O sută și una de poezii de Titu Dinuț

O formulă alogică/paradoxală de reinventariere a unei lumi cuprinse ireversibil în jocul cu timpul ne propune în lirica sa Titu Dinuț. Demersul său poetic, dezvăluind o surprinzătoare ipostaziere a existenţialismului, este construit labirintic pe un plan eclectic indecidabil. Renunţând la cunoscuta tradiţie ,,iconografică” cu care ne-a obişnuit în cărţile scrise până acum, poetul, într-o revărsare stihinică, se lasă atras spre zona vulnerabilă a sacrului, fapt care îi confirmă ambiţia de a se alinia valorilor poeziei universale. ,,Autoexilul” său presupune îndepărtarea de stările dolorice în care îşi consuma agonia (datorată, evident, spaţiului matricial în care trăieşte), dar și asimilarea unor proiecţii metafizice paradigmatice generate, nu de arhetipurile clasice, ci de un vitalism exuberant, de sorginte orfică.