Biomineralogie geologică și medicală

De la apariția vieții, organismele terestre compatibilizează structuri anorganice, minerale, cu structuri organice, proteinice, producând biocompozite cu roluri esențiale în perpetuarea și selecția speciilor, cum este protecția împotriva prădătorilor și susținerea organismelor mari, cum sunt vertebratele.
Noi am fost fascinați de structurile compozite de la organismele unicelulare până la vertebrate. Cercetările de la interfața organic-anorganic și rezultatele recente din domeniu au fost aduse între coperțile cărții „Biomineralogie geologică și medicală”. Nu cunoaștem ca acest titlu de carte să existe în lume. Cartea tratează pentru prima dată împreună cristalele geologice și cristalele biologice. Fenomenul universal de cristalizare unește materia organică, proteinică cu materia minerală. Cristalele biologice, tratate în cele 24 de capitole ale cărții au un specific remarcabil, cu totul nou în științele cristalografice. Mezocristalele și teoria non-clasică a cristalizării induc noutăți absolute. Organismele produc quasicristale; organismele construiesc biocompozite surprinzătoare. Sunt prezentate biominerale din clasele oxizi, sulfuri, silicea, fosfați. Cristalizarea biologică este tratată în fluidul sinovial, în biomineralizările renale, biliare, prostatice, tendinare, în cartilajele articulare, în țesutul osos, în sistemul cardiovascular și în final sunt tratate biomineralizările dentare. În toate cazurile de cristalizare biologică au fost observate două aspecte conflictuale – cristalizarea și non-cristalizarea. În cristalizarea geologică este important ca prin cristalizare să obținem cristale; în cristalizarea biologică este esențial să controlăm procesul de cristalizare în așa fel încât el să nu se producă, să prevenim formarea calculilor, adică să avem o non-cristalizare. Cristalizarea apare numai atunci când într-un mediu dat se obține o suprasaturație. Este greu de imaginat un mediu biologic în care să apară suprasaturația. Totuși, foarte recent, au fost descoperite în diferite țesuturi, incinte microscopice numite vezicule de matrice, unde suprasaturația biologică este posibilă. Cartea se încheie chiar cu acest subiect.