Elegiile romane

Elegiile romane. Conţine CD Audio de J.W. Goethe

I

Ceea ce m-a-ncântat atunci, cândva
Aflaţi-o acum, prin voi, abia
Spuneţi-mi, pietrelor, o, vorbiţi, voi, înalte palate!
Străzi, voi, ziceţi o vorbă! Geniule, tu, nu te iriţi?
Da, este totul însufleţit în sfintele tale ziduri,
Romă eternă; doar mie mi se ascunde atât de calm
totul.
O, cine îmi murmură, la care fereastră zării eu
Odată nobilul chip ce adânc m-a’nviorat?
Bănuiam eu drumurile, încă, pe care, mereu şi mereu
Spre dânsa şi de la ea, apoi, să merg, preţiosul timp
jertfindu-l?
Încă contemplu biserici, palate, coloane şi ruine,
Precum bărbatul calm, călătoria cu abilitate şi-o
foloseşte.
Dar, iată, totul trecu; şi un singur templu, atunci
Rămase, templul lui Amor, care-l primeşte doar
pe cel iniţiat.
O lume întreagă eşti tu, Roma; dar fără iubire,
Lumea n-ar fi ce este, nici Roma n-ar fi Roma.

II

Slăviţi pe cine vreţi! În fine, iată, sunt adăpostit!
Frumoase doamne şi voi, domni ai lumii înalte,
Întrebaţi, de vreţi, despre uncheşi şi veri sau de
vechi rubedenii şi mătuşi,
Conversaţiei aprinse urmându-i tristul joc.
Iar voi, ceilalţi, petreceţi în cercuri
Mari şi mici, ce adesea m-aţi adus disperării aproape.
Reluaţi, politiceşte şi fără rost diversele opinii,
Ce-l urmăresc cu furie pe călător prin întreaga Europă.
Astfel fu urmărit Malbrough, călătorul brit, de acel
cântecel,
Odată, de la Paris la Livorno, şi-apoi, de la Livorno la
Roma
La sud apoi, spre Neapole; şi dacă ar fi plutit el spre
Smyrna,
L-ar fi întâmpinat pe Malbrough şi acolo! Pe
Malbrough!
În port, cântul.
Şi astfel sunt eu nevoit, până azi, la toţi paşii, pe orice
drum,
S-aud certându-se mulţimea, apostrofele consiliului
regal.
Dar nu mă veţi descoperi voi prea curând în azilul meu,
Pe care mie, Amor, prinţul, protector şi princiar mi-l
dărui.
Aici mă acoperă el cu aripa sa; iubita,
Simţire romană, nu se teme de fioroşii Gali.
Ea nu se arată în veci interesată de noile zvonuri, ea
caută
Îngrijorată dorinţele bărbatului, căruia i se dăruie, apoi.
Cu dânsul, ea se’mplineşte, străinul liber şi puternic.
Cel ce-i povesteşte despre munţii înzăpeziţi şi casele de
lemn.
Împarte cu el flacăra pe care tot ea, în piept, i-o
aprinde.
Se bucură că nu se apleacă aurului precum romanii.
Iată, masa ei e perfect pregătită; nu-i lipsesc veştminte,
Nici carose, ce o aduc acasă, după operă.
Iar mama şi fiica se bucură de oaspetele nordic,
Şi barbarul stăpâneşte, iată, trupul şi inima romană.