Jocul și fuga

39,40 lei 36,80 lei

Jocul şi fuga (eBook) – Nicolae Breban

Golește
ISBN: EB9786066681391 Categorie: Autor: Anul apariției: 2015 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Deşi se ţinea departe de vâltoarea politică a acelor ani – începutul stalinismului – era suficient de perspicace şi bine dotat cu simţul ironiei pentru a nu ocoli în totalitate atât de tentantele şi extrem de sugestivele paralele şi imitaţii cu clişeele vremii, chiar dacă adesea nu erau decât în limbaj şi în capul lui. În felul meu, scriu şi eu un fel de istorie contemporană! îşi spunea Paul, jucăuş ca un copil, amuzându-se în capul lui, formele sale de odihnă şi de vacanţă adultă, după propriile sale expresii.

Această ironie a unei alte istorii contemporane deveni pentru el, pentru Paul, în primul rând, şi apoi, mai târziu, după ample convulsii, şi pentru membrii Cercului, o realitate tot mai gravă. Istoria, dacă există, ca ştiinţă sau artă, cum vreţi, nu e aproape niciodată unică. Singură, ca o catapeteasmă de biserică. Ea, cea oficială cel puţin, îşi aruncă umbrele ei puternice prin toate ungherele realităţii. Sau se pardoseşte, pur şi simplu, cu o alta, care tinde să o nege pe cea publică, acceptată, clamată. Şi care, uneori, iese, apoi, ca o modestă şi încăpăţânată apă, pânză freatică, înzestrată cu un singular geniu sau noroc, la suprafaţă, adică devine ea însăşi, din anonima, subterana, impostoarea etc., cea reală. Cea veridică! Mă rog, pentru o altă generaţie sau pentru un timp. Care timp?! Cine ar putea spune…
(Nicolae Breban)

Jocul şi fuga de Nicolae Breban

22 August 2010

– Ca să faci o treabă îţi trebuie voinţă, spuse Peter-Cristoph; dar ca să faci o chestie deosebită, îţi trebuie geniu.
– De unde ştii asta? îl întrebă Paul, care se mai numea şi Cazimir Hetco.
– Aşa cred eu, spuse frumosul tânăr, înalt, musculos, cu părul aprins şi roşu şi cu un obraz prelung şi nasul drept ce ieşea din fruntea-i înaltă; un obraz grec.
– Cred că ai citit asta undeva, spuse Paul, cu un gest dispreţuitor. Tu nu eşti făcut să gândeşti.
– Adică… mă faci prost?
– Am zis eu asta? Şi-apoi… ce-ţi pasă? Tu eşti frumos, eşti făcut să fii frumos. Restul… lasă-l în seama mea.
– Şi eu… ce să fiu? Servitorul tău? Crezi că… sunt născut spre a fi slugă, hai? Vezi că acu te cârpesc.
– Ei, şi! Cui îi pasă! Mă… piş pe tine, e clar?

Tăcere. Cei doi tineri se prefăcură fiecare că se ocupă cu altceva. Peter sculpta ceva într-un lemn alb, de salcâm, cu briceagul său cu prăsele de fildeş. Paul îşi continua lectura dintr-o carte voluminoasă, cu caractere străine. Probabil nemţeşti.

Cei doi erau studenţi la Politehnică în ultimul an. Paul, ins ambiţios, frecventa şi cursuri de psihologie. Veneau din familii înstărite ambii şi, poate şi din acest motiv, se născuseră cu un fel de dispreţ faţă de viaţă, care în bună parte era mimat. Erau prieteni de un timp şi legătura lor o tratau ca pe un fel de contract mutual; fără exces de sentiment sau de vorbe mari, căzuseră de acord că se simţeau bine împreună şi că era mai distractiv ca anumite lucruri să le facă sau să le trăiască împreună, de pildă, laboratorul, deoarece era unul la chimie industrială, sau stagiile în fabrică, deoarece celălalt, Peter, era la electronică. Chiar şi rarele seri dansante la căminul de fete, deşi cel mai adesea stăteau ambii într-un colţ şi îşi beau sucul sau berea leşinată pe care o aveau în faţă. Peter, care era frumos, trebuia să facă faţă unor nu puţine invitaţii la dans, dar le refuza pe toate, unora dintre fete le explica politicos că are o amantă! Una dintre ele l-a înrebat dacă se afla în sală amanta lui.

– Prostii, răspunse placid Peter, este o amantă serioasă, nevastă de ofiţer.
– Ce fel de ofiţer? se interesă fata cu un ton jucăuş.
– Ofiţer superior, răspunse sec Peter şi îi făcu un semn clar, categoric, cu mâna, fetei, s-o ia din loc.
– De ce ai minţit-o? îl întrebă plictisit Paul. N-ai avut niciodată o amantă nevastă de ofiţer.
– Da, dar a avut Vali Sprânceană, când eram în ultima clasă.
– Cine e ăsta?
– Cineva pe care eu, atunci, îl aveam în vedere.
– Adică îl… admirai?
– Da, pentru că avea o amantă nevastă de ofiţer, la care dormea uneori nopţile şi venea a doua zi la şcoală aşa cum vii din cu totul altă parte… înţelegi?
– Ce prostie! Admirai un bou.
– Se poate, dar… ce contează. Eu însumi mă admiram atunci, aveam o bună părere despre mine.
– De care aveai nevoie… ha? Cum ai nevoie şi azi; sau… poate ţi-a trecut?
– Nu ştiu. Hai sictir.
– Hai, dă-i drumul, întreabă-mă şi pe mine ce părere am despre mine.
– Mă piş pe părerea pe care o ai despre tine… e clar? Mai vrei o bere, merg să ţi-o aduc…

După un timp, însă, nu după multă vreme de când se apropiaseră, adică atunci când au simţit ambii, aşa cum simt unele animale superioare, caii sau câinii de rasă, că se află mai în largul lor dacă îşi apropie crupele, coapsele sau umerii, s-a stabilit între ei proporţia, fără multă vorbă: Paul va juca rolul dacă nu al şefului, oricum al celui care avea totdeauna ultimul cuvânt, mai ales la ceea ce contează, iar Peter va juca, mut, rolul celui care ascultă şi îndeplineşte, chiar dacă uneori îi va juca pe buze, clar, un zâmbet dispreţuitor.

Erau prieteni, ce mai, şi ceilalţi, după un timp al nedumeririi, i-au lăsat în treaba lor. Fetele, însă, colege sau nu, erau înciudate mai ales pentru că îl bănuiau pe Paul că nu-l lasă pe frumosul Peter să se ocupe de ele. De parcă ar fi avut ceva împreună, lucru fals, deoarece Paul întreţinea în văzul public, cum se spune, o relaţie cu una care terminase de vreo doi ani psihologia şi lucra chiar la spital, recomandată de profesor. Una care semna şi texte care apăreau, unele dintre ele le semna cu Profesorul, pe altele singură-singurică. Lucru rar la vârsta ei şi la moravurile societăţii.

Astfel că perechea lor, cuplul lor a fost acceptat. Şi, în curând s-a aflat şi resortul amiciţiei lor, cum s-a exprimat unul dintre colegi pe nume Toe: unul profită de celălalt, Paul Cazimir de faptul că prostul de Peter este prezentabil, iar Peter, la rândul lui, de inteligenţa celuilalt. Astfel de cupluri se fac şi în natură spunea Toe pretenţios, şi uneori merg mai bine, alteori mai rău, adică se împiedică, cum ar veni.

După un timp, normal în asemenea cazuri, cuplul fu lăsat în pace, adică cei doi erau lăsaţi să-şi facă singuri programul. Erau chemaţi de ceilalţi doar când era strictă nevoie de ei: la petreceri era chemat Peter, deoarece fetele şi chiar doamnele măritate, cele tinere, cu unii soţi impozanţi, se dădeau în vânt după el, iar Paul, da, Paul era chemat pur şi simplu pentru tupeul lui, un fel de îndrăzneală îmbinată cu inteligenţă. În plus, se ştia, Paul citise foarte mult, lucru admirat îndeobşte de oamenii de ştiinţă; cum se pregăteau să fie colegii săi… În ceea ce-l priveşte, din ipocrizie sau ca să-şi bată joc de ei, Paul afirma că visul lui fusese să ajungă actor. Făcea ce făcea şi ieşea în evidenţă. Dar, cum singur o mărturisea, nu în felul pe care şi-l dorea. Juca teatru şi… cam de când? Poate abia începuse sau se gândea s-o facă. Nimeni nu credea că el îşi va părăsi meseria ca să ducă tava, undeva, într-o trupă de mâna a doua, în fundul provinciei. Dar, după cum se ştie în lumea studenţească, mai ales a celor care se pregătesc de viaţă, cum se spune, mulţi îşi permit tot felul de chestii originale. Deoarece, cum spuneau ei înşişi, apoi îi aşteaptă greul, deşi nimeni nu ar fi putut spune în ce consta acest greu. Poate noul mai degrabă decât greul, cu adevărat, se ştie că inginerilor începători nu li se încredinţau prea mari sarcini.

Prestigiul lui Paul Cazimir era însă neatins după cei cinci ani şi aceasta o acceptau chiar şi cei care nu-l înţelegeau. Era un fel ocolit de a-l bârfi, deoarece fiul fostului puşcăriaş politic, general înainte de venirea comuniştilor şi specialist în marină, în motoare şi sisteme performante de răcire, avea neobrăzarea de a-i ocoli pe colegii săi chiar în ocazii festive, adică la petreceri sau ieşiri la câmp, pentru chermeze. Accepta să meargă împreună cu grupul doar când se făceau ascensiuni pe munte, dar punea condiţia să nu participe la grămadă, cum spunea, adică la acele ascensiuni care se făceau în week-end-uri în Bucegi, le prefera pe cele mai depărtate, unde era mai puţin buluc, cum erau cele din regiunea Haţegului, pe Retezat, sau, preferinţa sa, în munţii Apuseni.

De aceea a fost o surpriză când a fost de acord să participe la o chermeză închisă, care nu era de fapt nici un fel de chermeză, era o petrecere cu fetele alese pe sprânceană de Luca şi Nicky, doi foşti colegi care erau deja ingineri instalaţi, dar aveau legături cu vreo câţiva din promoţia de finiş care se pregătea şi care aveau şi maşini. Deoarece, aşa-zisa chermeză urma să se întâmple în munţi, în Bucegi, undeva într-o imensă cabană închiriată, cam pe lângă Pârâul Rece. Se pare că mofturosul Paul fusese de acord să participe deoarece insistase Peter pe lângă el, prezenţa lui Peter, ca de obicei, garanta prezenţa unor dame de mare efect. În astfel de ocazii, de altfel, Paul obişnuia să se retragă într-un colţ, cu o sticlă la picior, din care bea cu măsură, de altfel, şi cu o carte sau o revistă de specialitate în mână, pe care o aducea cu el, bând nu puţine cafele tari.

N-au avut mare noroc organizatorii, deoarece sâmbăta în care a avut loc petrecerea a fost una vântoasă, ba chiar începuse să şi ningă pe alocuri. Focul duduia însă în sobele rustice împrăştiate prin camere, la parter şi la etaj şi, spre uimirea unora, veni cam toată lumea. Trebuia să fie un fel de petrecere de sfârşit de promoţie şi cum unii dintre invitaţi se aflau deja în afara şcolii şi în plină viaţă, domni şi doamne cu salarii babane sau cu soţi importanţi, legătura cu viaţa se făcea şi în felul acesta, cât de cât încurajator.

Totul s-a desfăşurat ca şi în alte câteva dăţi, când, în decursul timpului s-au mai organizat chermeze asemănătoare, oricum nu cu fastul acesteia, ultime. Iar Paul Cazimir, spre deosebire de prietenul său Peter, participa pentru prima oară la o astfel de sindrofie cum se exprima el dispreţuitor. Peter îl lua sub protecţia sa, se înţelege, deşi nu era nevoie, sarcasmele şi inteligenţa sa iute îl salvau din orice ocazie pe Paul; un ins nu prea înalt de stat, mai degrabă uscat, cu un început serios de calviţie şi cu mâini mici, extraordinar de urâte.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Jocul și fuga”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii