Himera literaturii – Confesiuni în dialog

37,50 lei

Himera literaturii – Confesiuni în dialog (eBook) – Ion Lazu, Ion Murgeanu

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786068012193 Categorie: Autori: , Anul apariției: 2015 ePub: ISBN 978-606-668-078-3PDF: ISBN 978-606-8012-19-3 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„O carte de o complexitate copleșitoare!

Nu cred că e lăsat vreun domeniu neatins, vreo temă majoră uitată, și asta prin forța lucrurilor, de vreme ce subiectul cărții este însăși Viața. Este și în același timp nu este un dialog, în sensul clasic al termenului, mai degrabă o formă subtilă de exprimare, în genul unui divan oriental, apropiat de formula narativă a celor O mie și una de nopți, unde poveștile se nasc dintr-una în alta, evoluând o vreme paralel, pentru a se intersecta când te aștepți mai puțin. Ca și acolo, personajele reale se amestecă cu cele fictive sau devin ficțiuni, realitatea capătă nuanțe care par fantastice, iar scopul țesăturii de fire narative nu este altul decât extragerea înțelepciunii, a lecției de viață, rezumată de nenumărate ori în expresii concise, memorabile: «Poezia trebuie să exprime adevăruri durabile»”. / Ion Murgeanu

Himera literaturii – Confesiuni în dialog de Ion Lazu, Ion Murgeanu

„Sensul ultim al artei pare a fi performanța.” / Ion Lazu

„Asemenea pasaje ar putea constitui o atracție în sine pentru cititorul dornic să știe la ce concluzii au ajuns, la o vârstă rotundă, doi scriitori, doi poeți care au traversat cea mai mare parte dintr-un secol zbuciumat, fără să renunțe nici la scris, nici la propria demnitate.”  / Elisabeta Isanos

Provocarea

Domnule Ion Murgeanu; prietene,
Vă mai amintiti? Două întîlniri succesive la Muzeul Bacovia, un schimb politicos de plachete cu autografe protocolare, un pelerinaj la mormîntul prietenului comun, poetul Mircea Ciobanu, şi cam atît – ceea ce ar fi putut prea bine să lase lucrurile acolo unde fuseseră mai-nainte; şi, în sfîrşit, norocul unei întîlniri esenţiale, de data asta prin cărţile noastre reprezentative: Veneticii mei şi Turnul Onoarei Dumneavoastră. În ce mă priveşte, abia aceasta a fost întîlnirea hotărîtoare. Ea a declanşat un mare respect şi o admiraţie necondiţionată pentru poetul înzestrat care sunteţi, de unde o subită curiozitate de a cunoaşte o personalitate puternică, în felul cum am intuit-o din operă, şi, subsecvent, dorinţa omenească de comuniune spirituală. Întîlnirile noastre frenetice din ultimele luni au relevat din partea amîndurora o foame insaţiabilă de destăinuiri, comentarii, evocări, mărturisiri, confruntări, completări, revizuiri etc., etc. Şi, destul de repede, a survenit, în ce mă priveşte, constatarea că, dincolo de pasiunea noastră pentru literarură şi pentru lumea literară în ceea ce are ea specific şi fascinant, despre fiecare subiect în discuţie noi veneam cu opinii destul de diferite, uneori complementare, de parcă… de parcă, răzleţit fiecare dintre noi pe altă latură a acestei mulţimi scriitoriceşti în vremelnică roire, am fi baleiat din unghiuri total diferite: oameni, evenimente, situaţii, întîmplări, repere…Dar că avem, biografic vorbind, cîteva lucruri în comun: născuţi în anul 1940, an de răscruce pentru România, cu mari sfîşieri teritoriale (am pierdut pe rînd Basarabia şi Bucovina, apoi Transilvania de Nord şi, pentru că tot mai era de unde, ni s-a smuls şi Cadrilaterul – pierderi dictate de puternicii vremii, şi asta fără a se trage din partea armatei noastre un singur foc de armă! – teribilă frustrare pentru sufletul naţional! Să ne amintim: aventurierul rege Carol al II-lea dăduse asigurări naţiunii că a „înconjurat Ţara cu un cordon de fier şi foc”(!); an de penibile derapaje politice – instaurarea statului naţional legionar, dar şi un an cu rău-prevestitoare mişcări telurice – cutremurul din 9 noiembrie; suntem amîndoi moldoveni, iar cîrtitorilor, precum că eu n-aş fi decît basarabean, le vom spune răspicat, cu vorba genialului poet tutelar, că noi toţi, „de la Nistru pîn’la Tisa”, „suntem români şi punctum!”; am debutat ambii ca poeţi în presa literară imediat după 1960, iar cu vremea ne-am manifestat şi ca prozatori, probabil intuind că există pe lume şi lucruri care se refuză spunerii poetice propriu-zise; ne ducem amarul zilelor de cîteva bune decenii în tentacularul oraş al lui Bucur – şi cu toate astea (dar nu le-am înşirat decît pe cîteva dintre ele…) am luat cunoştinţă unul de celălalt, ca oameni de condei, abia în preajma schimbării mileniilor…. De unde, totuşi, atunci acest sentiment de frăţietate şi de co-participare? Să fie în cauză nevoia spunerii de sine, încă o dată, de la capăt, în speranţa unor re-formulări mai norocoase? Iar dacă nu, să fie dorinţa de a te simţi confirmat de un confrate pe care crezi că merită să-l confirmi la rîndu-ţi?
Am avut, aşadar, surpriza tîrzie a unor discuţii înflăcărate, care absorb cu autoritatea unui vortex. Declanşate din orice punct, de o simplă aluzie, de o asociaţie de idei, de un nume, de dorinţa completării unei imagini, a unui context… Pentru ca amintirea evocată să se instituie, să se ridice în picioare şi să umble, autonomă. Nu asta este dintotdeauna aspiraţia de căpetenie a scriitorului? Animismul, dorinţa de a sufla asupra lucrurilor căzute în catalepsie, ca să le în-sufleţească, după modelul Creatorului?
Însă nu într-o suită de conversaţii-interviuri, care vor fi avînd farmecul lor asociativ imprevizibil, iar pentru reporter chiar unele avantaje nu lesne de ignorat, ci mai degrabă sub forma unor epistole. Vi se pare potrivită modalitatea de abordare propusă acum, în încercarea de a da seamă despre destinul Dvs. de poet şi despre aceste patru decenii în care am fost observatori şi părtaşi, de pe margine sau din miezul vîltorii, la viaţa literelor române? Alte repere în ce vă priveşte? Staţi să vedem; ca să nu încep şi eu de la G. Călinescu, referinţă devenită gest reflex şi loc comun cînd e vorba de Dvs. (deşi nu promit nicicum că voi amîna prea mult întrebarea directă), să ne întoarcem la obîrşia tuturor lucrurilor: părinţii Dvs. şi „părinţii din părinţi”. Cine sunt ei pre cinstitele lor nume, de unde au apărut şi ce loc au ocupat între oamenii de prin părţile locului? În inima, în viaţa şi în literatura Dvs.? Dar mai cu seamă în sufletul Dvs. de acum, cînd au devenit doar ceea ce îi ajutaţi să mai fie: larii şi penaţii…
Apoi: Ce este cu acest Zorleni, locul venirii Dvs. pe lume? Chiar numele acesta rar, pe care l-am căutat în dicţionar şi l-am dibuit pe hartă, imediat în sus de Bîrlad, pe malul stîng al rîului omonim, dacă nu minte schiţa, şi flancat spre est de linia căii ferate, ce se abate şi prin textele lirice ale poetului ce sunteţi. De unde vine el? Zorleni, un nume singular, ştiţi ce vreau să spun: există zeci de localităţi Văleni, Deleni, Pietrari, Sălişte, chiar Lazuri etc. Are ceva cu zorii de zi? sau cu verbul grabei? Dacă nu cumva steaua Sirius vă patronează din eter? În ce mă priveşte, ştiu chiar lîngă Slatina „mea” un sat Zorleasca, de unde mai sosea peste deal vreo mireasă, la vremea nunţilor – presupun că e vorba de o infiltraţie bulgărească, pe lunca Oltului în sus, idem pe lunca Bîrladului. Iorgu Iordan avea o teorie de acest fel…
Pînă să ajung la întrebările din prima copilarie, sunt curios să aflu dacă vi se pare că mai păstraţi în firea, comportamentul, mentalitatea şi atitudinea Dvs. citadină ceva din respectivele caracteristici ale omului care a crescut la sat. O autoevaluare din această perspectivă.
Cum îl încadraţi pe Marin Preda, din acest punct de vedere (dacă l-aţi cunoscut îndeajuns ca să puteţi face o apreciere)?
Încercaţi să rechemaţi în amintire primul vis care v-a marcat cu apariţiile sale insolite şi imperative. Un vis extatic? Un coşmar? Ceva premonitoriu?
De la o vreme, ne gîndim adeseori la har, la norocul/la răspunderea de a fi ales, la tot ce-i incumbă creatorului faţă cu sine însuşi, dar şi faţă cu familia, cu prietenii, cu semenii. Un zbucium şi o nelinişte fără leac. Practic nu este chip să mai faci cumva abstracţie de asta, în toate mişcările vieţii tale, de la automatisme pînă la faptele propriu-zise sau la elaborările mentale cele mai sofisticate. Totuşi, îmi pare că extistă, la unii foarte de timpuriu, la alţii mai amînat, un moment cînd insul îşi dă seama că se întîmplă cu el ceva „ciudat”, ceva care îi sugerează că el este „diferit” de ceilalţi, deosebit. Să fie acest moment doar un pas începător întru individualizarea ca persoană, sau este semnul de atenţionare că înzestrarea şi-a pus pecetea asupra insului? Aţi simtit acest semn? Cînd? Sub ce formă, în ce context?
În ce împrejurare aţi auzit prima oară cuvîntul poet, cuvîntul generic scriitor?
Nu cred că e cazul să măresc în mod inabil numărul întrebărilor… Pînă la urmă, trebuie să admitem că viaţa, oricare viaţă, este mai mult decît răspunsul foarte detaliat la o serie (oricît de iscusit condusă) de întrebări, fie şi date în plic! Pur şi simplu: aştept/sper să se declanşeze în Dvs. dorinţa spunerii de sine, fără rest. Dezgrădirea spirituală necesară întru „golirea sacului”, o dată pentru totdeauna! Anume în modul care vi se pare mai potrivit, iar nicidecum incomodat de întrebări. S-o luăm „de la un capăt”, cum ar fi spus mama. Şi să trecem, fără un cuvînt în plus, peste faptul în sine că, măcar în literatură, nimeni nu răspunde cu adevărat şi strict la întrebările ce i se adresează, ci există convenţia de a le folosi doar ca „pase” pentru a-l atrage în discuţie pe partener, iar mai exact, ca nişte pretexte pentru a-l lăsa să spună ce are de spus şi ce i se pare că merită a fi ştiut de ceilalţi semeni-fraţi…

NOTA BENE

ION LAZU: M-a intrigat foarte tare să citesc în primele rînduri ale Post-scriptumului pe care l-aţi pus la încheierea ediţiei Dvs. de autor (mă refer la Turnul Onoarei), această sintagmă: Nu voi lăsa memorii!. Cînd am citit aceste cuvinte ca lector al cărţii, mi s-au părut o opţiune personală deloc obişnuită, a unui autor orgolios prin excelenţă, care mizează totul pe poezia sa: Asta e tot, altceva nu vă mai dau! Cînd însă l-am cunoscut pe autorul ca atare, în felul cum deja am sugerat, depozitar al unei viziuni foarte complexe privind viaţa literară din ultimii 40 de ani (dacă nu şi mai mulţi), m-am gîndit că ar fi cel puţin o inabilitate din parte-mi dacă nu aş încerca să valorificăm stocul de informaţii, impresii, reverii…

ION MURGEANU: Mai bine Confesiuni crude şi insolite după expresia autorului pe care l-aţi pomenit undeva: Villiers de l’Isle-Adam. Între multele ciudăţenii pe care cel mai des neinspirata mea biografie de scriitor le conţine este şi faptul de-a nu fi acordat (deliberat, fireşte) nici un interviu în scris. Şi atunci la ce bun memorii? Un dialog între egali, în care replica să conţină şi elemente de memorii dar sub formă de epistole. (Cuvântul l-ar fi încîntat pe Mircea Ciobanu). Dar pentru că vă place să vă autodenunţaţi, cehovian, modestia, cu un cuvânt care mie nu-mi sună deloc: un marginal – propun acest titlu de compromis: GLORIA CELOR ABSENŢI. Chiar aceştia fiind până la urmă şi noi, oricât de diferiţi, sau de deosebiţi, în legea drasticelor contrarii care ne prelucrează destinele: nişte absenţi; unii din dezgust iar alţii din prea mult bun gust poate…

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Himera literaturii – Confesiuni în dialog”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii