Pasiuni la capătul nopții

13,30 lei

Pasiuni la capătul nopţii (eBook) – Gheorghe Mocuţa

Golește
ISBN: EB9789731925653 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Selecţia de cronici literare şi recenzii care urmează, propune o imagine a practicii literare la capătul lungii nopţi totalitare. Un raft cu cărţi salvate de un cititor de pe margine, obişnuit cu spectacolul tranziţiei, tentat în bună parte de acest spectacol, dar legat de catargul unei corăbii în derivă…” (Gheorghe Mocuţa)

Pasiuni la capătul nopţii de Gheorghe Mocuţa

TEME ALE EXILULUI
ANDREI CODRESCU: O SAGA A AVENTURII AMERICANE

Beneficiind de traducerea Ioanei Ieronim, volumul bilingv de poezie al lui Andrei Codrescu, Selected Poetry/ Poezii alese, Ed. Paralela 45, 2000, este o trecere prin principalele etape de creaţie ale unei personalităţi hibride şi polimorfe ale secolului XX, poet, prozator, eseist, traducător, scenarist şi publicist, care a reuşit să se afişeze în prim-planul vieţii culturale americane prin idei şi experimente din care nu lipseşte amprenta spiritului românesc. Poetul se întoarce în România natală, pe care a părăsit-o la 18 ani, luând drumul emigraţiei împreună cu familia sa. Sibian de origine, născut în 1946, el publică mai întâi în reviste literare româneşti pentru ca apoi să se manifeste în S.U.A. ca un creator universal, liber, ambiţios şi pragmatic, devenind scriitor de expresie americană, muncind ca librar, publicist, editor, comentator de radio şi televiziune, profesor universitar. Cariera americană e reflectată în traducerile de după 1989 prin publicarea unei selecţii lirice Alien Candor/ Candoare străină, în 1997 şi a două romane care au făcut vâlvă prin abordarea unor subiecte de senzaţie, Prinţesa însângerată, 1997 şi Messi@, 1999. Ioana Ieronim îl numeşte un „Candide al vremii noastre”, subliniind viziunea sa nouă şi proaspătă, rezultată din simbioza celor două culturi pe care le frecventează, cea europeană şi cea americană. Gh. Crăciun merge şi mai departe, numindu-l un poet american cu o sensibilitate tipic românească („memoria, imaginarul, percepţia, copilăria, raportarea la lume etc.) ce nu face decât să garanteze auten-ticitatea. La prima vedere Andrei Codrescu este un poet epic de o mare vigoare şi subiectivitate (nu renunţă la persoana I), în buna tradiţie americană care începe cu Whitman şi continuă cu Williams. Un poet care îşi subordonează epicitatea şi descrip-tivismul unui lirism al „pluralităţii” şi „diferenţei”, concepte pe care le foloseşte în poezia sa, şi care vizează, prin pragmatismul său, un cititor imediat, devorator de mituri:

„Eu vând mituri şi nu poeme. Fiecare poem are micul lui mit.
Mitul acesta nu-i în poem. E în mintea mea. Când redactorii de
reviste îmi cer poezii eu le cer să mă răs-plătească prin răspândirea
acestor mici mituri pe care le fac. Miturile respective apar la
sfârşitul revistei, sub titlul DESPRE COLABORATORI sau deasupra
poeziilor în cursive. Curând vor fi tot atâtea mituri câte poeme şi
până la urmă asta e un lucru bun, deoarece fiecare poem aduce
astfel pe lume încă un poet. Prin această metodă secretă de a
dispreţui mijloacele contraceptive eu umplu lumea cu poeţi.”
(De natura rerum)

Este o dovadă că poetul s-a integrat existenţei de dincolo de Ocean şi modului american de a trata şi de a consuma arta. Încă de la 20-25 de ani cunoaşte boem americană „din clasa de mijloc” a New York-ului: Ted Berrigan, Anne Waldman, Lewis Wash, Michael Stephenn, Paul Blackbum, Joel Oppenheimer, „care practicau limba americană cu străşnicie şi cu pasiune pentru noutate, însă şi cu un acut simţ al ridicolului care ne înconjura la fiecare pas”, cum scrie poetul în prefaţă. Dar scrisul lui Codrescu este strâns legat de saga aventurii americane, de atmosfera fascinantă şi spectacolul lumii prin care a trecut până a început să fie recunoscut ca scriitor profesionist. Poate şi de aceea titlurile volumelor sale poartă numele oraşelor care l-au marcat cu spiritul lor: Măşti: Sibiu-New York (1970-1972), San Francisco (1973-1974), Monte-Rio (1974-1978), Baltimore (1980-1981), Baton Rouge & New Orleans (1986-1995). Parcurgerea lor ne dă o idee despre metamorfozele sufletului românesc în Lumea Nouă sub influenţa unor poetici recunoscute chiar de autor: Şcoala de la New York, Zen & Suprarealism şi Poezia-spectacol; „ca atare, spune Andrei Codrescu, e vorba de un moment marcat, la stânga, de poezia limbajului şi la dreapta de întoarcerea la aşa-numitul „formalism” academic. Lucruri pe care le amintesc pentru a nota aici că opera mea îşi are propria ascensiune lirică şi un traseu misterios, prea puţin legate de de toate aceste dispute.”

Având ca model heteronimele lui Fernando Pessoa, poetul îşi inventează în prima secţiune a volumului antologat, Personae: Sibiu to New-York, patru poeţi imaginari, expresia a patru alter-ego-uri: Julia Hernandez, Peter Boone, Alice Henderson-Codrescu şi Calvin Boone. E poate un mod de a se adapta la tentaţiile diferite care vin din atmosfera boemei artistice, dar şi un mod de a se raporta la Lumea Nouă şi la diferitele ei culturi şi identităţi minoritare cu care intră în contact. Trăsăturile acestei perioade, dacă ar fi să-l credem chiar pe poet, sunt spectaculosul şi violenţa lirică. Secţiunea se deschide cu câteva elemente biografice care îi determină fiinţa interioară care se deschide spre lume: păsările, care ascund „fiinţa noastră furată”, bucătăria, gunoaiele oraşului şi marea. Din împletirea acestor elemente se naşte identitatea nesigură „de sezonier”. Un sezonier la pândă, un om la pândă, un om care a ales să lupte pentru libertatea sa, o libertate cu limitele ei para-doxale care ne aduce aminte de „libertatea de a trage cu puşca” a lui Geo Dumitrescu. În poemul Permis pentru portul de armă (lui andrei codrescu) regă-sim parcă filiaţia suprarealiştilor români cu acest limbaj violent şi intransigent:

„nu-ţi vor da niciodată permis pentru port de armă
însă arma sunt chiar eu şi paolo şi john şi grazzia
(mai ştii limba ei şerpească despicată?)
permisul de armă e permisul de a fi.
patricius, brutus, don quijote mi se-arată goi
în dreptul ţintei!
ziua nu-s decât nişte fleacuri
dar când în celule se stinge lumina
ei devin bezna mea încărcată,
permisul meu pentru port de armă.”

Aici, ca şi în poemul următor (unde „pe masă putrezeşte o portocală/ mai aproape de libertate decât am fost vreodată eu”) ca şi în toată lirica sa străbate „fiorul libertăţii”. E vorba, ne spune poeta Ioana Ieronim, „nu numai (de) libertatea faţă de servituţile lumii est-europene pe care o lăsa în urmă în acel moment, ci şi (de) libertatea faţă de constrângerile şi prejudecăţile noii sale patrii”. Capacitatea de mimare şi de înţelegere a existenţei şi-o asumă acum prin singurătate: „aşa e singurătatea pe aici/ păsările deasupra unui oraş din new jersey/ încearcă să imite avioanele/ şi cad în zăpadă moarte.” Poetul îşi ia rămas bun de la fantezia „neagră de emigrant” asumându-şi o nouă identitate în care „toate războaiele sunt sfinte”: „ce mi s-a întâmplat/ nu-i doar războiul din vietnam./ e războiul sângelui meu,/ micile războaie din laboratoarele imaculate,/ războiul copiilor (…)/ războiul din cosmos” etc. El suportă tortura războiului şi a civilizaţiei violente pentru că „bombele/ anunţă vremea spovedaniei”. „Vreau să ating ceva senzaţional/ cum ar fi mintea rechinului”, spune poetul prin vocea lui Alice Henderson, pentru ca la sfârşitul poemului să afirme deconcertat: „e comod să-ţi doreşti/ pacea din mintea unui rechin”. Această atitudine ambiguă, această sfâşiere care vine din fluxul conştiinţei creatoare, ţine însă de o strategie a perversităţii: „Perversitatea implicită nu e de neglijat: scrisul meu reprezintă deseori lucruri pe care le-am atacat la alţii şi atacă ceea ce afirm că iubesc”. E, poate, un mod de a se apăra de chiar violenţa cuvântului care „uneori (…) explodează ca o bombă”.

Limbajul violent şi cuvântul exploziv sunt constante pe care le întâlnim şi în volumul San Francisco (1973-1974). „De opium avem nevoie nu de adevăr”, afirmă poetul în Manifest. Dar nici în acest poem şi nici în De ce scrii (unde spune: „mereu am căutat bucuria ca pretext pentru a scrie” şi: „am evitat să fiu sfâşiat (…) am evitat/ să iubesc mai mult decât puteam iubi”) nu găsim acea logică clară a poemului despre poem pe care o întâlnim în poemul De natura rerum, citat mai sus. Poetul vinde mituri, îşi vinde mitul propriei aventuri. O aventură lirică, marcată de nelinişte şi sfâşiere, ca şi existenţa incomodă care l-a făcut să migreze „în stilul tribului Hopi de la Est la Vest, de la Vest la Est şi din Est în Sud”.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Pasiuni la capătul nopții”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii