M-am născut în 1973, în Bârlad. Lipsa rețelelor de socializare și tihna orășelului plin de copaci bătrâni au făcut ca cititul să devină repede plăcerea majoră a unei fete care își ascundea timiditatea sub comportamentul băiețos și renunțase la codițe în favoarea genunchilor zdreliți.
Partea interesantă e că m-am apucat a repovesti ceea ce citeam, iar ai mei – auditoriu fidel – au început a căpăta migrene în fața noilor aventuri ale lui D’Artagnan ori Ali Baba. «Scrie, măi fată!», mi-au zis și mama și tata și profu’ de română.
Eu m-am gândit că e un sfat bun; iar prin 1991, când am terminat Facultatea de Drept, am început a țese poveștile oamenilor cărora le eram avocat. Cum instanța nu e chiar tot timpul iubitoare de literatură, m-am gândit să îi anunț și pe alții despre copleșitorul meu talent. Așa s-a făcut că întâmplările zilnice au ajuns în LiterNautica ori Literomania, apoi, grație blamatelor rețele de socializare, sub ochii cunoscuților și prietenilor.
Porturile Lunei s-a născut în urma unui pariu cu mine însămi și a unui termen înnebunitor de scurt pe care îl aveam la dispoziție. Doina Ruști a zis că e în primele opt manuscrise dintre cele (deloc puține) care îi ajunseseră sub ochi.
Eu am gândit că e bine să scrii dintr-o răsuflare, că e ca și cum ai sta cu un prieten, la o cafea, povestind ce ți s-a întâmplat peste zi.