Eu și Napoleon

9,90 lei

Eu şi Napoleon (eBook) – Vladimir Maiakovski

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065941502 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

De la fulminantul său debut ca poet şi teoretician al futurismului, Vladimir Maiakovski s-a dovedit a fi un năvalnic ema­nator de energii artistice, ideatice, un generos creator de metafore surprinzătoare, încât copleşea, hipnotiza o parte a publicului; lăsa cu gura căscată sute şi sute de inşi…

Era un adevărat retor (cu „glas de arhidiacon”, cum scria Pasternak) al noii literaturi, al futurismului rus; retor clamând În gura mare!…

Acest poem tot Pasternak l-a definit ca fiind un „nemuritor document din preclipele morţii”…

Vladimir Maiakovski face parte din spiţa nu prea numeroşilor poeţi cărora li se potriveşte calificativul de uriaş.  / Leo Butnaru

Eu şi Napoleon de Vladimir Maiakovski

„IATĂ – EU, PE DE-A-NTREGUL,
SUNT DURERE, CONTUZIE ŞI URLET”

Încă de la fulminantul său debut, ca poet şi teoretician al futurismului, Vladimir Maiakovski s-a dovedit a fi un năvalnic emanator de energii artistice, ideatice, un generos izvoditor de metafore sur-prinzătoare, încât, prin atare nemaiîntâlnită capacitate de furnizare de fluizi ai spiritului în mare diversitate, copleşea, de-a dreptul… hipnotiza o parte a publicului; el, genuinul sui generis, lăsa cu gura căscată sute şi sute de ingenui ce veneau la serile de poezie ale celor care le promitea cea palmă – dintr-o dată ajunsă… celebră, pe buzele multora – cea palmă menită gustului public. Era un adevărat retor (cu „glas de arhidiacon”, cum scria Pasternak) al noii literaturi, al futurismului rus; retor clamând „În gura mare!” (acest poem pe care, de asemenea, Pasternak l-a definit ca: „nemuritor document din preclipele morţii”), spre deosebire de un alt poet şi el atins – incontestabil – de geniu, Velimir Hlebnikov, a cărui voce abia de pulsa o zecime de decibel peste surdina şoaptei. Maiakovski fascina chiar şi atunci când – frumos, dezinvolt, ingenios, în sfidătoarea sa vestă galbenă, absolut conştient de ce pune la cale – debita-săpa „prăpăstii” în şiruri de secole, peste veacuri, spaţii, continente, susţinând, spre exemplu (după cum îşi amintea Benedikt Livşiţ), că – în contextul genealogiei futurismului! – egiptenii şi elinii care mângâiaseră, în adânci antichităţi, pisicile negre fuseseră, de fapt (şi – pur şi simplu), primii pământeni care au descoperit… electricitatea, de unde superb-agresivul întru jocul spiritului poet Maiakovski trăgea concluzia despre multimilenara, deja, tradiţie urbanistică a… futurismului! Iar poemul lui „Dar voi aţi putea?”, care se încheie, interogator: „Dar voi / nocturne aţi putea cânta / la flautul / înaltelor burlane?” sugera că l-ar filia încă din jgheaburile grădinilor suspendate ale Semiramidei, care îl şi interpretau berceuse (legănat). Astfel, budetleanismul (futurismul) apăruse aproape concomitent cu crearea generală a lumii… Acest lucru, acest mod de a ieşi şi a combate, spiritualiceşte, în lume – în gura mare, ar fi putut să-l încânte-mul-ţumească nespus pe David Burliuk care, nu chiar cu mult timp înainte, întâlnise un june abia sosit de pe tărâmurile transcaucaziene, văzând în el o variantă fiziologică şi spirituală a tânărului Jack London. La o întâlnire, Maiakovski-London cuteză să-i citeasă lui Burliuk nişte versuri, ţinând să sublinieze că „le-a comis” un cunscut de-al său. Cu intuiţia lui extrem de sensibilă, Burliuk trage imediat lozul câştigător, râzând, bătându-l pe umăr pe declamator şi exclamând: „Las-o naibii cu explicaţiile. Recunoaşte că tu însuţi ai scris aceste versuri. Şi, zău, eşti un poet genial!”. A doua zi, întâlnindu-se cu un vechi cunoscut, Burliuk aşa i-l şi prezentă pe noul său amic: „Nu-l cunoaşteţi? E genialul meu prieten, celebrul poet Maiakovski!”. Fireşte, junele nu putu reacţiona altcum, decât printr-o evidentă intimidare, numai că Burliuk o ţinu una şi bună: „Ei, Voldecika, de-acu înainte scrie, în caz contrar mă pui într-o situaţie idioată de tot. Nu ai frică de nimic. O să-ţi dau câte 50 de copeici pe zi. De azi înainte eşti un om asigurat”. Da, Burliuk se putea bucura că prietenul său confirma. Pentru că, de la acele prime întâlniri şi 50 de copeici, Maikovski începu să scrie cu adevărat, având o extraordinară capacitate de muncă şi inventivitate metaforică. Şi dacă „sosia” sa americană, Jack London, povesteşte despre căutarea şi extragerea aurului, Maiakovski avea să scrie despre acele miligrame de uraniu poetic, obţinute cu mare trudă din zecile de tone de rocă lingvistică. („Bogăţia lexicului poetului înseamnă omologarea acestuia”, precum se accentua în unul din manifestele futuriştilor, „Juvelnicul juzilor, II – 1913”, al cărui coautor a fost şi V. Maiakovski.)

* * *

Vladimir Maiakovski e din spiţa nu prea numeroşilor poeţi cărora li se potriveşte cu adevărat calificativul de URIAŞ. Chiar dacă unora dintre noi, în anumite ipostaze ale sale (să zicem, ultimul deceniu de creaţie, 1920-1930), el ni se pare asemeni fantasticului şarpe Uroboros care, făcându-se inel, cerc, muşcă din propriul său trup (creaţie, destin, şansă, glorie etc.). Da, pare a se autodevora, autoîmpuţina, dar, în esenţă, rămâne integru, cu toate ale sale, bune şi rele, genialitate şi conjunctură pre-realist socialistă. Astfel că Maiakovski nu e cel care trebuie apărat, îndreptăţit din anumite considerente. El ar ieşi ca şi „disculpat”, dacă, pur şi simplu, ar fi readus la lumina adevărului deplin, scos din mrejele prejudecăţilor, uneori de-a dreptul frivole, ce îl încurajează pe oricine-fiteicine să spună cu aplomb: „Da, dar ştiţi… vă amintiţi?… Stângismul, începutul proletcultismului… poemul «V. I. Lenin», cel despre paşaportul sovietic ş.a.m.d.” Sigur, şi astea (cu părerea de rău; în caz contrar, poetul ar fi trebuit să se sinucidă – sau să fie… sinucis! – mai înainte de vârsta-i de 37 de ani). Însă Vladimir Maiakovski cel de până la sfârşitul anilor 20 e Poetul Autentic. Pentru că, se ştie, dânsul a avut cohorte întregi de epigoni, imitatori – da, unii jalnici – pe mai multe continente. Însă deplorabila lor prestaţie (benevol-grafomană) nu avea nimic în comun cu tălăzuirile poetice ale lui Maiakovski care, după Puşkin, se afirma drept un alt mare novator, structural şi conceptual, al prozodiei ruse. Cu o temeritate surprin-zătoare, el dărâmă sistemul tradiţional al versificaţiei silabo-tonice, instituit – se părea pentru totdeauna – încă în secolul al XVIII-lea. (Precum se spunea în sus-citatul manifest „Juvelnicul juzilor, II – 1913: „Am distrus ritmurile… Hlebnikov a promovat o metrică prozodică a limbii orale, vii. Am încetat de a mai căuta cadenţe prin manuale – orice mişcare îi naşte poetului un nou ritm liber”.) Astfel că versul ma-iakovskian nu mai mizează pe muzica ritmului, ci pe accentul semantic, pe intonaţia de o fascinantă descătuşare şi fecunditate sugestivă. Pentru Maia-kovski, numărul de silabe în vers şi-a pierdut poziţia de căpetenie, s-a modificat calitativ rolul şi a crescut importanţa organizatorică ale rimei, evidenţiindu-se expresiv caracterul oral (vorbit) al textului poetic. (Punctul 9 din acelaşi manifest menţionează: „Rima de la începutul versurilor – David Burliuk, cea medie, rima inversă – Vladimir Maiakovski”.) Prin urmare, versul citit (cu privirea) şi cel auzit fuzionau într-un (altfel de) tot. (Ilya Ehrenburg remarca sagace: „Când citeşti versurile Ahmatovei, dându-le glas, nu că într-o sală imensă, ci chiar într-un dormitor(aş) strâmt, – asta mai că ar însemna o insultă, pentru că ele nu trebuie vorbite, ci şoptite. Iar un «Maiakovski ca-meral» – n-ar fi decât o absurditate. Versurile sale trebuie urlate, împroşcate în pieţe… Cu o colosală insistenţă, inventivitate, agerime el lărgeşte baza îngustă a poeziei ruse contemporane”.) Iar peste câteva decenii, ecourile tumultului maiakovskian avea să declanşeze, cred, fenomenul numit „poezia sta-dioanelor”, ai căror protagonişti fuseseră Andrei Voznesenski, Evgheni Evtuşenko, Bella Ahmadulina, Bulat Okudjava, Robert Rojdestvenski. Şi din nou, acel ecou maiakovskian, deja prin intermediari, ca şi cum, parcă încuraja tot alţi şi alţi prozeliţi în insignifianta postură de epigoni care, de cum apar în număr covârşitor, compromit ceea ce părea să fie fascinant, autentic, irepetabil, chiar… inimitabil. Pentru că, deja în 1914, în una din declaraţiile programatice ale budetlenilor, „Duceţi-vă dracului!”, se atrăgea atenţia la dintâile impulsuri epigonice:

„Ca de obicei, Vasili Briusov rumega dimpreună cu paginile ziarului Russkaia mâsl’ poezia lui Maiakovski.

Las-o baltă, Vasia, asta nu ţi-i plută!…

Oare bătrâneii nu ne-au mângâiat pe căpşor din motivul ca din scânteia poeziei noastre sfidătoare să-şi croiască în grabă un electro-centură pentru a comunica cu muzele?…

Aceste subiecte au provocat o întreagă her-ghelie de tineri, ca mai ieri fără ocupaţii concrete, să se arunce asupra literaturii şi să-şi arate chipul schimonosit de grimase: şuieratele de vânt „Mezaninul poeziei”, „Vestitorul petersburghez” ş.a.

(E drept, în perioada interbelică şi nu numai, Maiakovski avu şi „discipoli” demni de tot respectul – Johannes Becher, Louis Aragon, Pablo Neruda, Nazim Hikmet şi, poate, Iannis Ritsos – poeţi importanţi, nu numai ai secolului XX.) Maiakovski a lărgit mult registrul ideatic şi cel tematic, precum se înţelege, implicit, şi din poemul „Fraţilor scriitori” (1917):

Domnilor poeţi,
oare chiar să nu vă fi plictisit deja
pajii,
palatele,
amorul,
boschetul de liliac
înflorind ca altădată?
Dacă
cei ca voi
sunt creatori –
eu scuip pe oricare artă.

În exegetica românească, repunerea în „drepturi depline” a Poetului Maiakovski, prin dezavuarea unor prejudecăţi şi clişee pseudoaxiologice, a pornit de la A. E. Bakonsky, acum 35 de ani, în inegalabilul volum „Panorama poeziei universale contemporane”, apărut la editura „Albatros” (cu părere de rău, nici până astăzi reeditat…): „Dacă în mod obişnuit poeţii pot fi multă vreme vitregiţi prin uitare, soarta lui Vladimir Maiakovski l-a nedreptăţit oarecum tocmai prin gloria lui, îndeosebi postumă, care l-a redus la una singură din multiplele-i înfăţişări, exacerbând-o la proxim şi multiplicând astfel portretul stereotip, menit în cele din urmă să obosească şi să deconcerteze. Com-plexitatea fenomenului Maiakovski s-a estompat astfel în faţa cititorului din noile generaţii, ispitit adesea, din necunoaştere, să vadă în figura marelui poet un posibil emul al lui Demian Bednîi sau al lui Be-zîmenski. Adevărul e însă cu totul altul: poezia rusă contemporană, mergând de la Blok şi Hlebnikov la Esenin, Pasternak sau Mandelyştam, nu poate fi imaginată fără prezenţa acelui personaj halucinant şi frenetic care a fost Vladimir Maiakovski. Mai mult chiar, însuşi limbajul de azi al poeziei, arsenalul expresiei moderne, nu e de conceput fără altoiul său. E suficient să ne gândim la spaţiul imens pe care îl închid cei doi poli ai existenţei sale, atât de tragic opuşi: viaţa şi moartea poetului, pentru a realiza dimensiunile personalităţii lui”.

Cred că unul din cele mai convingătoare ar-gumente pentru renunţarea la „portretul stereotip”, la prejudecăţi, clişee de către unii potenţiali cititori (neofiţi, să zicem, în ale creaţiei acestui mare autor) este aflarea (!), că Vladimir Maiakovski se înfăţişează şi ca unul din excepţionalii poeţi ai dragostei: Iată poemul „programatic”, „Concluzie” (1922):

Iubirea nu o vor ruina
nici certurile şi
nici orice depărtări.
Ea e împlinită
cumpănită
verificată.
Rostind solemn versu-ntraripat
jur –
iubesc neabătut…

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Eu și Napoleon”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii