Alexandru Eduard Ionescu, născut în Arad (1982), este primul dintre cei doi băieți ai unei familii tradiționale de migranți intrastatali necomuniști (nu că nu ar fi încercat, dar avea totuși și partidul standarde). A manifestat de mic un dezinteres/dezgust pentru absolut tot ce necesită efort, stare menținută până azi și, probabil, până în ultima-i zi.
În școala generală s-a evidențiat prin prezență, în liceu prin absență, iar la Facultatea de Medicină Dentară prin indiferență. După 18 ani de educație solidă își amintește doar de Street Fighter, Age of Empires, Heroes III și Total War (jocuri video cu care a petrecut mai mult timp decât cu școala și din care nu a învățat decât un pic de planificare).
Lacunele educaționale și lipsa de carismă l-au transformat într-un om fără trecere, absolut neinteresant. Petrecând mai tot timpul la serviciu, prestând o muncă de o calitate îndoielnică, puținii oameni care îl mai digerau s-au îndepărtat de el. De asemenea, jobul l-a făcut să nu mai dorească să mai lucreze printre ei. Singura persoană care i-a fost mereu aproape (mai mult dintr-o tulburare patologică decât din motive raționale) a fost draga lui Roxana, cu care drumul vieții l-a reintersectat, fiind colegi în clasele primare.
În tot acest timp a încercat să descopere un domeniu în care să aibă o fărâmă de talent; toate cu același rezultat (eșecul, adeseori lamentabil – stomatolog, „soț”, prieten, cunoscut, coleg, antreprenor, angajat, arcaș, bricolator, sculptor, pictor, poet, jucător de biliard, om etc.), toate de rahat. Evident, fără vreo tragere de inimă, s-a pus să scrie o carte. Ce putea merge rău? Cu scrisul avea experiență, de-a lungul timpului încercând să se bage în seamă cu mesaje interesante pe sub pielea diferitelor persoane de sex feminin – alte tentative lamentabile sau rușinoase.
Are obsesia de a termina cât mai rapid orice, pentru a se apuca de ceva nou, în aceiași parametri.
Printre puținele plăceri: consumul de filme și sport la TV, alcool în variate forme și muzică (când dispoziția îi permite).
Planurile de viitor: să devină un om măcar puțin mai plăcut și sociabil.