O sută și una de poezii de Andrei Țurcanu

„Condei auster” (cum l-a văzut, la începuturi, M. Cimpoi), singuratic „incurabil”, de vibrantă deschidere metafizică, Andrei Țurcanu își divulgă răspicat „incompatibilitatea” cu „meschina agitație literară” şi refuză „încârdășirile” și partizanatele. Sau nomadismul postmodernilor, invocând, el, – ca „vis de taină” – ardența unor idealuri și trezia lucrătoare, „Arheul Marginii” asigurând „sâmburele de dăinuire” prin combustia sinelui colectiv pe axa românității.
Părăsind, o vreme, uneltele scrisului, ispitit de sirenele politichiei, poetul a revenit după acel intermezzo (nu tocmai încântător), clarificându-și proiectele și prioritățile. Andrei Țurcanu – o voce de prim-plan – merită, neîndoielnic, o altă „vizibilitate” în câmpul nostru literar. Această „Antologie” poate fi pasul decisiv.