Hidrapulper

19,80 lei

Hidrapulper (eBook) – Viorica Raduţă

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065941526 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 ePub: ISBN 978-606-594-329-2PDF: ISBN 978-606-594-152-6 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Un roman textualist, un roman-experiment propus de o scriitoare care are un stil aparte, abrupt, dens, având forţa de a recurge la mari desfăşurări epice, situate în siajul textualiştilor europeni.

„Hidrapulper este o metaforă terifiantă, o bolgie în care se fărâmă, se topesc deopotrivă destine, cuvinte, cărţi, momente istorice, natura însăşi… toate trecând într-o pastă informă. Un roman „negru”, unic, al adevăratei atmosfere de «fabrică».  / Christian Crăciun

Cartea este destinată unui public larg, iubitorilor de romane ce fac parte din onorabila tradiţie a romanelor de citit în tren.

Hidrapulper de Viorica Raduţă

AMEŢEALA DIN PÂNTECE

Nu ştiam cu precizie unde sunt. Rahatul e rahat.
Când mă gândesc la anii de mucava, nu mi se pare că i-am trăit. Mai degrabă învie hidrapulperul. Restul, care se aruncă din maţele lui, ca să fie spălat, e tot rahat Ca şi pasta care o ia prin decantoare, apoi la uscătorii şi, în cele din urmă, pe site, la cuţit.
Pântecul ăsta mă omoară. Îl văd ca prin geam.
Umbrele navetiştilor ies din apă şi merg prin personalul cu prima staţie în Daimond. Ca şi cum ar păşi pe un pământ tare. Între nucul bătrân şi cotul râului, exact la mijloc, se sapă mormântul după 10 ani. Găsesc numai ceasul omului, cu cadranul fosforescent, arătându-şi dinţii din lumea lui. Mortul nu se mai află acolo. Că e aerul greu şi o ia prin lanul de porumb, iar câinii poliţiştilor trec înăuntru, apoi cad la câteva sute de metri în mirosul de mucava, măcinată de hidrapulper. Oală enormă, în care intră vagoane întregi de maculatură.
Doar mirosul ieşea din vârtej, atotputernic.
În asemenea miros uiţi, un timp, să visezi, iar câinii rămân lipiţi de boturile lor, date cu pastă de hârtie. Papagalii ciugulesc şi ei din acelaşi loc. Din mormânt iese un fel de mâl ameţitor şi urcă la cer cu păsările, care se învârtesc deasupra pâlniei de decantare. Oasele sunt luminoase. Ţi se pare chiar că auzi cum se mişcă drumurile, cu plopii în culori atât de deschise încât soarele se mai ţine o clipă în aerul negru, răspândit în jur, de parcă toată burta aia de hârtie pişată s-ar scurge prin el.
Se vede braţul de fier, ridicat în sus. Are să rămână cu el în aer, hă! hă! Macaragiul parcă e vrăjit, intră în curcubeu şi se înţepeneşte acolo. Lui aşa îi place. Să molfăie în femeie, na !
Cobori din trenul de navetişti. Ei, mormântul se vede şi de la geam.
Se aude unul dintre hidrapulpere. Macină baloţii aduşi în mărfare, pe o linie interioară. Nu te gândeşti la ziua de mâine. Capetele drumului se scurg, unul spre barăci, celălalt printre plopii aducători de moarte. Dar amândouă duc la rampa de maculatură. Apoi se întorc în faţa Geamurilor şi cad în centrul îmbătrânit al oraşului, prins de mireasma continuă, cu gândacii de hârtie răspândiţi peste el.
După fâlfâitul de ciori, chiar la coborâre, Varvara zăreşte în dreptul soldatului crucea. Faţa bisericii este căzută în propria umbră. Aşa va rămâne până când localnicii se închină de frica despărţiturii care o ia din deal, cu soarele deodată, spre cimitir, apoi direct prin clopotniţă. Şi aşa, la drum! prin umerii soldatului cu o pasăre în suliţă, cum se observă şi în fotografiile cu Zecca la monument. Ca să aibă copiii în faţă memoria oraşului, mai ales că repetiţiile se fac la Daimond, aşa de tânăr în statuia lui. Şi primarul e prezent cu braţul lui intrat, bineînţeles, în braţul soldatului. Şi în istorie. Capul statuii se întoarce când dă onorul. Mumiile pleacă din Secu şi dealul se închide. Ce credeţi? Zece ani au fost morţi şi unul dintre capete s-a trezit cu ploaia şiroind prin întuneric. Şi cu Sticlăria de una sută ani. Nici nu te întorci să vezi nucii costelivi cu rădăcinile lor galbene şi vezi că s-au acoperit toate oglinzile. Ca să nu se vadă mortul când trece Iubitul Conducător. Numai că tânărul din chipiu întinde gâtul subţire şi uite-l fără capăt cum se leagănă pe stinghia din faţa casei, Te-am văzut învechit, spune femeia. De piatră eram, răspunse. Apoi soldatul urcă scările, îşi pune epoleţii. Şi se întoarce în jumătatea sa de la monument. Preotul despărţise biserica. A ieşit în noapte cu partea lui de bărbat. Se lasă în coapse şi nu mai iese de acolo. Treaba lui, spun cei care aşteaptă trenul, aşezaţi pe iarba crescută până la Daimond întâiul. Atunci preotul s-a fost desfăcut din călcâi şi sare pe fereastra Casei de Cultură. Ce-o fi căutând acolo? Fiul, plecat în America, văzuse apele din biserică de dimineaţă şi a pictat Poetul pe peretele dinspre gară. O fi îngropat luna. Ştie el, Varvară. Şi oricât l-au întrebat pe tatăl lui, Învăţătorul, în camera de la etaj, numai din lemn, nu s-a putut afla nimic, mai ales că ceva din Daimond a dispărut când apele au luat-o pe şoseaua principală şi s-au repezit spre Pleaşa. Rampa a rămas la locul ei, numai maculatura s-a revărsat peste barăci şi peste geamuri, pe calea ferată în jos, prin grădini. Şi mult timp nimeni n-a întrebat ce face Fiul în America. Nimeni n-a mai făcut săpături iar mormântul dintre nuc şi podul Teleajăn s-a făcut uitat. Doar Ileana Doamna, între câinele din fotografie şi Conducător, s-a uitat din maşina decapotabilă ca la mort. Tăiaţi-le sporul de noapte, a spus. Şi din carneţele ordinul a trecut pe statele de plată, iar navetiştii s-au trezit, acolo, pe iarbă, cu rădăcinile de nuc în ei şi mormântul pe faţă.
Varvara stă în 10 ani fără chip şi se uită la ciotul înfipt în pământ.
– Nu mă recunosc.
Stai, nucii îşi revin. Dar umbra se aşază înainte, mai lungă, până când o înghite pasărea care se lasă pe umerii soldatului, tot moartă. Nu prea suntem obişnuiţi să fim însoţiţi de păsări, de aceea coborâm din tren în mâlul de hârtie, cu umbrele deasupra acum. Înaintăm pe fâşia de drum, ceva mai uscată până la Mucawa, pe lângă barăcile pline de copiii umflaţi de pâine şi cartofi, zilnic. Trebuia odată şi odată să fie demolate de primărie. Dar acum se ocupă de omul îngropat aşa de adânc încât a fost nevoie de un escavator, iar trenul s-a oprit şi el, tot acolo. Se sapă, încă, la câteva sute de metri de pod, plopii muşcă asfinţitul şi femeia ţipă scurt, ca prinsă de o viziune. I se vede umbra crescând înapoi, în nucul deja întărit pe oasele mortului. Te desprinzi de mulţimea adunată şi o iei spre Mucawa, cu hârtia de transfer între celelalte acte de angajare. Stai o clipă în oglinzile de la Geamuri şi nu vezi negrul de fum de la centrala termică.
10 ani Varvara s-a uitat la fum şi la corzile contrabasului. Portarul, muzicant la nunţi, se plesneşte pe faţa tăbăcită cu aceeaşi mână cu care ţine gâtul instrumentului, adus lângă el. În haine poartă mirosul de mucava şi amintirea femeii, din care picură sânge pe sita de la saifex.
Dar asta încă nu s-a întâmplat. Şi intru pe aleea care duce la Pavilion tocmai când femeia s-a rotit spre cilindru să-şi şteargă mâinile. Pânza a tras-o şi corzile s-au desprins din degetele muzicantului. Nu se ştie care din ei a scos un scrâşnet dar femeia s-a întins pe sita plană până la cuţit. Era un carton bine întins, aşa cum se întâmplă după ce pasta este trecută prin instalaţiile de uscare. Măcar din bărbatul căzut în hidrapulper cu un an înainte rămăseseră braţele, cât au putut trage din pastă cu căngile de fier. Nu se mai pune problema cum are să fie înmormântată o nenorocită făcută carton faţă de cele câteva bucăţi din Ion F. Ion, aşezate frumos în sicriu cu locurile lui goale, care au strâns mai multe lacrimi decât un trup întreg. Şi dacă femeia s-a rulat pe cilindru şi i s-au scurs creierii din cartonul albit, electronistul de serviciu n-a ajuns la pupitrul de comandă aşa de repede ca să poată opri instalaţia. Genunchiul înţepenise iar omul a trebuit să aştepte. Şi dacă maşina, în sfârşit, s-a oprit, s-au oprit şi gândurile celor aflaţi de-a lungul sitei. Abia când am intrat în clădirea centrală, funcţionarii au început foiala, curprinşi de veştile care soseau aici despre accident.
Am rămas cu cererea de angajare pe culoar, cât timp din femeia muzicantului a mai picurat sânge. Se ştersese de pânza bine întinsă chiar înainte să vadă apele, gândul ascuns când a lepădat gemenii pe prund, în spatele curţii. Ai mai rămas în faţa biroului de angajări până când anii te-au răsucit înăuntru. Varvara de tine! Ai zărit ciotul din nucul bătrân îngropat sub alunecări de pământ, iar mormântul Nu se ştie cum, dar cineva l-a visat tocmai la capătul lumii. Toţi ne întoarcem dimineaţa complet albi.
Mai ales că locul statuii lui Daimond avea apă. Iar pe culoarele funcţionarilor umbla vestea sosirii Conducătorului. Portretul lui de hârtie, aşezat chiar în stânga scării, adia acelaşi miros greu de mucava. Te întrebai dacă vine de pe rampă sau stă acolo la pândă şi ne ia în primire de la intrare. Iubitului i-ar fi fost greu să se întoarcă, iar şobolanii de prin arhivă treceau pe sub privirile lui fără teamă, cu toate că aveau capetele tăiate. Câteva manşete de contabili îmbătrâniţi în costume au fost găsite sub scară. Acolo, în arhiva mai mult încuiată, ciuguleau cioclii din vise, atât cât puteau fi ele îndosariate şi înregistrate. Dacă făceai abstracţie de omul cu faţa mâncată de şobolani, dacă aveai în vedere şapca trasă pe faţă, cu hotărâre, visele erau puse la vedere. În ele se întăreşte Fiul, Domnule Comandant, nota în biroul de la capătul culoarului turnătorul. Nota singurătatea lor dubioasă. Şi tăcerea. Că Fiul apucase să spună cum face el corp în elevele de 14 ani. Frumoase. Şi luna era întreagă, Varvară.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Hidrapulper”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii