Chivotul înomenirii fiului lui Dumnezeu. Prolegomene la o mariologie ortodoxă

Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, are un loc bine definit în planul mântuirii lumii şi în teologia ortodoxă. Ea fost aleasă dintre toate neamurile ca la „plinirea vremii”, Fiul Tatălui să Se nască dintr-însa. Dumnezeu Cuvântul S-a născut din Preacurata Fecioară „sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub lege”, ca prin Jertfa şi Învierea Lui să ne izbăvim de moarte şi de osândă veşnică. Născătoarea de Dumnezeu a dat trup Fiului ca noi să dobândim înfierea Tatălui şi îndumnezeirea Duhului. Devenind fii ai Celui Preaînalt, ne-am făcut şi copii ai Maicii Domnului şi primim pe Duhul Sfânt Care Se roagă împreună cu noi, zicând: „Avva, Părinte!”. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel, despre această conlucrare a noastră cu Duhul Tatălui scot în evidenţă iubirea Părintelui ceresc, Care „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. În aceeaşi măsură înţelegem misiunea Fiului Care „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Deci, iubirea divină e axa pe care poate fi desluşită soteriologia, iubirea fiind şi calea de a „descifra” mariologia ortodoxă.