pâine. Când aţipeşte, i se năzare numai volbură de păsări ucigaşe aruncându-se bezmetice peste Casa cu iederă, făcând-o să se cutremure. Nu ştie să le recunoască: aveau trup de reptilă, ciocuri proeminente, mai degrabă guri de căpcăuni dezvelind şiruri de dinţi cu lame de ferăstrău suprapuse, pântece acvatice placate în solzi de os şi coadă de şopârlă. Dacă nu le-ar fi văzut în zbor, sfâşiind aerul, frecându-se noaptea de corpurile cereşti până deveneau incandescente şi explodând în erupţii apocaliptice, ori haşurând bezna în geometrii dintre cele mai imprevizibile, nici nu şi-ar fi închipuit că erau păsări. Dar erau…

A fost vis sau întâmplarea se petrecuse aievea?… Hader se ridică din patul în care zăcuse nevegheat de nimeni o noapte semănând cu o moarte clinică şi ignorându-şi slăbiciunea fizică se târăşte până la fereastră. Afară plouă: apă şi foc se amestecă sub tavanul cupolei ce se închide peste Casa cu iederă, dar pe pereţii ei plânşi şi încâlciţi ca mătasea broaştei doar lichidul străveziu şi fierbinte al cerului se scurge în fuioare gălăgioase, tulburându-se brusc la contactul cu asfaltul murdar, înţesat cu alveole din care ţâşnesc suculente puroaie nămoloase.

Hader se cutremură. Îşi turteşte faţa de geamul rece, să vadă mai bine. Plouă cu rafale peste burdufuri negre, greoaie, prăbuşite pe de-a rândul lângă Casa cu iederă. Bătrânul cască ochii neînţelegând mare lucru. Numai când fulgerele se înteţesc, reuşeşte să desluşească arătările din noaptea de coşmar, reptilele-căpcăun cu carcase oţelite, păsările-şopârlă dezmorţite dintr-o preistorie care pare că se repetă printr-un neverosimil capriciu al destinului. Agonizează prin nămoalele curţii, cu aripile înmuiate şi ferfeniţite de furtună, atârnând frânte de-a lungul trupurilor elefantine. Spectacolul este grotesc.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Casa cu iederă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii