Opera și întreaga viață a lui André Gide (1869-1951) sunt în primul rând orientate în funcție de doi poli: un anumit puritanism și un elan al simțurilor. „Sunt doar un băiețel care se amuză și un pastor protestant care se plictisește”, scria el.
Reformator neobosit, satiric, moralist, poet în proză, critic, eseist, inițiator al romanului modern (Falsificatorii de bani), diarist (își scrie jurnalul timp de 60 de ani, 1889-1949), Gide a lăsat în urmă o operă bogată, care prin umanismul ei își păstrează actualitatea. El este unul dintre cei mai importanți autori ai secolului XX, recunoscut pentru stilul său de o mare eleganță și clarviziune și pentru conștientizarea acută a responsabilității sale ca scriitor. Gide consideră că rolul intelectualului este să lupte prin arta sa împotriva prejudecăților vremii sale.
Imoralistul (1902) a apărut în condițiile în care până atunci Gide își exprimase înclinațiile în mod alegoric sau ironic. Acum le confruntă în mod deschis, apelând totuși la o minimă simbolistică. Asimilat personajului Michel, Gide neagă că ar fi acesta: „Fără imoralistul meu, riscam să devin eu unul!”. Același tip de eliberare reapare șapte ani mai târziu în 1909, cu ajutorul romanului La Porte étroite (Ușa îngustă). Cele două cărți reprezintă cele două laturi ale aceleiași tentații, „excesul unuia găsind în excesul celuilalt o permisiune secretă”.
În discursul de acceptare a Premiului Nobel, în 1947, Gide declara: „Nu mi-am dorit niciodată omagii, [dar] de la o vârstă foarte fragedă, am fost foarte preocupat de gloria mea.