Povestire despre Sonecika

14,30 lei

Povestire despre Sonecika (eBook) – Marina Ţvetaieva

Golește
ISBN: EB9786065941625 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Pe Sofia Evghenievna Holliday, actrița celui de-al Doilea Studio, o cunoscuse în ajunul anului 1919. În primăvara acestui an au fost nedespărțite. Prietenia lor a durat însă doar ceva mai mult de două luni, după care, Sonecika plecând cu teatrul în provincie, s-au despărțit pentru totdeauna.

În 1937 Țvetaieva află, dintr-o scrisoare, că Sofia Holliday a murit în 1934. Împreună cu fiul ei Mur, pleacă în Sudul Franței. Stau în mica localitate din Gironda, Lacanau, renumita stațiunea balneară Lacanau Ocean. Începe să și scrie recviemul de proză poetică, Povest’ o Sonecike. Între trăirea și rememorarea prieteniei trecuseră 18 ani. Întreaga vară a anului 1937 se află, pentru Țvetaieva, sub semnul primăverii din 1919. Povestirea ei o consideră „cântecul lebedei”.

Revista efemeră a imigrației, Russkie zapiski (Însemnări rusești), publică, în nr. 3 din 1938, numai prima parte a povestirii, Pavlik și Iura.

Povestire despre Sonecika de Marina Ţvetaieva

Partea întâi
Pavlik şi Iura

Elle était pâle – et pourtant rose,Petite – avec de grands cheveunx…1

Nu, n-avea nici o paloare, chiar nici una, în ea totul era – opusul palorii, şi cu toate acestea era – pourtant rose, ceea ce se va şi demonstra şi arăta, la momentul potrivit.

Era iarna lui 1918 – 1919, până una-alta, încă iarna anului 1918, decembrie. Într-un teatru, pe o scenă, le citeam elevilor Studioului Trei2 piesa mea Viscolul. Într-un teatru gol, pe o scenă plină.

Viscolul meu era dedicat „Lui Iuri şi Verei Z.3, prieteniei lor – dragostea mea”. Iuri şi Vera erau frate şi soră, Vera, în ultimul dintre toate gimnaziile mele4 – colega mea: nu de clasă, eu eram cu o clasă mai mare, şi cu ea mă vedeam numai în recreaţie: un căţelandru de fată, slabă şi cârlionţată; şi, în special îmi amintesc spinarea ei lungă cu un ciuf de păr pe jumătate despletit, iar, privită din faţă – în special – gura, de la natură – dispreţuitoare, cu colţurile lăsate în jos, şi ochii – opusul acestei guri, de la natură râzători, cu colţurile ridicate. Această discordanţă a liniilor se răsfrângea în mine printr-o emoţie inexplicabilă pe care eu o puneam pe seama frumuseţii ei, un lucru ce-i mira teribil pe ceilalţi, care nu găseau nici un fel de frumuseţe la ea, ceea ce, la rândul meu, mă uimea nemăsurat – pe mine. Voi spune imediat că dreptate aveam eu, căci, mai târziu, s-a dovedit o frumuseţe, în asemenea măsură încât, în anul 1927, la Paris, grav bolnavă fiind, epuizată, au vrut s-o atragă spre ecran.

Cu Vera aceasta n-am schimbat nici o vorbă, Verei acesteia nu i-am spus nici o vorbă; iar acum, la nouă ani după terminarea şcolii, dedicându-i Viscolul, mă gândeam cu spaimă că nu va înţelege nimic din toate astea, întrucât, cu siguranţă, nici nu-şi mai aminteşte de mine, ba s-ar putea chiar nici să nu mă fi remarcat vreodată.

(Dar de ce Vera, când e vorba de Sónecika? Păi fiindcă Vera – sunt rădăcinile, preistoria, primele începuturi îndepărtate ale Sónecikăi. O istorie foarte scurtă – cu o preistorie foarte lungă. Şi cu o postistorie.)

Cum a început Sónecika? În viaţa mea, vie, cum a început?

Era octombrie 19175. Da, chiar acela. În ultima lui zi, adică în prima după sfârşit (bubuiala de la periferii era pe terminate). Călătoream într-un vagon întunecos, de la Moscova, spre Crimeea. Deasupra capului meu, de pe cuşeta de sus, un glas tânăr, bărbătesc, recita versuri. Iată-le:

Priviţi-o pe cea pe care moşii noştri o visau
Şi se certau, bând un coniac.
În mantia Girondei, printre nămeţi şi nenoroace,
Spre noi se avânta – cu baioneta aplecată!
Fantomele gărzii decembriste
Conduc batalioane în sunet de goarnă
Peste înzăpezita Nevă puşkiniană,
În vuietul cântărilor de luptă.
Şi împăratul însuşi, în botforii de bronz,
E cel ce te-a chemat, regiment decembrist,
Atunci când prin al străzilor vacarm
Trompeta îndrăzneaţă – a izbucnit şi – a tăcut…
Şi şi-a adus aminte Ctitorul cel Magic,
Ascultând canonada cetăţii Petropavlovsk,
De acel glas nebun – ciudat – şi răzvrătit –
Glasul de neuitat, proferând un blestem6.

– Ce sunt astea, ale cui sunt, la urma urmei, versurile?
– Autorul lor are şaptesprezece ani, e încă la liceu. E camaradul meu, Pavlik A.7

Iuncherul8 se mândrea că prietenul lui e poet. Un iuncher combatant, care a luptat cinci zile, luându-şi acum revanşa pentru înfrângere – prin versuri. Acele prietenii miroseau a Puşkin. Ca şi răspunsul venit – de sus.

– Seamănă foarte mult cu Puşkin: e mic de stat, vioi, cu părul creţ, cu favoriţi, chiar şi băieţii din Puşkin îi spun: Puşkin. Scrie tot timpul. În fiecare dimineaţă – alte versuri.

Infantă, trebuie să ştii: sunt gata pe rug să ajung

Numai să ştiu că ochii tăi mă vor privi…9

– Iar asta e din Păpuşa Infantei, are el aşa o piesă. Asta îi spune Infantei Piticul. Piticul o iubeşte pe Infantă. Piticul e – chiar el. E adevărat că e scund, dar pitic – în nici un caz.

…Unică – sub numeroase denumiri…

* * *

Primul, cel mai urgent lucru pe care l-am făcut întorcându-mă din Crimeea – a fost să-l găsesc pe Pavlik. Pavlik locuia pe undeva pe lângă Catedrala Mântuitorului Hristos şi, nu ştiu de ce, am nimerit la el pe scara de serviciu, aşa că întâlnirea s-a petrecut în bucătărie. Pavlik purta uniformă de licean, cu nasturii binecunoscuţi, ceea ce accentua şi mai mult asemănarea lui cu Puşkin-liceanul. Micul Puşkin, dar cu ochii negri. Puşkinul din legendă.

Nici pe el, nici pe mine nu ne-a stânjenit bucătăria, ne simţeam împinşi unul spre celălalt, printre oale şi castroane – aşa încât zornăiam – lăuntric – nu mai încet decât cazanele şi căldările acelea. Întâlnirea noastră a fost un soi de cutremur. Prin faptul că eu înţelesesem cine e el, iar el înţelesese cine sunt eu. (Nu la versuri mă refer, nici măcar nu ştiu dacă pe vremea aceea cunoştea versurile mele.)

După ce am rămas aşa, într-o magică încremenire – nu ştiu cât timp – am ieşit amândoi – pe aceeaşi scară de serviciu, revărsând peste noi versuri şi vorbe…

Într-un cuvânt, Pavlik s-a dus – şi a dispărut. A dispărut la mine, pe ulicioara Borisoglebski10, pentru multă vreme. A rămas zile, a rămas dimineţi, a rămas nopţi… Ca un exemplu al unei astfel de rămâneri, reproduc un singur dialog.

Eu, timid:

– Pavlik, tu ce crezi – s-ar putea numi – ceea ce facem noi doi acum – a gândi?

Pavlik, încă şi mai timid:

– Asta se cheamă – să pluteşti în nori şi să guvernezi omenirea.

* * *

Pavlik avea un prieten despre care îmi povestea tot timpul: Iura Z. „Eu cu Iura… Când i-am citit asta lui Iura… Iura mă tot întreabă… Aseară ne-am sărutat cu Iura dinadins zgomotos, ca să se creadă că, în sfârşit, Iura s-a îndrăgostit… Şi, ce să vezi: membrii studioului s-au repezit dar, când colo, în loc de o domnişoară – eu!!!”

Şi, într-o bună seară, mi l-a adus pe „Iura”.

– Uite, Marina, ăsta e prietenul meu – Iura Z. – accentuând în mod egal fiecare cuvânt şi supraîncărcându-l cu o aceeaşi importanţă.

Ridicându-mi ochii – operaţie care mi-a cerut multă vreme, întrucât Iura nu se mai termina – am dat peste ochii şi gura… Verei.

– Doamne, Dumnezeule, nu cumva eşti fratele… Sigur că da, eşti – fratele… Vera nu poate să nu-ţi fie soră!
– Pe lumea asta, pe ea o iubeşte cel mai mult!

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Povestire despre Sonecika”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii