Mihai Vlasie este prozator și eseist, s-a născut pe 24.12.1938 în comuna Fârțănești, județul Galați, a decedat la data de 31.10.2021 în București.
Fiul Alexandrinei Vlasie ,născută Cristea și a lui Atanasie Vlasie, ambii învățători în comuna Fărțănești.
Atanasie Vlasie a predat în perioada 1927-1941 ca învățător, ocupând și funcția de director al scolii ,fiind primul învățător ridicat din comuna Fărțănești.
A sprijinit material școala din Fârțănesti ,acoperind-o cu tabla și plătind din banii proprii pentru întreținerea scolii, pentru a putea funcționa. A decedat pe data de 11.02.1944, în urma unui TBC pe care l-a contactat în armată, luptând împreună cu unitatea lui de Vânători de munte în timpul celui de-al doilea război mondial.
Alexandrina Vlasie a predat în perioada 1932-1957 în comuna Fârțănești , în anii 1950 a fost trecută la chiaburi de către comuniști și dată afară din învățământ, lăsată fără pământ agricol de subzistență și salariul de învățătoare, cu 3 trei copii în întreținere Rodica,Veronica și Mihai. Totodată abuziv a fost lăsată fără casă deoarece comuniștii au transformat-o, fără consimțământul ei, în centru de nașteri pentru comună și satele din împrejurimi.
Mihai Vlasie urmează cursurile primare în Fârțănești și la Târgul Bujor între anii 1945-1952, apoi fiind considerat copil de chiabur este acceptat doar la Școala de Cântăreți Bisericești din Buzău, care se transformă în Seminar Teologic și pe care o termină în 1957. Urmează cursurile Institutul Teologic din București între anii 1957-1961.
Lucrează ca profesor suplinitor în comuna Cuca, județul Galați în perioada 1961-1968, în perioada 1963-1967 recuperează și clasele de liceu la cursuri de fără frecvență.
În anul 1972 obține diploma Facultăți de Filozofie a Universități din București. Este angajat la redacția cotidianului România Liberă până în 1974. Din 1975 lucrează ca și consilier în Secretariatul de Stat pentru Culte până în anul 2001.
Pe plan literar debutează la Luceafărul, la recomandarea lui Eugen Barbu, cu schița S-a prăbușit aeroplanul, totodată scrie și în Săptămâna, în suplimentul literar al Scânteii țineretului, în suplimentul Aldine al România liberă, etc.
Volumul de debut al lui Mihai Vlasie publicat în anul 1986, (retipărit în 1998 și în anul 2022 în formă eBook), este Smochinul neroditor, este o povestire autobiografică, umoristică, a vieții de seminarist într-o perioadă grea, comunistă.
Gândurile lui Mihai Vlasie, publicate în Cărări și gânduri volumul 1 și 2 publicate în anul 2000, respectiv 2003, republicate în anul 2022 în format eBook, sunt scurte reflecții moralizatoare asupra unor autori și texte de filozofie, literatură, religie sau asupra unor fapte, întâmplări de zi cu zi ce se adresează deopotrivă minții și sufletului și sunt scrise într-o dulce limbă românească.
În 1995 Mihai Vlasie publică romanul Azazel, republicat 2022 în format eBook.
A publicat în 1992 și reeditat actualizat în 1995, și 2004 Drumul spre Mânăstiri. Ghidul așezămintelor monahale ortodoxe din România, How to Get to the Monasteries of România în anul 2003 ghiduri care conțin informații istorice, culturale, turistice despre 500 de mânăstiri și schituri din România.
Chipuri și priveliști, a fost publicată în Cărări și gânduri volumul 2 în anul 2003, a fost reeditată ca eBook în anul 2022, este o carte autobiografică în care povestește despre satul copilăriei lui Fărțănești, despre locuitori, obiceiuri, fiind comparat cu Ion Creangă.
Repere biografice :
Eugen Barbu, Un prozator, SPM, 1986;
Alexandru Condeescu, Arta Evadării, LCF, 1986;
Adrian Popescu, Smochinul Neroditor, ST, 1987;
Dan Banica Anastasian, Azazel, DEP, 1996;
Ioan Buduca, Bună ziua măi drace, Cuvântul, 1996.