Lecturi de serviciu

8,30 lei 7,10 lei

Lecturi de serviciu (eBook) – Ion Creţu

Golește
ISBN: EB9786065942295 Categorie: Autor: Anul apariției: 2013 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Autorul probează o excelentă cunoaştere a literaturii contemporane din alte ţări – autori, cărţi, problematici, teme etc. – , precum şi un mare apetit pentru domenii conexe: premii literare, relaţii dintre scriitori, dinamica unora dintre mişcările literare care au marcat secolul trecut. Pe scurt, a spaţiului literar în toată complexitatea lui.” (Alexandru Surdu)

„Situat la jumătatea drumului dintre jurnalistică şi abordarea academică, împrumutând de la fiecare pozitivele note distinctive, volumul Lecturi de serviciu va constitui, sunt sigur, un punct de atracţie pentru cititor.” (Nicolae Gheran)

„Textele alcătuitoare ale volumului îmbină în mod convenabil consistenţa şi altitudinea ideatică,  dar şi relevanţa instructivă, cu atractivitatea elegant administrată.” (Niculae Bârna)

„Ion Creţu este un scriitor care dezvoltă în eseurile lui o veritabilă strategie a seducţiei, punând în joc o inteligenţă critică ascuţită şi multă ştiinţă de carte (erudiţie şi experienţă a vârstelor lecturii) pentru a împrospăta percepţia asupra unor opere şi capodopere despre care totul s-a spus şi încă ceva pe deasupra.” (C. Stănescu)

Lecturi de serviciu de Ion Creţu

Agora
A citi, a reciti

Leer, leer, leer, vivir lavida Que otros soñaron
Miguel de Unamundo

Primul studiu despre „Cum să citeşti o carte etc.” căruia i-am acordat toată atenţia îi aparţine lui Harold Bloom (How to read and why). La început, ideea unui asemenea demers (bloomian) a avut aerul unei găselniţe inteligente menite să placă editorului şi să prindă la public. Nu mi-am pus nici o clipă problema că ar exista vreun dubiu sau dificultate legate de această chestiune, odată ce ştii să citeşti şi ai un oarecare exerciţiu al lecturii. Cum să citeşti Dante, Shakespeare, Proust sau Joyce, da, este o chestiune care se justifică, fiind scriitori de o mare complexitate, dar, aşa, în general, cum să citeşti o carte mi s-a părut uşor preţios, mai ales pentru o ţară (USA) unde cititul este aproape un sport naţional.

Totuşi, Harold Bloom este departe de a fi un deschizător de drum în domeniu. Observaţiile sale, de bun simţ, aparţin unui universitar împătimit de literatură. L-au premers veritabilii teoreticieni ai lecturii, care se pricep cum să despice firul în patru. Iar înainte au fost criticii, care sugerau în cronicile lor cum trebuie citită o anumită carte. Nici scriitorii n-au rămas insensibili la acest subiect, la modul cum sunt receptate operele lor, dar nu numai, criticii nereuşind totdeauna să-i satisfacă în totalitate. De unde nevoia unei direcţionări a lecturii. Virginia Woolf, de pildă, a dedicat pagini memorabile acestui subiect. (În Cum să citeşti o carte ea scrie, printre altele: „singurul sfat… pe care cineva poate să-l dea cuiva despre citit este să nu urmeze nici un sfat.”!!!) În capitolul „Despre cărţi”, din Eseuri, Montaigne se scuză pentru faptul că se pronunţă într-o problemă asupra căreia specialiştii o fac mult mai bine etc. Opiniile lui La Bruyère, din Caractere, capitolul „Despre lucrările spiritului”, sunt pe cât de interesante pe atât de derutante: Rabelais, de pildă, este „incomprehensibil”, „reprezintă un asamblaj monstruos de morală fină şi ingenioasă şi de corupţie” – ca să nu mergem mai departe cu sentinţele sale inactuale. Lista, fireşte, este departe de a fi epuizată.

O menţiune specială merită tipul de lectură întreprinsă de doi scriitori contemporani unor confraţi. Mă refer la britanicii Julian Barnes şi la Alain de Botton; primului Gustave de Flaubert, al doilea lui Flaubert şi Marcel Proust. Să precizăm că atât Barnes, cât şi de Botton au făcut studii universitare de limbă şi literatură franceză (ca şi americanul Paul Auster). De aici, nu doar o cunoaştere profundă a literaturii din hexagon, dar şi, să spunem, o oarecare îndatorire faţă de ea.

Julian Barnes s-a remarcat, la mijlocul anilor ‘80, cu un eseu de largă respiraţie, a cărui originalitate a întrunit unanimitatea cititorilor şi a criticii de specialitate, Papagalul lui Flaubert. Succesul său a fost atât de mare încât cineva – persoană importantă, nu dau nume! – a mărturisit că nu auzise de Flaubert până la lectura Papagalului! (Desigur, declaraţia trebuie luată cu un grăunte de sare.)

Alain de Botton, pe de altă parte, s-a aplecat şi el, după cum spuneam, asupra lui Flaubert. Una dintre numeroasele remarci demne de amintit, referitoare la Madame Bovary, este că acest roman anunţă timpurile moderne – de unde marea sa actualitate – prin slăbiciunea Emmei Bovary pentru mixtura de amor şi… shopping. Mai aproape de subiectul consideraţiilor noastre se numără How can Proust save our life (Cum ne poate salva viaţa Proust), de acelaşi autor. De Botton este interesat aici nu atât în descifrarea multiplelor sensuri ale textului proustian, cât în relevarea interesului faţă de Proust dintr-o perspectivă strict personală. De altfel, capitolul doi al eseului lui de Botton se numeşte, foarte explicit, „Cum să citeşti pentru tine.” Se cuvine citată cel puţin această frază a lui Proust referitoare la lectură: „În realitate, orice cititor este, atunci când citeşte, cititorul propriului său eu”. Aşadar, noi nu citim un autor de dragul lui, ci pentru a ne înţelege mai bine pe noi înşine.

Dar de ce am fi noi cititori ai propriului eu? se întreabă de Botton. Fiindcă, răspunde el, acest mod de lectură este singurul mod în care arta poate cu adevărat să ne afecteze, mai degrabă decât să ne distragă, pur şi simplu, de la viaţă. Etc.

Revenind însă la Bloom, şi mai curioasă pare a doua parte a titlului studiului său: „De ce (să) citim?” Chiar aşa, citim pentru propria plăcere? Pentru a afla lucruri noi? Pentru a ne instrui? Pur şi simplu fiindcă există cărţi de citit? Din aceste motive şi multe altele? Şi oare chiar este nevoie să fim pe deplin conştienţi de toate astea pentru a citi cu oarece folos? Există o ierarhie a obiectivelor pe care le urmăreşte o lectură?

Este suficient să-l citeşti pe Harold Bloom pentru a te edifica asupra acestui subiect. (Lucru interesant, deşi studiul lui Bloom se numeşte How etc. şi Why, prima chestiune pe care autorul ţine s-o lămurească este ultima!) Reproducem un pasaj suficient de edificator pentru „Why”: „Citim din varii motive, cele mai multe dintre ele familiare: fiindcă nu putem cunoaşte destui oameni destul de în profunzime; fiindcă avem nevoie să ne cunoaştem mai bine; ca să căpătăm cunoştinţe nu doar despre noi înşine, ci şi despre cum sunt lucrurile. Totuşi cel mai puternic, adevăratul motiv pentru o lectură profundă a de-acum uzatului canon tradiţional este nevoia unei plăceri dificile”. Etc. (Despre această ultimă sintagmă – „plăceri dificile” – se poate glosa îndelung.) Ar fi instructiv să ştim în ce măsură un răspuns comprehensiv la întrebarea „de ce citim” poate fi mulţumitor şi pentru întrebarea „de ce scriem”.

Avem, aşadar, cartea de literatură. Aceasta a inspirat un întreg corpus de texte – Woolf, Bloom, Robert Alter (Pleasures of reading in an ideological age, 1989), Paul Cornea etc. – despre cum să citim o carte şi tot aşa ad infinitum, ca într-o povestire borgesiană. Pe această linie, cred că este greu să mai adaugi ceva.

Personal, am descoperit, de la o vreme, o nouă dimensiune a lecturii (efectul vârstei, bănuiesc). Ea se numeşte re-lectura (Nil novi sub sole!) Mă refer aici nu la lectura repetată, din motive care ţin de o anumită rezistenţă a textului la actul de înţelegere. Re-lectura, sau lectura repetată, se impune uneori pentru o mai bună comunicare cu textul supus actului lecturii. Sau din dorinţa hedonică a prelungirii unei plăceri pe care o resimţim la o primă abordare. De sărbătorile de iarnă am recitit pe nerăsuflate, la interval de numai câteva zile, Primăvara neagră a lui Henry Miller cu o bucurie (aproape fizică!) de care nu m-am crezut capabil.

Am aici în vedere recitirea unor cărţi – a celor canonice, de preferinţă –, la distanţă de ani. Mărturisesc că re-lectura unor tomuri, în aceste condiţii, mi-a oferit satisfacţii superioare celor încercate la prima întâlnire cu ele. Mai ales că primele contacte au avut loc oarecum „forţat” (sub zodia lecturilor şcolare obligatorii etc.) şi prematur.

Fără să ambiţionez o punere la punct sistematică a acestei chestiuni, nu pot să nu remarc faptul că re-lectura, la distanţă de ani (pe care nu am întâlnit-o niciunde tratată ca un tip de lectură specială), s-a dovedit superioară din absolut toate punctele de vedere contactului iniţial. Aş menţiona înainte de orice că o astfel de lectură se impune ca o necesitate obiectivă, dintr-un motiv cât se poate de serios, pe care l-am pomenit altădată, şi anume că cel mai adesea ne întâlnim cu marii autori la o vârstă prea fragedă pentru a beneficia din plin de ce ne oferă ei. Plăcerea estetică resimţită la o vârstă mai înaintată este incomparabil mai rafinată (acum ştiu mai bine la ce să fiu atent, fiecare sunet al limbii are azi un ton distinct, aşa cum are fiecare instrument dintr-o orchestră pentru un dirijor cu experienţă, înţeleg mai bine complicatele meandre ale texturii, simt când autorul mă ia părtaş etc. după cum ştiu mai bine ce să reţin ca informaţie dintr-un text şi-mi este limpede unde să-l situez pe autorul respectiv în contextul amplu al literaturii etc.). Nu mai pun la socoteală un alt avantaj imens, şi anume, că mă descopăr pe mine însumi mai bine (ca limite şi ca puncte forte), pe mine, atât cel care am fost cândva, la prima lectură, dar şi cel de-acum, la distanţă de ani. Toate astea se întâmplă fiindcă organul lecturii s-a perfecţionat în timp, atât prin numeroase lecturi, studiu, cât şi printr-un plus de experienţă de viaţă, toate la un loc producând un nou lector, mai avizat, mai sensibil, care întâlneşte, ca prin miracol, un nou text, mult mai bogat în sensuri decât a fost el vreodată.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Lecturi de serviciu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii